Trei angajați ai Sucursalei Electrocentrale Rovinari, parte a Complexului Energetic Oltenia, au fost răniți în dimineața zilei de luni, 26 mai 2025, în urma unui accident de muncă produs în timpul pregătirilor pentru efectuarea unei agrafări la un transportor cu bandă.
Potrivit unui comunicat transmis de companie, dispozitivul de siguranță al sistemului de întindere s-a rupt și, aflat sub tensiune mecanică, s-a comportat asemenea unei piese elastice sau a unei greutăți care scapă de sub control.
Doi dintre angajații răniți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, iar cel de-al treilea la Spitalul Orășenesc din Rovinari. Toți trei au beneficiat de investigații de specialitate și îngrijiri medicale, aflându-se în stare stabilă. Niciunul dintre muncitori nu a necesitat spitalizarea.
Transportorul cu bandă este un sistem de transport format dintr-o bandă continuă de cauciuc sau din material sintetic, montată pe o serie de role, care se deplasează între doi tamburi. Banda este acționată de un motor electric și permite mutarea materialelor dintr-un punct în altul, pe distanțe variabile, fără intervenție umană directă, însă necesită întreținere periodică, realizată de personalul angajat.
Evenimentul a fost raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, iar angajatorul a constituit o comisie care urmează să stabilească împrejurările exacte și cauzele în care s-a produs accidentul.
Sursa: Mediafax