Impozitarea veniturilor din investitii – din 2023

Legea nr.142 pentru modificarea si completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal a fost publicata in Monitorul Oficial (Partea I) nr.502 din data de 23 mai 2022, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2023.

Astfel, investitorii individuali de pe bursa vor beneficia de reducerea impozitelor de anul viitor, potrivit noii Legi 142/2022.

Conform noilor modificari, sunt considerate ca fiind obtinute din Romania, indiferent daca sunt primite in Romania sau in strainatate, veniturile din operatiuni cu instrumente financiare derivate, astfel cum sunt definite la art.7 pct.23, realizate printr-un intermediar definit potrivit legislatiei in materie, rezident fiscal roman sau nerezident care are in Romania un sediu permanent ce are calitatea de intermediar, la care persoana fizica are deschis contul.

Determinarea castigului/pierderii din transferul titlurilor de valoare, altele decat instrumentele financiare derivate, se efectueaza, dupa caz, la data:

  1. la data incheierii tranzactiei, pe baza documentelor justificative, de catre entitatile prevazute la art. 96^1 alin.(1), daca operatiunea se efectueaza prin una dintre entitatile prevazute la art. 96^1 (1);
  2. la data efectuarii platilor pretului tranzactiei, pe baza documentelor justificative, de catre beneficiarul de venit, daca operatiunea nu se efectueaza prin una dintre entitatile prevazute la art.96^1 (1);
  3. la data incheierii tranzactiei de vanzare in lipsa, indiferent de modalitatea prin care se realizeaza decontarea acesteia, de catre entitatile prevazute la art.96^1 alin.(1), pe baza documentelor justificative, in cazul tranzactiilor de vanzare in lipsa. Daca tranzactia nu se efectueaza prin una dintre entitatile prevazute la art.96^1 alin.(1), determinarea castigului/pierderii se efectueaza de catre beneficiarul de venit, pe baza documentelor justificative;
  4. la data platii comisionului aferent operatiunii de imprumut de valori mobiliare prevazute in contractul de imprumut, in cazul operatiunii de imprumut de valori mobiliare.

Determinarea castigului se face de catre entitatile prevazute la art. 96^1 alin. (1), pe baza documentelor justificative. Daca operatiunea nu se efectueaza prin una dintre entitatile prevazute la art. 96^1 alin.(1), determinarea castigului se efectueaza de catre beneficiarul de venit, pe baza documentelor justificative;

  1. la data stabilirii valorii de rascumparat a titlurilor de participare, in cazul rascumpararii titlurilor de participare la organismele de plasament colectiv, de catre entitatile prevazute la art. 96^1 alin. (1). Daca operatiunea nu se efectueaza prin una dintre entitatile prevazute la art. 96^1 (1), obligatia determinarii castigului/pierderii revine beneficiarului de venit;
  2. la momentul incheierii tranzactiei, pe baza documentelor justificative, in cazul transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare la organismele de plasament colectiv ca urmare a tranzactionarii acestora pe piete reglementate sau sisteme alternative de tranzactionare, de catre entitatile prevazute la art. 96^1 alin. (1).

Daca tranzactia nu se efectueaza prin una dintre entitatile prevazute la art.96^1 alin. (1), obligatia determinarii castigului/pierderii revine beneficiarului de venit.

Reamintim ca entitatile mentionate la art.96^1, alin.(1) din Codul Fiscal sunt intermediarii definiti potrivit legislatiei in materie, societatile de administrare a investitiilor, societatile de investitii autoadministrate, administratorii de fonduri de investitii alternative, rezidenti fiscali romani sau nerezidenti care au in Romania un sediu permanent ce are calitatea de intermediar, dupa caz, care efectueaza transferurile/operatiunile prevazute la art.94 si 95, atat pentru veniturile obtinute din Romania, cat si pentru cele obtinute din strainatate, altele decat din transferul aurului de investitii.

Stabilirea venitului din operatiuni cu instrumentele financiare derivate, efectuate prin intermediari definiti potrivit legislatiei in materie:

Castigul/Pierderea din operatiuni cu instrumentele financiare derivate reprezinta diferenta pozitiva/negativa dintre veniturile realizate din pozitiile inchise si cheltuielile aferente acestor pozitii, evidentiate in cont, pentru fiecare tip de contract si scadenta, indiferent daca acesta a ajuns sau nu la scadenta. In cazul instrumentelor financiare derivate ce prevad decontari periodice intre parti, fara inchiderea pozitiei, castigul/pierderea din operatiuni cu astfel de instrumente financiare reprezinta diferenta pozitiva/negativa dintre veniturile realizate cu ocazia decontarilor periodice si cheltuielile aferente, evidentiate in cont.

