Garantii comerciale – noi reglementari

Ordonanta de urgenta (OUG) nr.140 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vanzare de bunuri a fost publicata in Monitorul Oficial (Partea I) nr.1245 din data de 30 decembrie 2021.

Actul normativ recent publicat stabileste cadrul legal cu privire la contractele de vanzare incheiate intre vanzator si consumator, in special norme privind conformitatea bunurilor, masurile corective in caz de neconformitate, modalitatile de punere in aplicare a respectivelor masuri corective, precum si garantiile comerciale in scopul asigurarii unui nivel ridicat de protectie a consumatorilor si a bunei functionari a pietei interne.

OUG nr.140/2020 se aplica tuturor contractelor incheiate incepand cu data de 1 ianuarie 2022.

Conform noilor dispozitii, din 2022, obligatia de garantie este in sarcina mai multor tipuri de vanzatori decat pana acum, inclusiv a mestesugarilor si artizanilor neinregistrati

Este important de precizat faptul ca OUG 140 a adus de la 1 ianuarie si o definitie extinsa a notiunii de vanzator, ceea ce va antrena calitatea de garant, cu toate obligatiile care decurg din lege, si in sarcina unora dintre persoanele care pana acum, pe vechea reglementare, scapau de obligatii intrucat textul de lege nu le avea in vedere.

pct.18. Vanzator = orice persoana fizica sau juridica, indiferent daca este publica sau privata, care, in legatura cu contractele reglementate de prezenta ordonanta de urgenta, actioneaza, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care actioneaza in numele respectivei persoane fizice sau juridice sau in contul acesteia, in scopuri ce tin de activitatea comerciala, industriala, artizanala sau profesionala a persoanei respective;”

Mentionam ca vechile dispozitii (cuprinse in Legea nr.449/2003) defineau vanzatorul ca fiind persoana fizica sau juridica autorizata care comercializeaza produse in conditiile unui contract incheiat cu consumatorul.

Observam faptul ca prin noua reglementare se renunta la conditia ca persoana fizica sau juridica sa fie autorizata. In acceptiunea OUG 140/2021 poate fi vanzator orice persoana fizica sau juridica care actioneaza in scopuri ce tin de activitatea comerciala, industriala, artizanala sau profesionala a persoanei respective.

Prin urmare, notiunea de vanzator este extinsa, iar obligatia de garantie este in sarcina mai multor persoane decat inainte de 1 ianuarie 2022.

Este important de mentionat faptul ca ordonanta acopera subiectul continutului digital si a bunurilor cu continut digital.

In OUG 140/2021 regasim si alte definitii importante:

  • producatorul – fabricantul bunurilor, importatorul bunurilor in Uniunea Europeana sau orice persoana care se prezinta ca fiind fabricantul sau importatorul, aplicandu-si denumirea, marca sau alt semn distinctiv pe bunurile in cauza.
  • consumator – orice persoana fizica care, in legatura cu contractele reglementate de prezenta ordonanta de urgenta, actioneaza in scopuri care se afla in afara activitatii comerciale, industriale, artizanale sau profesionale a persoanei respective;
  • garantul – vanzatorul sau producatorul bunurilor vandute consumatorilor;
  • garantie comerciala – orice angajament din partea garantului fata de consumator, prevazut in certificatul de garantie sau in publicitatea disponibila in momentul sau inaintea incheierii contractului, in plus fata de obligatiile legale care ii revin vanzatorului referitoare la garantia de conformitate, de a rambursa pretul platit sau de a inlocui, a repara sau a intretine bunurile in orice mod, in cazul in care acestea nu corespund specificatiilor sau oricarei alte cerinte care nu este legata de conformitate;

Garantul este fie vanzatorul, fie producatorul, conform aceleiasi ordonante, insa majoritatea obligatiilor din ordonanta sunt puse in sarcina vanzatorului, iar nu a producatorului.

Producatorul apare ca garant in cazul acelui tip nou de garantie comerciala din OUG nr. 140/2021 – garantia de durabilitate.

Repararea sau inlocuirea bunurilor:

Conform art.12, reparatiile sau inlocuirile se efectueaza cu respectarea urmatoarelor conditii:

  1. fara costuri;
  2. intr-un termen rezonabil care nu poate depasi 15 zile calendaristice din momentul in care vanzatorul a fost informat de catre consumator cu privire la neconformitate si care este stabilit de comun acord, in scris, intre vanzator si consumator, luandu-se in considerare natura si complexitatea bunurilor, natura si gravitatea neconformitatii si efortul necesar pentru finalizarea reparatiei sau inlocuirii;
  3. fara vreun inconvenient semnificativ pentru consumator, tinand seama de natura bunurilor si de scopul pentru care consumatorul a solicitat bunurile in cauza.

In conditiile in care neconformitatea urmeaza sa fie remediata prin repararea sau inlocuirea bunurilor, consumatorul pune bunurile la dispozitia vanzatorului.

