Pe 23 Septembrie, la reședința Ambasadei Austriei din București, am primit din mâinile distinsei doamnei ambasador Ulla Krauss-Nussbaumer Medalia de Onoare de aur a Republicii Austria. Vă spun sincer: vestea m-a surprins și pe mine!
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Am fost de-a lungul anilor la multe ceremonii de acest fel și i-am văzut primind aceeași distincție pe oameni pe care îi admir: Emil Hurezeanu, Steven van Groningen, Mariana Gheorghe, Alexandru Todericiu, Ioan Holander, Laurențiu Lupușor. Acum și numele meu se află lângă al lor, iar emoția asta e greu de descris.
M-am întrebat, firesc, ce a dus la această recunoaștere. Cred că un răspuns se află în anii dinainte și de după aderarea României la Uniunea Europeană, când am lucrat la apropierea economică dintre cele două țări. Austria nu e printre cele mai mari state ale Europei, dar a ajuns unul dintre cei mai importanți investitori străini din România. Am avut bucuria să contribui și eu la asta, dar nimeni nu face asemenea lucruri singur. Le mulțumesc lui Walter Friedl, delegatul economic austriac, energic și neobosit, și avocatului Radu Gilescu, prieten și partener de drum.
Distincția are însă și o dimensiune care îmi e și mai dragă. Din 2009 sunt președintele Asociației de Prietenie România–Austria și am încercat, cu perseverență și entuziasm, să apropiem cele două țări și prin cultură. Din această pasiune au ieșit „Concertul la Curtea Imperială” de la Ateneul Român, prilejuit de Ziua Națională a Austriei, și Festivalul Johann Strauss, care ajunge la a 24-a ediție. Mai am un vis: să readucem la viață Balul vienez, oprit de pandemie – să redevină din nou un simbol al prieteniei dintre România și Austria.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără familia mea: soția mea, care mi-a fost sprijin în toți acești ani, cei patru copii și cei doi care au intrat în familie prin căsătorie. Poate că le-am dăruit prea puțin din timpul meu, tocmai ca să nu le lipsească nimic. Astăzi știu că timpul petrecut împreună e cel mai prețios dar. Mulțumesc mamei mele, care a fost alături de mine în seara aceea, și tatălui meu, care nu mai e printre noi, dar sunt sigur că s-a bucurat împreună cu mine. O parte din această medalie îi aparține.
Tatăl meu a fost un lingvist de seamă, considerat patriarhul lingvisticii românești, și de la el am învățat cât de mult spune o limbă despre sufletul unui popor. Noi, românii, ne numim țara „patria-mamă”. Germanii îi spun „Vaterland”, țara tatălui. Așa că am spus aseară ceea ce simt: România este și va rămâne patria mea mamă. Austria, care mi-a oferit prietenii, încredere și atâtea împliniri, este patria mea “tata”!
Mulțumesc Președintelui Alexander Van der Bellen, care a semnat decretul, și Nunțiului Apostolic, monseniorul Gianpiero Gloder, decanul Corpului Diplomatic, a cărui prezență a fost o binecuvântare. Mulțumesc părintelui Mihai Florian Dragomir, duhovnicul meu, iar cea mai mare mulțumire o păstrez pentru Dumnezeu. Dintre toate darurile Lui, cel mai prețios rămâne acela de a-I sluji ca preot.
Primesc această medalie ca pe o obligație pentru viitor: să construiesc mai departe punți între România și Austria, între oameni, culturi și generații. Distincțiile rămân în vitrine, dar punțile rămân în inimi.
Slavă Domnului pentru tot! – Corneliu Teofil Teaha