Procedura Kuzarbeit, prin care angajatorii pot reduce timpul de lucru al salariatilor, ca urmare a scaderii activitatii, si pot primi 75% din salariul de baza al angajatilor aferent orelor de reducere a programului, s-a prelungit pana la finalul anului 2022, conform OUG 73 pentru completarea OUG nr.132/2020 privind masuri de sprijin destinate salariatilor si angajatorilor in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum si pentru stimularea cresterii ocuparii fortei de munca, ce a fost publicata in Monitorul Oficial (Partea I) nr.536 din data de 31 mai 2022.
O alta schimbare adusa de OUG 73/2022 este ca motivul aplicarii procedurii va putea fi si scaderea productiei cu cel putin 10%, pe langa scaderea cifrei de afaceri, cum a fost prevazut initial in OUG 132.
Societatile care nu au mai aplicat pana acum trebuie sa urmeze urmatoarea procedura:
- reducerea timpului de lucru de cel mult 80% din durata zilnica, saptamanala sau lunara a salariatilor trebuie sa se faca, printr-o decizie, cu cel putin cinci zile inainte de aplicarea efectiva;
- masura trebuie sa vizeze cel putin 10% din numarul de salariati ai unitatii;
- reducerea activitatii este justificata de o diminuare a productiei realizate in luna pentru care se solicita aplicarea masurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel putin 10% fata de luna similara sau fata de media lunara a productiei din 2019.
Ulterior, angajatorii trebuie sa depuna urmatoarele documente la agentiile teritoriale de ocupare a fortei de munca:
- copie a deciziei privind reducerea timpului de lucru si dovada aducerii acesteia la cunostinta salariatilor;
- declaratia pe propria raspundere a angajatorului (forma actuala urmeaza sa fie publicata);
- copia acordului incheiat cu organizatiile sindicale sau, dupa caz, dovada informarii salariatilor, acolo unde nu exista organizatie sindicala;
- lista persoanelor care urmeaza sa beneficieze de indemnizatia Kurzarbeit;
- copie a documentelor de plata a salariilor, cu evidentierea platii indemnizatiei.
Angajatorul va plati indemnizatia de 75% aferenta orelor de munca reduse, din bugetul de cheltuieli de personal, impreuna cu salariul in cuatum de 100% pentru orele muncite efectiv de salariat la data acordarii salariului.
Ulterior, pana la data de 25 ale lunii pentru plata indemnizatiei din luna anterioara, angajatorul va depune la agentiile teritoriale de munca documentele mentionate mai sus.
In conditiile in care documentele sunt corecte, agentiile emit in cel mult cinci zile o decizie de decontare, urmand ca indemnizatia sa fie transferata in conturile bancare deschise de angajatori.
Pentru salariile si indemnizatiile acordate salariatilor pe durata aplicarii Kurzarbeit, angajatorii datoreaza contributia asiguratorie de munca si trebuie sa retina impozitul pe venit si contributiile sociale obligatorii.