Aplicarea unitara a prevederilor privind acordarea zilelor libere pentru parinti

Ministerul Muncii si Protectiei Sociale (MMPS) informeaza ca o serie de amendamente transmise de institutie, pentru a modifica si completa OUG nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru parinti in vederea supravegherii copiilor, in situatia limitarii sau suspendarii activitatilor didactice care presupun prezenta efectiva a copiilor in unitatile de invatamant si in unitatile de educatie timpurie anteprescolara, ca urmare a raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, au fost adoptate de Comisia de specialitate a Parlamentului.

„Am remarcat ca reglementarile referitoare la acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor in situatia limitarii sau suspendarii activitatilor didactice se aplicau neunitar in cazul familiilor monoparentale, respectiv ca unii angajatori acordau zile libere sau majorare salariala, iar altii nu. Pentru a indrepta aceste situatii, am transmis o serie de amendamente care au fost adoptate. De asemenea, angajatii sistemului national de aparare, ordine publica si securitate nationala, angajati din penitenciare si personal din unitatile sanitare publice vor putea opta pentru zile libere sau pentru majorarea salariala de 75% din salariul de baza”, a declarat ministrul de resort.

Prin urmare, pentru reglementarea unitara a situatiei familiilor monoparentale, s-a stabilit ca parintele care solicita zile libere sau majorarea salariala nu mai are nevoie de declaratia celuilalt parinte, daca acesta exista/este declarat. In situatiile in care aceste drepturi s-au acordat, sumele platite nu constituie debite si nu se recupereaza.

O alta schimbare vizeaza angajatii din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala, penitenciare si personalul din unitatile sanitare publice, care vor putea  sa solicite fie acordarea zilelor libere platite, fie majorarea salariala de 75% din salariul de baza/salariul de functie/solda de functie corespunzatoare unei zile lucratoare.

„Avand in vedere modificarile propuse de Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii pentru desfasurarea cursurilor, reglementarea a fost adaptata astfel incat numarul zilelor libere care se acorda sau numarul de zile aferente majorarii salariale se va stabili in functie de perioada prevazuta de  hotararea Comitetului Judetean pentru situatii de urgenta/Comitetului Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta, ori de decizia conducerii unitatilor/institutiilor de invatamant in cazul in care limitarea sau suspendarea activitatilor didactice se stabileste ca urmare a aparitiei cazurilor de imbolnavire in unitatea de invatamant/de educatie timpurie anteprescolara. Daca limitarea sau suspendarea activitatilor didactice care presupun prezenta efectiva a copiilor este stabilita prin decizia conducerii unitatilor sau institutiilor de invatamant, aceasta trebuie comunicata parintilor in maximum 24 ore de la emitere, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare, pentru ca parintii sa o poata depune, in copie, la angajator, in vederea solicitarii zilelor libere sau a majorarii salariale”, potrivit comunicatului de presa al MMPS.