Protectia suplimentara a cetatenilor romani care lucreaza in strainatate

Ordonanta de urgenta (OUG) 33/2021 pentru modificarea si completarea Legii nr.156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 459 din data de 29 aprilie 2021.

 

Astfel, cresterea gradului de protectie a cetatenilor romani care lucreaza in strainatate. Mai exact, actul normativ prevede noi obligatii pentru agentii de plasare a fortei de munca in strainatate si a furnizorilor de servicii de profil, pentru protectia suplimentara a cetatenilor romani care lucreaza in afara tarii.

 

Potrivit Legii nr.156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate – Republicare, Guvernul Romaniei, prin autoritatile competente, va depune diligentele necesare pentru incheierea de acorduri, intelegeri, tratate sau conventii cu autoritati publice similare din alte state, in vederea stabilirii conditiilor de protectie a cetatenilor romani cu domiciliul in Romania care lucreaza in tarile respective.

La negocierea acordurilor, intelegerilor, tratatelor sau conventiilor prevazute anterior, partea romana va urmari respectarea principiului egalitatii de tratament si a reglementarilor aplicabile in ceea ce priveste nivelul salariului minim in statul de primire, durata timpului de lucru si de odihna, conditiile generale de munca, sanatatea si securitatea in munca, asigurarea pentru accidente de munca sau boli profesionale si securitate sociala.

 

OUG 33 adauga faptul ca, pentru lucratorii sezonieri, anterior incheierii acordurilor, intelegerilor, tratatelor sau conventiilor mentionate mai sus, partea romana negociaza inclusiv clauze referitoare la conditiile de cazare pe care ar trebui sa le ofere angajatorii, respectand normele nationale din statul de primire, si la acordarea unei indemnizatii pentru asigurarea hranei zilnice, pe perioada in care lucratorii sezonieri isi desfasoara efectiv activitatea, precum si la decontarea cheltuielilor de transport dus-intors catre domiciliul din Romania.

 

Agentii de plasare si furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca desfasoara activitati de mediere a cetatenilor romani, cu domiciliul in Romania, care solicita sa lucreze pe baza ofertelor ferme de locuri de munca transmise din strainatate de catre persoane juridice sau fizice, in calitate de angajatori.

Interpunerea altor categorii de intermediari intre agentul de plasare sau furnizorul de servicii de plasare a fortei de munca, persoana mediata si angajatorul strain este interzisa.

 

Astfel, pentru asigurarea aceluiasi grad de protectie a cetatenilor romani, indiferent daca acestia apeleaza la serviciile unui agent de plasare a fortei de munca roman sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare din alt stat membru al Uniunii Europene care desfasoara pe teritoriul Romaniei activitati de mediere si plasare a fortei de munca, sunt stabilite aceleasi obligatii:

  • efectuarea in mod gratuit a activitatii de mediere a cetatenilor romani in vederea angajarii in strainatate, fara perceperea de comisioane, tarife sau taxe;
  • incheierea contractelor de mediere in forma scrisa si asigurarea incheierii contractului individual de munca sau a documentului echivalent din statul de destinatie atat in limba statului in care se afla stabilit sau isi desfasoara activitatea angajatorul, cat si in limba romana;
  • punerea contractului la dispozitia lucratorului roman inainte de plecarea acestuia din tara.

 

Mentionam ca OUG 33 modifica definitia medierii astfel è activitatea prin care se realizeaza punerea in legatura a angajatorului strain cu persoana care are domiciliul in Romania si se afla in cautarea unui loc de munca, in vederea stabilirii unui raport de munca, astfel cum este definit de legislatie, in contractele colective de munca sau de practicile in vigoare in fiecare stat membru, luand in considerare jurisprudenta Curtii de Justitie.