Determinarea castigului/pierderii din operatiuni cu instrumentele financiare derivate se face de catre intermediar, asa cum este definit de legislatia in materie, rezident fiscal roman sau nerezident care are in Romania un sediu permanent ce are calitatea de intermediar, la momentul fiecarei tranzactii, pe baza de documente justificative.

Veniturile realizate din operatiuni cu pozitii inchise cu instrumente financiare derivate reprezinta incasarile efective din toate aceste operatiuni, cu pozitii inchise, evidentiate in contul beneficiarului de venit, mai putin incasarile de principal.

Cheltuielile aferente operatiunilor cu pozitii inchise cu instrumente financiare derivate reprezinta platile aferente acestor pozitii inchise, evidentiate in contul beneficiarului de venit, inclusiv costurile aferente tranzactiilor, mai putin platile de principal.

Determinarea castigului/pierderii se efectueaza la momentul fiecarei tranzactii pentru instrumente financiare derivate, in cazul pozitiilor inchise de catre intermediar definit potrivit legislatiei in materie, rezident fiscal roman sau nerezident care are in Romania un sediu permanent ce are calitatea de intermediar.

Stabilirea venitului din operatiuni cu instrumentele financiare derivate, care nu sunt efectuate prin intermediari definiti potrivit legislatiei in materie (articol nou introdus):

Castigul/Pierderea din operatiuni cu instrumentele financiare derivate care nu sunt efectuate printr-un intermediar definit potrivit legislatiei in materie, rezident fiscal roman sau nerezident care are in Romania un sediu permanent ce are calitatea de intermediar, se determina potrivit prevederilor art. 95 alin. (1), pentru pozitiile inchise incepand din prima zi de tranzactionare a anului fiscal si pana in ultima zi de tranzactionare a acestuia, inclusiv. Determinarea castigului/ pierderii se efectueaza potrivit art. 95 alin. (1) si in cazul instrumentelor financiare derivate ce prevad decontari periodice intre parti, fara inchiderea pozitiei, in cadrul unui an fiscal.

Determinarea castigului/pierderii se efectueaza anual, cumulat, la sfarsitul anului fiscal, de catre beneficiarul de venit, pe baza de documente justificative.

Veniturile realizate din operatiuni cu pozitii inchise cu instrumente financiare derivate si cheltuielile aferente operatiunilor respective se determina potrivit prevederilor art. 95 alin. (3) si (4).”

Stabilirea obligatiilor intermediarilor definiti potrivit legislatiei in materie, societatilor de administrare a investitiilor, societatilor de investitii autoadministrate si administratorilor de fonduri de investitii alternative, rezidenti fiscali romani sau nerezidenti care au in Romania un sediu permanent ce are calitatea de intermediar (articol nou introdus)

Intermediarii definiti potrivit legislatiei in materie, societatile de administrare a investitiilor, societatile de investitii autoadministrate, administratorii de fonduri de investitii alternative, rezidenti fiscali romani sau nerezidenti care au in Romania un sediu permanent ce are calitatea de intermediar, dupa caz, care efectueaza transferurile/operatiunile prevazute la art. 94 si 95, atat pentru veniturile obtinute din Romania, cat si pentru cele obtinute din strainatate, altele decat din transferul aurului de investitii, au urmatoarele obligatii:

  1. calcularea castigului/pierderii pentru fiecare transfer/ operatiune efectuat/efectuata pentru contribuabil;
  2. calcularea, retinerea la sursa, declararea si plata impozitului pe venit, conform art. 97 alin. (81)-(85);
  3. transmiterea catre fiecare contribuabil a informatiilor privind totalul castigurilor/pierderilor si a impozitului calculat si retinut la sursa, in forma scrisa sau prin mijloace electronice, pentru tranzactiile efectuate in cursul anului fiscal, pana in ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul anterior;
  4. depunerea, anual, a declaratiei prevazute la art. 132 alin. (2). (2) Entitatile prin care sunt efectuate transferuri ale aurului de investitii au urmatoarele obligatii: a) determinarea castigului/pierderii pentru fiecare transfer; b) transmiterea catre fiecare contribuabil a informatiilor privind totalul castigurilor/pierderilor, in forma scrisa sau prin mijloace electronice, pentru transferurile efectuate in cursul anului fiscal anterior, in cadrul termenului prevazut la art. 132 alin. (2); c) depunerea anuala a declaratiei privind totalul castigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil, in cadrul termenului prevazut la art. 132 alin. (2), potrivit procedurii stabilite prin ordin al presedintelui ANAF.”

