În cadrul sesiunii Q&A din data de 18 ianuarie 2020, inițiată de specialiști din cadrul Ministerului economiei, antreprenoriatului și turismului, aceștia au răspuns la o serie de întrebări în legătură cu cheltuielile eligibile în cadrul măsurilor de finanțare pentru antreprenori, lansate în contextul pandemiei COVID-19, astfel:
Beneficiarii formelor de sprijin din fonduri externe nerambursabile pot utiliza alocările pentru:
- plata impozitelor și taxelor către bugetul de stat, inclusiv contribuții salariale, CAS, CASS, impozit pe dividende, impozit pe venitul microîntreprinderilor, impozit pe profit. În privința contribuțiilor datorate de PFA, sunt eligibile cele în numele PFA și nu pe CNP. Nu sunt eligibile taxele și impozitele la bugetul local și amenzile de orice fel;
- chiria pentru sediul social sau punctul de lucru în care se desfășoară activitatea pentru care s-a solicitat finanțarea, în baza contractului încheiat;
- achiziția de softuri, licențe sau aplicații este eligibilă, și se încadrează la datorii curente și restante către furnizori sau achiziția de echipamente sau tehnologii necesare desfășurării activității;
- cheltuielile cu serviciile contabile, încadrate drept datorii curente și restante către furnizori necesare desfășurării activității;
- cotizațiile fixe și variabile către organizațiile profesionale sunt eligibile dacă în baza achitării lor se obține autorizația de funcționare, necesară continuării activității;
- cheltuielile cu combustibilul, pentru transportatori, fiind considerate cheltuieli cu materia primă.
De asemenea, specialiștii clarifică faptul că plățile în avans către bugetul de stat nu pot fi considerate cheltuieli eligibile, deoarece în categoria cheltuielilor eligibile sunt cuprinse doar datoriile la bugetul de stat declarate.
Noțiunea de reluarea a activității reprezintă o formulare generică și se referă la reluarea activității după starea de urgență, în contextul pandemiei. Nu se solicită documente sau dovezi justificative de încetare a activității, iar continuarea activității în timpul pandemiei nu duce la pierderea eligibilității.
La întrebarea dacă o firmă care a beneficiat de măsurile active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu privire la șomajul tehnic, poate accesa măsurile de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile pentru IMM-uri, răspunsul specialiștilor a fost afirmativ.