 

Reamintim faptul ca, potrivit Legii nr.156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate – Republicare, ofertele ferme din contractele incheiate de agenti de plasare cu persoane juridice sau fizice, stabilite intr-un alt stat decat Romania, care au calitate de angajator conform legislatiei statului respectiv vor cuprinde cel putin urmatoarele elemente:

  1. datele de identificare ale angajatorului strain, inclusiv domiciliul fiscal al acestuia;
  2. durata ofertei ferme;
  3. numarul locurilor de munca din strainatate continute de ofertele ferme;
  4. functia, meseria sau ocupatia;
  5. durata angajarii in luni/zile, conditiile de angajare, de incetare a angajarii sau de reangajare;
  6. durata maxima a timpului de munca si durata minima a repausului periodic;
  7. remuneratia bruta si neta, tariful orar si/sau salariul lunar brut si net, moneda in care se efectueaza plata, modalitatile de plata si datele de plata a salariului;
  8. salariul minim/tariful minim garantat in plata prin legislatia statului de primire;
  9. sporuri, ore suplimentare si alte drepturi salariale;
  10. cazurile in care pot fi urmarite drepturile salariale;
  11. durata minima a concediului de odihna anual platit, modul de acordare si drepturile banesti aferente concediului de odihna, prevazute in legislatia statului de primire;
  12. conditiile de munca si de clima, masurile privind sanatatea si securitatea in munca, de igiena la locul de munca si securitate sociala;
  13. incheierea si semnarea unei asigurari de sanatate a angajatilor romani in aceleasi conditii cu cetatenii din statul de primire;
  14. acordarea de despagubiri in caz de boli profesionale, accidente de munca sau deces;
  15. specificarea conditiilor de cazare de care va beneficia pe toata durata sederii, cazare de natura sa ii asigure un nivel de trai adecvat, sau, dupa caz, de inchiriere a unei locuinte si conditiile de acordare a unei indemnizatii pentru asigurarea hranei;
  16. asigurarea transportului lucratorilor cetateni romani in statul de primire, transportul de la locul cazarii la locul desfasurarii activitatii, precum si conditiile de transport si de repatriere a salariatilor romani, inclusiv in caz de boli profesionale, accidente de munca sau deces;
  17. obiceiurile locului si orice alte aspecte specifice de natura a pune in pericol viata, libertatea sau siguranta lucratorilor cetateni romani;
  18. taxele, impozitele si contributiile care greveaza asupra veniturilor lucratorilor cetateni romani, asigurandu-se, dupa caz, evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contributii de asigurari sociale;
  19. datele de contact ale ambasadelor/misiunilor diplomatice ale Romaniei in statul de destinatie;
  20. datele de contact ale autoritatilor locale din statul de primire la care lucratorul cetatean roman poate depune o reclamatie cu privire la nerespectarea contractului sau, dupa caz, documentului echivalent acestuia, incheiat cu angajatorul.

 

Ofertele ferme de locuri de munca din strainatate pentru lucratorii sezonieri, cu toate specificatiile acestora, atat in limba statului de destinatie sau intr-o alta limba de circulatie internationala, cat si in limba romana, vor cuprinde, pe langa elementele prevazute anterior, si urmatoarele elemente:

  1. a) un contract de inchiriere sau un document echivalent in care sunt precizate in mod clar conditiile de cazare puse la dispozitie lucratorului sezonier de catre angajator, precum si dovada ca angajatorul asigura, in ceea ce priveste cazarea, indeplinirea standardelor generale in materie de sanatate si siguranta in vigoare in statul de primire;
  2. b) angajamentul ca angajatorul lucratorului sezonier va asigura decontul calatoriei dus-intors intre domiciliul lucratorului sezonier din Romania si locul de munca din statul de primire;
  3. c) conditiile de acordare a unei indemnizatii pentru asigurarea hranei zilnice.
  4. d) asigurarea de sanatate pe perioada contractuala sau angajamentul ca angajatorul lucratorului sezonier incheie pentru acesta asigurarea de sanatate pe perioada contractuala. (conditie introdusa prin OUG 33/2021).

