Import marfa din China cu vama in Ungaria (speta)

Situatie: O societate achizitioneaza marfa din China pentru care sa face vama in Ungaria. Societatea care intocmeste actele pentru vama, societate din Ungaria emite o factura proforma (autofactura) care are o valoare mai mare fata de valoarea facturii din China. Taxele vamale si transportul sunt refacturate societatii de catre firma din Romania reprezentanta celei din Ungaria.

Care este regimul declarativ al importului?

 

Solutie: Achizitia unui bun dintr-un stat tert, pus in libera circulatie pe teritoriul Romaniei, ca stat membru, reprezinta un import de bunuri care are locul in Romania.

Conform art.274, lit.a), importul de bunuri este definit drept intrarea pe teritoriul Uniunii Europene de bunuri care nu se afla in libera circulatie in intelesul art.29 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene.

Conform art.309 din Codul Fiscal, cand bunurile sunt puse in libera circulatie pe teritoriul Romaniei, operatiunea reprezinta un import in Romania, iar importatorul este persoana obligata la plata taxei pentru importul supus taxarii.

Conform pct.82 alin.(1) lit.a) norme metodologice (in aplicarea art.309), importatorul care are obligatia platii taxei pentru un import de bunuri taxabil este cumparatorul catre care se expediaza bunurile la data la care taxa devine exigibila la import sau, in absenta acestui cumparator, proprietarul bunurilor la aceasta data. Prin exceptie, furnizorul bunului sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea de importator. Orice livrari anterioare importului nu sunt impozabile in Romania, cu exceptia livrarilor de bunuri pentru care se aplica regulile prevazute la art. 275 alin. (1) lit. e) si f) din Codul fiscal;

Conform art.266 alin. (1) pct.15 din Codul fiscal importator reprezinta persoana pe numele careia sunt declarate bunurile, in momentul in care taxa la import devine exigibila, conform art. 285 si care in cazul importurilor taxabile este obligata la plata taxei conform art. 309 ;

Prin urmare, daca importul are locul in Romania, importatorul datoreaza TVA in vama din Romania conform declaratiei vamale de import.

In cazul prezentat mai sus, in situatia in care bunurile livrate din China sunt puse in libera circulatie pe teritoriul comunitar, dar nu in Romania, ci in Ungaria, operatiunea reprezinta pentru cumparatorul din Romania o achizitie intracomunitara de bunuri, impozabila in Romania pentru care se datoreaza TVA in Romania prin aplicarea regimului de taxare inversa.

Astfel, operatiunea reprezinta pentru cumparatorul din Romania un import de bunuri in Ungaria pentru care acesta datoreaza doar taxe vamale, dar fara a datora si TVA in vama din Ungaria.

Subliniem faptul ca responsabil pentru intocmirea formalitatilor vamale de import in Ungaria, prin aplicarea masurilor de simplificare a declararii importului, este casa de expeditie care si-a asumat responsabilitatea efectuarii transportului.

Importul de bunuri in Ungaria reprezinta pentru cumparatorul din Romania, persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA in regim normal, o achizitie intracomunitara de bunuri impozabila in Romania prin aplicarea regimului de taxare inversa 4426 = 4427.

Operatiunea se declara in decontul de TVA cod 300 la rd.5 si 20 Achizitii intracomunitare de bunuri pentru care cumparatorul este obligat la plata TVA (taxare inversa) , fara report la randul 5.1 si randul 20.1 Achizitii intracomunitare pentru care cumparatorul este obligat la plata TVA (taxare inversa), iar furnizorul este inregistrat in scopuri de TVA in statul membru din care a avut loc livrarea intracomunitara, deoarece furnizorul din China nu este inregistrat in scopuri de TVA in Ungaria;

Se declara prin declaratia informativa cod 390 VIES, cu simbolul A, prin completarea urmatoarelor informatii:

  • la rubrica „Denumire operator intracomunitar”: denumirea furnizorului din China
  • la rubrica „Cod operator intracomunitar”: codul de inregistrare in scopuri de TVA atribuit casei de expeditie din Ungaria cu simbolul HU care intocmeste formalitatile vamale de punere a bunurilor in libera circulatie pe teritoriul comunitar, dupa plata taxelor vamale, in functie de natura bunurilor importate.

Casa de expeditie din Ungaria este tratata drept reprezentant fiscal al furnizorului din China.

Baza legala:

– Codul Fiscal (aprobat prin Legea nr.227/2015, publicata in MO nr.688 din 10.09.2015), cu modificarile si completarile ulterioare;

– Codul de Procedura Fiscala (aprobat prin Legea nr.207/2015, publicata in MO nr.547 din23.07.2015), cu modificarile si completarile ulterioare;

– Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal (aprobate prin HG nr.1/2016).