În data de 8 septembrie 2020 a fost promulgată de Președintele României, Legea privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice nr.199/2020, publicată în Monitorul Oficial nr.825 din 9 septembrie 2020, lege care intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Legea se aplică în cazul facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor atribuite în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările şi completările ulterioare, a căror valoare este egală sau mai mare decât pragurile prevăzute de lege şi faţă de care există obligaţia publicării unui anunţ de participare/concesionare şi/sau a unui anunţ de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Actul normativ nu se aplică facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau în cazul în care atribuirea şi executarea contractului de achiziţie publică au necesitat impunerea, potrivit dispoziţiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esenţiale de securitate ale statului.
