Într-o clădire construită înainte de anii 2000, o echipă de muncitori demontează un acoperiș vechi pentru a-l înlocui. Plăcile ondulate, aparent banale, conțin azbest, o informație pe care nimeni nu a verificat-o înainte de începerea lucrării. Tăierea și spargerea plăcilor eliberează în aer fibre microscopice invizibile pe care muncitorii le inhalează fără să știe.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Azbestul rămâne unul dintre cele mai periculoase materiale cu care se poate confrunta un lucrător, tocmai pentru că efectele expunerii nu apar imediat, apar după decenii sub formă de azbestoză, cancer pulmonar sau mezoteliom. HG nr. 1875/2005 privind protecția sănătății și securității lucrătorilor față de riscurile datorate expunerii la azbest reglementează aceste situații – demolări, lucrări de întreținere, îndepărtarea materialelor care conțin azbest, impunând obligații stricte încă din faza de planificare.
Prima obligație practică este identificarea. Înainte de a începe o lucrare de demolare sau întreținere într-o clădire mai veche, angajatorul trebuie să stabilească, prin toate mijloacele disponibile, dacă materialele vizate conțin azbest. Presupunerea că „probabil nu conține” nu este o opțiune legală, iar în lipsa unei certitudini materialul trebuie tratat ca și cum ar conține azbest până la proba contrarie.
Pentru lucrările unde riscul de depășire a valorilor limită de expunere este real, HG 1875/2005 impune un plan de lucru documentat, care descrie natura și durata probabilă a lucrării, locul unde se desfășoară, metodele aplicate pentru manipularea materialelor, caracteristicile echipamentului de protecție respiratorie și de decontaminare, precum și măsurile prin care sunt protejate persoanele aflate în apropierea zonei de lucru – inclusiv cele care nu participă direct la lucrare.
Dacă în ciuda măsurilor valorile limită de expunere sunt totuși depășite, legea nu permite continuarea lucrării în aceleași condiții. Angajatorul trebuie să identifice cauzele depășirii și să remedieze situația cât mai curând posibil, iar lucrătorii expuși trebuie să beneficieze de echipament de protecție respiratorie adecvat ca o condiție obligatorie de continuare a activității.
Diferența dintre o lucrare de demolare gestionată corect și una gestionată greșit nu se vede în ziua lucrării, ci peste douăzeci sau treizeci de ani, atunci când un fost muncitor ajunge la un consult medical cu simptome pe care nu le poate explica altfel. Tocmai de aceea, identificarea azbestului înainte de a interveni asupra unei clădiri vechi este singura măsură care contează cu adevărat.