Categoriile de bunuri ce pot fi achiziționate conform art. 6 alin. (1) din O.U.G nr. 132/2020

Modalitatea de acordare a sprijinului financiar și categoriile de bunuri ce pot fi achiziționate conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, au fost stabilite prin Ordinul nr. 1.376 din 9 septembrie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr.832 din 10 septembrie 2020.

Bunurile care pot fi achiziționate potrivit art.6 din O.U.G. nr.132/2020, sunt prevăzute în Anexa 1 la Ordin, respectiv: 1) sisteme de calcul tip laptop/notebook; 2) tablete; 3) smartphone; 4) echipamente periferice de intrare și ieșire aferente bunurilor prevăzute anterior; 5) echipamente necesare conectării la internet a bunurilor menționate anterior; 6) licențe aferente sistemelor de operare și aplicațiilor software aferente bunurilor prevăzute la pct.1-3 necesare pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 81/2018.

Prin servicii tehnologice, în sensul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.132/2020, se înțelege totalitatea mijloacelor aferente tehnologiei informației și comunicațiilor pe care angajatorul este obligat să le asigure telesalariatului în condițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 81/2018.

Procedura constă în transmiterea de către angajatori a prin mijloace electronice, respectiv prin încărcarea pe platforma aici.gov.ro, către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau, după caz, a municipiului București, în raza cărora își au sediul social, a următoarelor documente, pentru care își asumă răspunderea privind corectitudinea și veridicitatea datelor înscrise: a) o cerere semnată și datată de reprezentantul legal (anexa nr. 2 din ordin); b) o declarație pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal (anexa nr. 3 din ordin); c) lista telesalariaților pentru care se solicită acordarea sumei prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.132/2020 (anexa nr. 4 din ordin).

Stabilirea sau, după caz, respingerea dreptului angajatorilor de a beneficia de suma prevăzută la art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.132/2020 se face în baza deciziilor emise de directorii executivi ai agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.

Plata din bugetul asigurărilor pentru șomaj a sumelor prevăzute la art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.132/2020 se face în limita fondurilor alocate cu această destinație, în ordinea depunerii cererilor, până la 31 decembrie 2020, prin virament în conturile menționate de angajatori în cererea depusă, în termen de 10 zile de la data înregistrării documentației complete prevăzute de ordin.

Angajatorii au obligația de a transmite, în termen de 30 de zile de la acordarea sumei, prin încărcarea pe platforma aici.gov.ro, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau, după caz, a municipiului București, care au efectuat plata sumelor, următoarele documente justificative, scanate: a)  facturile fiscale emise de către furnizorii de bunuri și servicii tehnologice; b) bonurile fiscale sau chitanțele sau extrasele de cont care să ateste plata facturilor; c) fișele de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosința telesalariaților, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile, sau/și, după caz, bonurile de mișcare a mijloacelor fixe date în folosința salariaților, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015, sau/și, după caz, situația cu serviciile tehnologice pe care angajatorul le asigură fiecărui telesalariat. În caz contrar, au obligația ca în termen de 30 de zile de la data expirării termenului pentru depunerea documentelor justificative, să restituie integral suma acordată.