În data de 8 septembrie 2020 a fost promulgată de Președintele României, Legea privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice nr.199/2020, publicată în Monitorul Oficial nr.825 din 9 septembrie 2020, lege care intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării.
Legea se aplică în cazul facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor atribuite în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările şi completările ulterioare, a căror valoare este egală sau mai mare decât pragurile prevăzute de lege şi faţă de care există obligaţia publicării unui anunţ de participare/concesionare şi/sau a unui anunţ de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Actul normativ nu se aplică facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau în cazul în care atribuirea şi executarea contractului de achiziţie publică au necesitat impunerea, potrivit dispoziţiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esenţiale de securitate ale statului.