Salariații care își cresc singuri copiii ar putea beneficia de minimum trei zile lucrătoare suplimentare de concediu de odihnă pe an, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Senat.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Inițiativa prevede modificarea articolului 147 alin. (1) din Codul muncii, astfel încât angajații din familii monoparentale să fie incluși în categoria persoanelor care au dreptul la concediu de odihnă suplimentar.
În prezent, această facilitate este acordată angajaților care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, persoanelor cu dizabilități, nevăzătorilor și tinerilor cu vârsta de până la 18 ani.
Potrivit Legii asistenței sociale nr. 292/2011, familia monoparentală este formată dintr-o persoană singură – necăsătorită, văduvă sau divorțată – și copiii aflați în întreținerea sa, care locuiesc în aceeași gospodărie.
Măsura urmărește să îi sprijine pe părinții care își cresc singuri copiii să își gestioneze mai ușor responsabilitățile familiale și să găsească un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală.
Proiectul, susținut de parlamentari din mai multe formațiuni politice, urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Dacă va fi adoptată, promulgată și publicată în Monitorul Oficial în cursul ultimului trimestru din 2026, legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.
