Potrivit informatiilor publicate pe website-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), persoanele care realizeaza venituri din postari pe Facebook, Instagram sau pe alte asemenea retele de socializare au obligatia, conform legii, sa declare veniturile respective si sa plateasca impozit pe venit, taxe si contributii la stat.
Concret, persoanele fizice care obtin venituri din postari realizate pe diferite retele de socializare precum Facebook, Instagram, YouTube, TikTok, LinkedIn, Twitter, Snapchat sau Pinterest, fie ca este vorba despre venituri in numerar, care presupun o remuneratie financiara, fie ca e vorba despre venituri in natura, precum produse, servicii sau calatorii primite, au obligatia legala de a calcula venitul obtinut si de a plati, in acest sens, impozitul pe venit, taxele si contributiile stabilite prin lege.
Prin urmare, din punct de vedere fiscal, pot exista doua situatii:
- activitatea se desfasoara cu caracter de continuitate, caz in care se considera ca respectivul contribuabil obtine venituri din activitati independente,
- activitatea are loc ocazional, caz in care veniturile sunt considerate venituri din alte surse.
Asadar, potrivit ghidului ANAF, in cazul in care activitatea se desfasoara cu regularitate, in mod continuu, pe cont propriu si urmarind obtinerea de venituri si daca sunt intrunite, in mod cumulativ, criteriile unei activitati independente, acestor venituri obtinute de persoanele fizice din postarile realizate pe diferite retele de socializare, care, astfel, fac reclama pentru diverse companii sau branduri le sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind veniturile din activitati independente.
Venituri din activitati independente:
Mentionam ca acest tip de venituri sunt considerate venituri din activitati independente in conditiile in care exercitarea respectivei activitati indeplineste, conform Codului fiscal, cel putin patru dintre urmatoarele criterii:
- persoana fizica sa dispuna de libertatea de a-si alege locul si modul de desfasurare a respectivei activitatii, precum si programul de lucru;
- persoana fizica sa dispuna de libertatea de a desfasura aceeasi activitate pentru mai multi clienti;
- riscurile inerente activitatii sa fie asumate de catre persoana fizica ce desfasoara activitatea;
- activitatea respectiva sa se realizeze prin folosirea, de catre persoana fizica in cauza, a propriului patrimoniu;
- activitatea sa se realizeze de persoana fizica prin folosirea propriei capacitati intelectuale si/sau a prestatiei fizice a acesteia, in functie de specificul activitatii;
- persoana fizica sa faca parte dintr-un corp sau ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare si supraveghere a profesiei desfasurate, potrivit actelor normative speciale care reglementeaza organizarea si exercitarea profesiei respective;
- persoana fizica sa dispuna de libertatea de a-si desfasura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terte persoane, in conditiile legii.
Mai mult decat atat, in scopul autorizarii si inregistrarii fiscale, aceste persoane fizice care obtin venituri din postari realizate pe diverse retele de socializare trebuie sa aiba, in conformitate cu prevederile OUG nr.44/2008, un PFA, un II sau un IF cat timp desfasoara activitatea respectiva, de productie, comert sau prestari servicii, in mod independent si cu caracter de continuitate.
Un aspect important subliniat de ANAF este faptul ca atata timp cat activitatea se desfasoara in Romania, veniturile din respectiva activitate independenta sunt considerate a fi obtinute in Romania, indiferent daca sunt primite din Romania sau din strainatate.
Mentionam ca, independent de forma de organizare aleasa (PFA, II sau IF), se poate opta intre determinarea venitului net anual in baza sistemului real sau in baza normelor de venit.
Persoanele care aleg sa-si determine venitul net anual pe baza normelor de venit au obligatia stabilirii impozitului anual datorat prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate, impozitul fiind astfel cel final.
Pe de alta parte, in cazul determinarii venitului in sistem real, pe baza datelor din contabilitate, impozitul se determina, de catre contribuabil, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat ca fiind venit impozabil.
Precizam ca in ambele situatii, impozitul se plateste pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a venitului respectiv.
Declararea veniturilor din postarile realizate pe diverse retele de socializare se face prin intermediul declaratiei unice (formularul 212).
Asa cum am precizat si anterior, aceasta se depune anual, pana in data de 25 mai a fiecarui an in parte, precum si oricand in timpul anului, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, in situatia in care un contribuabil incepe o activitate in timpul anului.
In plus, persoanele care aplica sistemul real isi vor stabili impozitul prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil, din care se deduce, in limita impozitului datorat, costul de achizitie al aparatelor de marcat electronice fiscale.
Contributia de asigurari sociale, in cota de 25%, si contributia de asigurari sociale de sanatate, de 10%, se datoreaza daca se estimeaza, pentru anul curent, venituri din activitati independente si venituri din drepturi de proprietate intelectuala, din una sau mai multe surse sau categorii de venituri, a caror valoare cumulata depaseste 12 salarii minime brute pe tara.
In ceea ce priveste obligatiile in materie de TVA, contribuabilii care realizeaza venituri din postari pe diverse retele sociale au obligatia de a se inregistra in scopuri de TVA la depasirea plafonului de scutire de 300.000 de lei prevazut in Codul fiscal, dar si in situatia in care efectueaza achizitii intracomunitare ori presteaza sau primesc servicii catre sau de la persoane impozabile din UE.
Bineinteles ca acesti contribuabili se mai pot inregistra in scopuri de TVA si prin optiune.
Venituri din alte surse:
In situatia in care activitatea desfasurata nu are totusi caracter de continuitate, cei care fac ocazional reclama pentru diverse companii sau branduri se considera ca obtin, conform Codului fiscal, venituri din alte surse.
In cazul acestor venituri, impozitul se calculeaza prin retinere la sursa la momentul acordarii veniturilor de catre platitorul de venituri. Prin urmare, se aplica cota de 10% asupra venitului brut, cuantum ce reprezinta impozit final si care se plateste la bugetul de stat pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care a fost retinut.
Cei care estimeaza, pentru anul curent, venituri din activitati independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuala, venituri din asocierea cu o persoana juridica, venituri din cedarea folosintei bunurilor, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, venituri din investitii si venituri din alte surse a caror valoare cumulata este cel putin egala cu 12 salarii minime brute pe tara datoreaza astfel si contributia de asigurari sociale de sanatate.
Precizam ca in cazul in care contractele in baza carora persoanele fizice obtin venituri din propriile postari pe retelele de socializare si fac astfel reclama pentru diverse companii sau branduri sunt incheiate intre doua persoane juridice, respectiv intre compania careia i se face reclama sau care detine brandul sau agentia care solicita ori intermediaza prestarea serviciului si societatea persoanei publice care promoveaza produsele prin intermediul retelelor de socializare, veniturile persoanei fizice respective se vor impozita in functie de natura celor incasate de la persoana juridica (de exemplu, venituri din dividende, din salarii etc.).
Pentru veniturile din alte surse obtinute din strainatate, persoanele fizice au obligatia completarii Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate pana la data de 25 mai, inclusiv a anului urmator celui de realizare a venitului, precum si sa efectueze calculul si plata impozitului datorat, in cadrul aceluiasi termen, cu luarea in considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevazuta de conventia de evitare a dublei impuneri.
Baza legala:
- Codul Fiscal (aprobat prin Legea nr.227/2015, publicata in MO nr.688 din 10.09.2015), cu modificarile si completarile ulterioare;
- Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal (aprobate prin HG nr.1/2016);
- anaf.ro .