Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile

În Monitorul Oficial nr. 964 din 20 octombrie a fost publicat Ordinul nr. 3.950/2020 al ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului „Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile

Obiectivul Programului de finanțare „Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile“, aprobat prin OUG nr. 158/2020, îl reprezintă susținerea managementului energiei durabile la nivelul localităților sărace/subdezvoltate din România.

Scopul Programului îl reprezintă stimularea îmbunătățirii infrastructurii la nivel local, precum și sporirea capacității și gradului de conștientizare cu privire la eficiența energetică și energia regenerabilă.

Performanța programului este măsurată prin evoluția în cadrul fiecărui proiect a următorilor indicatori: reducerea/evitarea producerii emisiilor de CO_2; reducerea consumului de energie; reducerea costurilor cu energia.

Domeniile specifice ale Programului sunt: reabilitarea termică a clădirilor publice; termoficare; furnizarea de energie, inclusiv regenerabilă; iluminat public; transport public; planificare urbană.

Programul este finanțat din granturi alocate din bugetul Ministerului Fondurilor Europene, și sume din bugetele locale. Valoarea minimă a grantului este de 1 milion lei.