Reamintim ca, in Monitorul Oficial (Partea I) nr.589 din 18 iulie 2019 a fost publicata Legea nr.129 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.
Prin aceasta s-a stabilit ca entitatile vizate de prevederile noi, printre care se numara bancile, notarii, avocatii, contabilii si comerciantii, trebuie sa se conformeze pana la 17 ianuarie 2020. „Entitatile raportoare se conformeaza obligatiilor ce le revin potrivit prezentei legi, in termen de 180 de zile de la data intrarii in vigoare a acesteia”, potrivit actului normativ.
Legea nr. 129/2019 stabileste cadrul national de prevenire si combatere a spalarii banilor si a finantarii terorismului, care include, fara a se limita la acestea, urmatoarele categorii de autoritati, institutii si societati private (entitati raportoare):
- institutiile de credit persoane juridice romane si sucursalele institutiilor de credit persoane juridice straine;
- institutiile financiare persoane juridice romane si sucursalele institutiilor financiare persoane juridice straine;
- administratorii de fonduri de pensii private, in nume propriu si pentru fondurile de pensii private pe care le administreaza, cu exceptia caselor de pensii ocupationale profesionale;
- furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
- auditorii, expertii contabili si contabilii autorizati, cenzorii, persoanele care acorda consultanta fiscala, financiara, de afaceri sau contabila;
- notarii publici, avocatii, executorii judecatoresti si alte persoane care exercita profesii juridice liberale, in cazul in care acorda asistenta pentru intocmirea sau perfectarea de operatiuni pentru clientii lor privind cumpararea ori vanzarea de bunuri imobile, actiuni sau parti sociale ori elemente ale fondului de comert, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clientilor, operatiuni sau tranzactii care implica o suma de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, functionarii sau administrarii unei societati; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societati, organismelor de plasament colectiv in valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum si in cazul in care participa in numele sau pentru clientii lor in orice operatiune cu caracter financiar ori vizand bunuri imobile;
- furnizorii de servicii pentru societati sau fiducii, altii decat cei prevazuti la lit. e) si f);
- agentii imobiliari;
- alte entitati si persoane fizice care comercializeaza, in calitate de profesionisti, bunuri sau presteaza servicii, in masura in care efectueaza tranzactii in numerar a caror limita minima reprezinta echivalentul in RON a 10.000 EUR, indiferent daca tranzactia se executa printr-o singura operatiune sau prin mai multe operatiuni care au o legatura intre ele.
Entitatile raportoare au obligatia de a raporta catre Oficiu tranzactiile cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in RON a 10.000 EUR. Institutiile de credit si institutiile financiare definite conform prezentei legi vor transmite rapoarte online privind transferurile externe in si din conturi, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in RON a 15.000 EUR.
Masurile de cunoastere a clientelei:
Entitatile raportoare, atunci cand aplica masurile de cunoastere a clientelei, au obligatia de a pastra in format letric sau in format electronic, intr-o forma admisa in procedurile judiciare, toate inregistrarile obtinute prin aplicarea acestor masuri, cum ar fi copii ale documentelor de identificare, monitorizarilor si verificarilor efectuate, inclusiv informatiilor obtinute prin mijloacele de identificare electronica necesare pentru respectarea cerintelor de cunoastere privind clientela, pentru o perioada de 5 ani de la data incetarii relatiei de afaceri cu clientul ori de la data efectuarii tranzactiei ocazionale.
Subliniem faptul ca organele de urmarire penala vor comunica Oficiului, anual, stadiul de rezolvare a informarilor transmise, precum si cuantumul sumelor aflate in conturile persoanelor fizice sau juridice pentru care s-a dispus blocarea, ca urmare a suspendarilor efectuate ori a masurilor asiguratorii dispuse.
Masurile de cunoastere a clientelei sunt impartite, in acceptiunea legii, in masuri standard, masuri simplificate si masuri suplimentare, in functie de gradul de risc al clientului.
Entitatile raportoare vor aplica masurile standard de cunoastere a clientelei in cazul entitatilor de la care primesc fonduri mai mari decat echivalentul in RON a 1.000 EUR.
O alta modificare este cea legata de persoanele expuse politic, in sensul in care nu mai sunt inclusi sub umbrela acestei notiuni consilierii prezidentiali si consilierii de stat, insa sunt introdusi membrii organelor de conducere ai partidelor politice