Reamintim faptul ca Ordonanta de urgenta (OUG) 153 pentru instituirea unor masuri fiscale de stimulare a mentinerii/cresterii capitalurilor proprii, precum si pentru completarea unor acte normative a fost publicata in Monitorul Oficial (Partea I) nr.817 din data de 4 septembrie 2020.
Astfel, ca urmare a masurilor aprobate prin OUG 153/2020, pentru instituirea unor masuri fiscale de stimulare a mentinerii/cresterii capitalurilor proprii, precum si pentru completarea unor acte normative, pe perioada aplicarii masurilor prevazute de ordonanta, termenele pentru depunerea declaratiilor si pentru plata impozitului incepand cu cele aferente anului 2021 sunt urmatoarele:
- pentru contribuabilii platitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 si 42 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaratiei anuale privind impozitul pe profit si plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este pana la data de 25 iunie inclusiv a anului urmator, iar pentru contribuabilii care intra sub incidenta prevederilor art. 16 alin. (5) din Codul fiscal pana la data de 25 a celei de-a sasea luni inclusiv de la inchiderea anului fiscal modificat;
- pentru contribuabilii platitori de impozit pe veniturile microintreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaratiei aferente trimestrului IV si plata impozitului aferent acestui trimestru este pana la data de 25 iunie inclusiv a anului urmator;
- pentru platitorii de impozit specific unor activitati, prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr.170/2016, cu completarile ulterioare, termenul pentru depunerea declaratiei aferente semestrului II si plata impozitului aferent acestui semestru este pana la data de 25 iunie inclusiv a anului urmator.
Prin urmare, D101 se va depune pana la 25 iunie 2022, iar D100 aferenta trimestrului IV in cazul microintreprinderilor se va depune tot pana la data de 25 iunie 2022.