Măsurile pentru susținerea angajaților și a profesioniștilor, prelungite până la 30 iunie 2021

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, două acte normative prin care a prelungit până la 30 iunie 2021 acordarea indemnizației pentru timpul redus de muncă al salariaților (Kurzarbeit), a celei pentru reducerea activității profesioniștilor, precum și a indemnizației de șomaj tehnic pentru angajați și alte categorii de profesioniști, în baza OUG 30/2020, pentru domeniile restricționate din cauza pandemiei Covid-19, până la 30 iunie 2021.

Totodată, în scopul flexibilizării condițiilor de accesare a indemnizației pentru timp redus de muncă, au fost adoptate o serie de completări, după cum urmează:

  • cele 5 zile în care reducerea timpului de muncă este obligatorie nu mai trebuie să fie consecutive;
  • angajatorul va putea reduce timpul de muncă al salariaților cu cel mult 80% din durata prevăzută în contractul individual de muncă;
  • interdicția de angajare sau subcontractare pentru activități similare supuse reducerii timpului de muncă se va aplica strict la nivelul locurilor de muncă afectate de această măsură și nu la nivelul angajatorului în ansamblul său, ca în prezent.