Un angajat dintr-un depozit ridică în fiecare zi zeci de cutii de pe rafturi și le așază în paleți. Mișcarea pare banală, repetată de sute de ori fără vreun incident vizibil. Și totuși, tocmai aceste gesturi aparent nevinovate stau la baza uneia dintre cele mai frecvente categorii de afecțiuni profesionale: problemele dorsolombare cauzate de manipularea manuală a maselor.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Manipularea manuală a sarcinilor înseamnă orice operațiune de transport sau susținere a unei mase de către unul sau mai mulți lucrători: ridicare, așezare, împingere, tragere, purtare sau deplasare, care prin caracteristicile sale sau prin condițiile ergonomice necorespunzătoare, prezintă riscuri pentru lucrător, în special afecțiuni ale coloanei vertebrale. Spre deosebire de un accident clasic, cu un moment precis și o cauză vizibilă, aceste afecțiuni se instalează în timp, prin acumularea unor solicitări mecanice repetate.
HG nr. 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecțiuni dorsolombare, obligă angajatorul, în primul rând, să evite manipularea manuală acolo unde este posibil. Aceasta înseamnă investiții în echipamente mecanice: cărucioare, transpalete, sisteme de ridicare, acolo unde natura activității o permite. Abia atunci când manipularea manuală nu poate fi evitată, intervine a doua obligație: reducerea riscurilor prin organizarea corectă a locului de muncă și prin informarea și instruirea lucrătorilor.
Ce anume face ca o sarcină să devină riscantă? Nu doar greutatea contează. HG 1051/2006 cere angajatorului să analizeze caracteristicile masei, dacă este prea grea, prea voluminoasă, greu de apucat, instabilă sau amplasată într-o poziție care obligă corpul la răsucire ori aplecare. La fel de important este efortul fizic necesar: dacă implică o răsucire a trunchiului, o mișcare bruscă, sau este realizat într-o poziție instabilă a corpului. Mediul de lucru contează și el, spațiu insuficient pentru mișcare, sol alunecos sau inegal, temperatură sau umiditate necorespunzătoare pot transforma o sarcină obișnuită într-un risc real.
Consecințele nu apar de la prima ridicare greșită. Discurile intervertebrale se uzează treptat, sub presiunea repetată, iar rezultatul: o hernie de disc, o lombalgie cronică sau o afecțiune care poate necesita intervenție chirurgicală, ajunge de multe ori la mulți ani distanță de momentul în care a început expunerea. Tocmai de aceea, riscul este frecvent ignorat: lucrătorul nu simte o durere imediată, iar angajatorul nu vede o legătură clară între o activitate curentă și o afecțiune care se manifestă abia peste timp.
Instruirea joacă un rol esențial, dar nu este suficientă dacă se rezumă la o prezentare teoretică a tehnicii corecte de ridicare. Lucrătorii trebuie să înțeleagă de ce anumite gesturi: ridicarea cu spatele îndoit, răsucirea trunchiului sub sarcină, ridicarea bruscă, cresc riscul, și să exerseze alternativele: îndoirea genunchilor, menținerea sarcinii aproape de corp, evitarea răsucirilor. În paralel, angajatorul trebuie să reevalueze periodic locurile de muncă unde manipularea manuală rămâne inevitabilă, mai ales atunci când se schimbă fluxul de lucru, tipul de marfă sau numărul de persoane disponibile pentru o sarcină.
Într-un domeniu în care accidentele grave, cu urmări vizibile imediat, atrag firesc atenția, afecțiunile dorsolombare rămân un risc discret, dar cronic. Ele nu produc un eveniment care trebuie raportat la ITM într-un termen strict, însă efectul lor cumulat asupra sănătății lucrătorilor și implicit, asupra capacității unei companii de a-și menține echipa în activitate, este la fel de real ca al oricărui accident de muncă.