 

Este important de precizat faptul ca, in situatia in care deplasarea lucratorilor catre acelasi loc de munca din statul de destinatie se efectueaza in grupuri mai mari de 10 persoane, agentul de plasare a fortei de munca si furnizorul de servicii de plasare a fortei de munca are obligatia organizarii transportului prin persoane juridice autorizate sa efectueze transport international de persoane.

Agentii de plasare a fortei de munca si furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca au obligatia de a se asigura ca, anterior deplasarii acestora, lucratorii plasati la munca in strainatate detin toate documentele necesare accesului in statul de destinatie.

Agentii de plasare si furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca au obligatia de a se asigura ca lucratorii plasati la munca in strainatate detin toate informatiile referitoare la conditiile speciale de intrare in statul de destinatie, respectiv la regulile speciale care trebuie respectate, conform legislatiei statului de destinatie, in conditiile existentei unui risc epidemiologic.

 

Pentru statele in care contractele individuale de munca se incheie, potrivit legislatiei aplicabile in statul respectiv, in forma scrisa, agentii de plasare si furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca au obligatia de a asigura incheierea acestora de catre parti atat in limba statului in care se afla stabilit sau isi desfasoara activitatea angajatorul, cat si in limba romana, precum si punerea la dispozitia lucratorului roman a acestui contract, inainte de plecarea acestuia din Romania.

Pentru statele in care forma de angajare nu se realizeaza prin incheierea unui contract de munca, agentii de plasare si furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca au obligatia de a asigura comunicarea si punerea la dispozitia lucratorului cetatean roman, inainte de plecarea acestuia din Romania, a documentului echivalent contractului de munca potrivit legislatiei statului de destinatie, atat in limba romana, cat si in limba statului in care se afla stabilit sau isi desfasoara activitatea angajatorul.

Agentii de plasare, respectiv furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca au obligatia de a pastra la sediul social, respectiv la sediul permanent din Romania contractul de mediere, precum si cate o copie, in limba romana si in limba statului in care se afla stabilit sau isi desfasoara activitatea angajatorul, a contractului individual de munca, semnat de parti, sau, dupa caz, un exemplar al unui alt document de angajare, pentru o perioada de 3 ani de la data incheierii acestora, si de a le pune la dispozitia inspectorilor de munca, cu ocazia controlului.

 

Agentii de plasare si furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca au obligatia de a transmite inspectoratului teritorial de munca (ITM) in a carui raza teritoriala isi au sediul social agentii, respectiv Inspectoratului Teritorial De Munca in a carui raza teritoriala furnizorii de servicii isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei o notificare privind plasarea fortei de munca, cu cel putin 5 zile lucratoare anterioare plecarii din tara a persoanelor plasate la munca in strainatate.

Notificarea trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente: statul de destinatie, denumirea si adresa sediului social al angajatorului strain, adresa locatiilor in care urmeaza sa se presteze activitatea, numarul lucratorilor romani care urmeaza sa plece din tara, datele de identificare ale acestora, activitatea pe care urmeaza sa o presteze, data la care se efectueaza deplasarea, locatia de unde se efectueaza deplasarea, conditiile de realizare a transportului si datele de identificare ale operatorului de transport.

Este importan de precizat faptul ca transmiterea notificarii ITM se realizeaza prin orice mijloc de comunicare scrisa, inclusiv prin e-mail.

 

Agentii de plasare si furnizorii de servicii de plasare a fortei de munca au obligatia de a transmite lunar Inspectoratului Teritorial De Munca (ITM) in a carui raza teritoriala isi desfasoara activitatea, pana la data de 5 a lunii urmatoare, situatia privind contractele de mediere incheiate si persoanele angajate in strainatate, conform modelului stabilit prin normele metodologice de aplicare a legii.

 

Actul normativ aprobat de Guvern introduce si o serie de obligatii suplimentare si inaspreste sanctiunile aplicate in cazul nerespectarii legii.

 

Baza legala:

  • OUG 33/2021 pentru modificarea si completarea Legii nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate;
  • Legea nr.156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate – Republicare.