Vanzatorul preia bunurile inlocuite pe propria cheltuiala.

In cazul in care o reparatie necesita demontarea bunurilor care au fost instalate intr-un mod compatibil cu natura si cu destinatia lor, inainte ca neconformitatea sa fie constatata, sau in cazul in care bunurile respective urmeaza sa fie inlocuite, obligatia de a repara sau inlocui bunurile include demontarea bunurilor neconforme si instalarea bunurilor de inlocuire sau a bunurilor reparate sau suportarea costurilor aferente demontarii si instalarii.

Consumatorul nu este obligat sa plateasca pentru utilizarea normala a bunurilor inlocuite in perioada care a precedat inlocuirea acestora.

In cazul in care neconformitatea este remediata prin reparatie, termenele prevazute la art. 9 se prelungesc cu timpul de nefunctionare a bunului, din momentul la care a fost adusa la cunostinta vanzatorului lipsa de conformitate pana la predarea efectiva a bunului in stare de utilizare normala catre consumator.

In conditiile in care neconformitatea este remediata prin inlocuire, pentru bunurile care inlocuiesc bunurile neconforme, termenele prevazute la art. 9 incep sa curga de la data inlocuirii.

Un alt aspect important din OUG 140/2021 se refera la reducerea de pret, care este proportionala cu diminuarea valorii bunurilor primite de consumator in comparatie cu valoarea pe care bunurile ar avea-o daca ar fi in conformitate.

Garantii comerciale – aspecte importante:

Orice garantie comerciala da nastere unei obligatii juridice pentru garant in conditiile stabilite in certificatul de garantie comerciala si in anunturile publicitare asociate, disponibile in momentul sau anterior incheierii contractului.

In conditiile prevazute de OUG 140 si fara a aduce atingere oricaror alte dispozitii legale, in cazul in care un producator ofera consumatorului o garantie de durabilitate pentru anumite bunuri pentru o perioada de timp anume, producatorul raspunde direct fata de consumator, pe intreaga perioada acoperita de garantia de durabilitate, pentru repararea sau inlocuirea bunurilor in conformitate cu art.12 – Repararea sau inlocuirea bunurilor.

Mentionam ca producatorul ii poate oferi consumatorului conditii mai favorabile in certificatul de garantie comerciala de durabilitate.

In conditiile in care conditiile prevazute in certificatul de garantie comerciala sunt mai putin avantajoase pentru consumator decat cele prevazute in anunturile publicitare asociate, garantia comerciala da nastere unei obligatii juridice in conditiile stabilite in publicitatea privind garantia comerciala, cu exceptia cazului in care, inainte de incheierea contractului, anunturile publicitare asociate au fost corectate in acelasi mod sau intr-un mod comparabil celui in care au fost facute.

Certificatul de garantie comerciala este oferit consumatorului, pe un suport durabil, cel mai tarziu in momentul livrarii bunurilor.

Certificatul de garantie comerciala este formulat intr-un limbaj simplu si inteligibil.

Certificatul de garantie comerciala trebuie redactat in limba romana, fara a exclude prezentarea acestuia si in alte limbi.

Certificatul de garantie comerciala contine urmatoarele elemente:

  1. o declaratie clara prin care se indica faptul ca consumatorul are dreptul la masuri corective din partea vanzatorului, fara costuri, in caz de neconformitate a bunurilor si ca masurile corective respective nu sunt afectate de garantia comerciala;
  2. numele si adresa garantului;
  3. procedura pe care trebuie sa o urmeze consumatorul pentru a obtine aducerea in aplicare a garantiei comerciale;
  4. indicarea bunurilor carora li se aplica garantia comerciala;
  5. conditiile garantiei comerciale.

In situatia in care neconformitatea este remediata prin reparatie, perioada de timp prevazuta in garantia comerciala de durabilitate se prelungeste cu timpul de nefunctionare a bunului, din momentul la care a fost adusa la cunostinta garantului lipsa de conformitate pana la predarea efectiva a bunului in stare de utilizare normala catre consumator.

In cazul in care neconformitatea este remediata prin inlocuire, pentru bunurile care inlocuiesc bunurile neconforme, perioada de timp prevazuta in garantia comerciala de durabilitate incepe sa curga de la data inlocuirii.

Reparatiile sau inlocuirile in perioada garantiei comerciale se efectueaza intr-un termen rezonabil care nu poate depasi 15 zile calendaristice din momentul in care vanzatorul a fost informat de catre consumator cu privire la neconformitate si care este stabilit de comun acord, in scris, intre vanzator si consumator, luandu-se in considerare natura si complexitatea bunurilor, natura si gravitatea neconformitatii si efortul necesar pentru finalizarea reparatiei sau inlocuirii.

Baza legala:

OUG 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vanzare de bunuri;