Completarea corecta a certificatului medical

Conform art.36 alin.(1) din OUG nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, calculul si plata indemnizatiilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat in conditiile legii, care constituie document justificativ pentru plata.

In plus, la art.36, alin.(3), lit.a), plata indemnizatiilor se face lunar de catre angajator, cel mai tarziu odata cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectiva.

Certificatul de concediu medical se prezinta platitorului pana cel mai tarziu la data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat concediul, cu cateva exceptii cand certificatul de concediu medical se va depune la platitor pana cel mai tarziu la sfarsitul lunii in care s-a eliberat certificatul medical, exceptii pe care le regasim la art.60 alin.(2) din Normele de aplicare a prevederilor OUGnr.158/2005, aprobate prin Ordinul nr.15/2018/1311/2017.

Potrivit dispozitiilor art.36^1 din OUG nr.158/2005, pentru calculul si plata indemnizatiilor, platitorii de indemnizatii prevazuti la art. 36, printre care regasim si angajatorul, au urmatoarele obligatii:

  • sa verifice elementele care se inscriu obligatoriu pe certificatul de concediu medical, prevazute in Instructiunile privind utilizarea si modul de completare a certificatelor de concediu medical, aprobate prin ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui CNAS;
  • sa gestioneze numarul de zile de concediu medical pe fiecare asigurat si pe fiecare afectiune;
  • sa respinga la plata certificatele de concediu medical completate eronat de catre medicii prescriptori.

Mai mult decat atat, conform art.71 din Normele de aplicare a prevederilor OUG nr.158/2005, aprobate prin Ordinul nr.15/2018/1311/2017, constituie refuzuri justificate la plata indemnizatiilor urmatoarele situatii:

– nu se face dovada calitatii de asigurat pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate;

– neindeplinirea stagiului complet de asigurare, cu exceptiile prevazute de lege;

– necompletarea tuturor rubricilor din certificatul de concediu medical de catre medicul care a eliberat/vizat respectivul certificat;

– neprezentarea certificatului de concediu medical in termenele prevazute de lege;

– acordarea retroactiva a certificatelor de concediu medical in afara situatiilor prevazute de lege;

– certificate de concediu medical ce depasesc duratele maxime prevazute de prezentele norme.

Constituie refuz justificat la plata indemnizatiilor si situatiile in care angajatorul constata eliberari nejustificate de certificate de concedii medicale si amana plata cu cel mult 90 de zile ca urmare a sesizarii comisiilor care efectueaza controlul.

Mai mult decat atat, conform art.4 din Ordinul nr.1192/745/2020 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical si a instructiunilor privind utilizarea si modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza carora se acorda indemnizatii asiguratilor din sistemul asigurarilor sociale de sanatate si din sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, este prevazut faptul ca medicul care elibereaza certificatul de concediu medical este responsabil de realitatea datelor inscrise in rubricile completate.

Necompletarea rubricilor conform instructiunilor aprobate prin prezentul ordin si/sau completarea eronata a acestora constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit dispozitiilor OUG nr. 158/2005. Iar modul de completare a certificatelor de concediu medical este prevazut in Cap.II din Anexa nr.2 – Instructiuni privind utilizarea si modul de completare a certificatelor de concediu medical la Ordinul nr.1092/745/2020.

Insa, este important de mentionat faptul ca refuzul nejustificat de plata a indemnizatiilor si/sau calculul si plata eronata a indemnizatiilor de catre angajator, incalcarea de catre angajator a obligatiei de a plati indemnizatiile lunar, cel mai tarziu odata cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectiva, precum si incalcarea obligatiei de a gestiona numarul de zile de concediu medical pe fiecare asigurat si pe fiecare afectiune constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2500 la 5000 lei (conform art.47 alin.2, art.48 alin.1 lit.a din OUG nr.158/2005).

In concluzie, angajatorul are obligatia sa verifice elementele care se inscriu obligatoriu pe certificatul de concediu medical, prevazute in Instructiunile privind utilizarea si modul de completare a certificatelor de concediu medical, aprobate prin ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui CNAS (in vigoare avem Ordinul nr.1192/745/2020), sa gestioneze numarul de zile de concediu medical pe fiecare asigurat si pe fiecare afectiune, sa respinga la plata certificatele de concediu medical completate eronat de catre medicii prescriptori.

In cazul certificatelor de concediu medical completate eronat  de catre medicii prescriptori, ar fi indicat ca angajatorul sa indrume salariatul in vederea remedierii greselii.

 

Baza legala:

  • OUG 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • Ordinul MS 15/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate;
  • Ordinul CNAS 745/2020 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical si a instructiunilor privind utilizarea si modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza carora se acorda indemnizatii asiguratilor din sistemul asigurarilor sociale de sanatate si din sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.