Veniturile sub forma castigurilor din transferul titlurilor de valoare si din operatiuni cu instrumente financiare derivate, determinate conform art. 94 si 95, pentru transferuri/operatiuni efectuate prin entitatile prevazute la art. 96^1 alin. (1), se impun prin retinere la sursa astfel:

  1. in cazul titlurilor de valoare:
  • prin aplicarea unei cote de 1% asupra fiecarui castig din transferul titlurilor de valoare care au fost dobandite si instrainate intr-o perioada mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data dobandirii;
  • prin aplicarea unei cote de 3% asupra fiecarui castig din transferul titlurilor de valoare care au fost dobandite si instrainate intr-o perioada mai mica de 365 de zile de la data dobandirii;
  1. in cazul operatiunilor cu instrumente financiare derivate:
  • prin aplicarea unei cote de 1% asupra fiecarui castig din efectuarea de operatiuni cu instrumente financiare derivate detinute o perioada mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data dobandirii;
  • prin aplicarea unei cote de 3% asupra fiecarui castig din efectuarea de operatiuni cu instrumente financiare derivate detinute o perioada mai mica de 365 de zile de la data dobandirii. Pentru determinarea perioadei in care au fost detinute se considera ca titlurile de valoare si instrumentele financiare sunt instrainate/ rascumparate in aceeasi ordine in care au fost dobandite, respectiv primul intrat — primul iesit, pe fiecare simbol.

Pentru determinarea impozitului pe venit datorat in cazul transferului titlurilor de valoare/operatiunilor cu instrumente financiare derivate se aplica urmatoarele reguli:

  1. pentru anul fiscal cuprins intre 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022, inclusiv, se procedeaza dupa cum urmeaza:

   pentru castigurile/pierderile aferente perioadei, obligatiile fiscale sunt cele in vigoare la data realizarii castigului/inregistrarii pierderii;

  • pierderea neta obtinuta din transferul titlurilor de valoare si din operatiuni cu instrumente financiare derivate care nu au fost efectuate prin entitatile prevazute la art. 96^1 alin. (1), aferenta anului fiscal 2022, respectiv perioadei cuprinse intre 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, inclusiv, se reporteaza si se compenseaza, potrivit regulilor de reportare;
  1. in cazul transferului titlurilor de valoare si operatiunilor cu instrumente financiare derivate, efectuate prin entitatile prevazute la art.96^1 alin.(1), dobandite anterior datei de 1 ianuarie 2023, impozitul se calculeaza astfel:
  • prin aplicarea unei cote de 3% asupra castigului realizat incepand cu data de 1 ianuarie 2023, pentru cele detinute o perioada mai mica de 365 de zile de la data dobandirii;
  • prin aplicarea unei cote de 1% asupra castigului determinat potrivit legii, realizat incepand cu data de 1 ianuarie 2023, pentru cele detinute o perioada mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data dobandirii;
  1. pierderile obtinute si necompensate pana la data de 1 ianuarie 2023 din transferul titlurilor de valoare si din operatiuni cu instrumente financiare derivate efectuate prin entitatile prevazute la art. 96^1 alin. (1) nu se reporteaza, acestea reprezentand pierderi definitive ale contribuabilului indiferent de data la care au fost inregistrate.

Entitatile prevazute la art.96^1 alin.(1) prin care persoanele fizice nerezidente obtin venituri din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenti romani au urmatoarele obligatii:

  1. sa solicite organului fiscal din Romania codul de identificare fiscala pentru persoana nerezidenta care nu detine acest numar;
  2. sa pastreze originalul sau copia legalizata a certificatului de rezidenta fiscala sau un alt document eliberat de catre o alta autoritate decat cea fiscala, care are atributii in domeniul certificarii rezidentei conform legislatiei interne a acelui stat, insotit/insotita de o traducere autorizata in limba romana;
  3. sa calculeze castigul/pierderea la fiecare transfer/ operatiune efectuat/efectuata pentru contribuabilul persoana fizica nerezidenta;
  4. sa calculeze, sa retina la sursa, sa declare si sa plateasca impozitul pe venit, conform art. 97 alin. (81)-(85), pentru persoana fizica nerezidenta care nu face dovada rezidentei intr-un stat cu care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri;
  5. sa transmita catre fiecare contribuabil persoana fizica nerezidenta informatiile privind totalul castigurilor/pierderilor si impozitul calculat si retinut la sursa, in forma scrisa sau prin mijloace electronice, pentru tranzactiile efectuate in cursul anului fiscal, pana in ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul anterior;
  6. sa depuna anual declaratia prevazuta la art. 132 alin. (2), atat pentru contribuabilul persoana fizica nerezidenta care nu face dovada rezidentei intr-un stat cu care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri, cat si pentru contribuabilul persoana fizica nerezidenta care face dovada rezidentei intr-un stat cu care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri.

Este foarte important de precizat faptul ca toate prevederile de mai sus intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

 

Baza legala:

  • Legea 142/2022 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
  • Codul Fiscal (aprobat prin Legea nr.227/2015, publicata in MO nr.688 din 10.09.2015), cu modificarile si completarile ulterioare.