A fost modificat Ordinul nr. 3769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA prin Odinul nr.3281/2020 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 764 din 21 august 2020.
Modificarea constă în introducerea în secțiunea 1 din declarația informativă 394 a unei casete cu scopul declarării de către persoanele impozabile dacă au desfășurat/nu au desfășurat în perioada de raportare operațiuni cu persoane afiliate, conform definiției prevăzute la art.7 din Codul fiscal, prin bifarea sau nu a căsuței respective.
Potrivit ANAF, necesitatea cunoașterii tranzacțiilor efectuate pe teritoriul național între persoanele afiliate derivă din faptul că acestea reprezintă o pondere semnificativă în totalul tranzacțiilor, activitatea companiilor multinaționale extinzându-se în ultimii ani pe teritoriul României. Din analiza acțiunilor de inspecție fiscală efectuate, s-a constatat faptul că se întâlnesc cazuri în care tranzacțiile efectuate între persoane afiliate sunt realizate la un preț inferior celui de piață, în detrimentul afiliaților români și, implicit, al bugetului general consolidat. În acest context, a fost identificată necesitatea declarării de către persoanele impozabile, prin intermediul declarației informative D394, dacă au efectuat operațiuni cu persoane afiliate.