Reguli noi privind cunoașterea clientelei – Legea 86/2025

Legea nr. 86/2025, care modifică și completează Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 483 din 23 mai 2025.

Această lege aduce modificări importante legate de măsurile de cunoaștere a clientelei (KYC), dar și noi obligații pentru ONG-uri.

Măsuri suplimentare pentru cunoașterea clientelei

  1. Tranzacții imobiliare:
  • Agenții imobiliari trebuie să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei atât pentru promitentul vânzător, cât și pentru promitentul cumpărător.
  1. Cazinouri:
  • Au obligația de a identifica toate tranzacțiile desfășurate de clienți și de a le corela cu profilul clientului rezultat în urma aplicării procedurilor KYC.

Reguli noi pentru anumite activități

Case de schimb valutar:

  • Trebuie să aplice măsuri standard KYC la tranzacții de minim 2.000 EUR (sau echivalent în lei), fie că este vorba de o singură operațiune sau de mai multe legate între ele.

Furnizori de servicii cripto:

  • Trebuie să aplice aceleași măsuri KYC pentru tranzacții de minim 1.000 EUR (echivalent în lei), indiferent de numărul operațiunilor.

Măsuri simplificate – reguli noi

  • Entitățile raportoare trebuie întotdeauna să identifice și să verifice identitatea clientului și a beneficiarului real, nu doar să monitorizeze tranzacțiile.
  • Nu se mai pot aplica măsuri simplificate dacă există suspiciuni de spălare a banilor.

ONG-urile – supraveghere sporită

  • Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) va supraveghea asociațiile și fundațiile pe baza unui criteriu de risc.
  • ONG-urile trebuie să furnizeze la cerere informații necesare pentru ca ONPCSB să-și îndeplinească atribuțiile.

Avocații – rămân sub protecția secretului profesional

  • Deși inițial s-a propus eliminarea excepției privind secretul profesional pentru avocați, aceasta a fost păstrată în forma finală a legii.
  • Avocații aplică Legea 129/2019, cu respectarea regulilor privind confidențialitatea profesională.