Din punct de vedere al impozitului pe venit, potrivit art.76 alin.(3) lit.h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, avantajele, in bani sau in natura, cu exceptia celor prevazute la alin. (4), primite in legatura cu o activitate mentionata la alin. (1) si (2) includ, insa nu sunt limitate la:
(…) h) bilete de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, cu exceptia destinatiilor si limitelor prevazute la alin.(4) lit.a), tichetelor de masa, voucherelor de vacanta, tichetelor de cresa si tichetelor culturale, acordate potrivit legii.
Din punctul de vedere al contributiilor sociale obligatorii, potrivit art. 142 lit. r), coroborat cu art. 157 alin. (2) si art. 2204 alin. (2) din legea sus-mentionata, nu se cuprind in baza lunara de calcul al contributiilor de asigurari sociale urmatoarele: (…) r) biletele de valoare sub forma tichetelor de masa, voucherelor de vacanta, tichetelor cadou, tichetelor de cresa, tichetelor culturale, acordate potrivit legii.
Acest lucru inseamna ca, in situatia in care sunt acordate tichete cadou, potrivit legii, pe alte destinatii decat cele prevazute la art. 76 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal (respectiv cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, 8 martie), acestea se supun impozitului pe salarii, fiind exceptate insa de la plata contributiilor sociale obligatorii.
Reamintim faptul ca legislatia care reglementeaza acordarea tichetelor cadou este Legea nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare si HG nr.1045/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.
Conform art.15 alin.(1) din Legea nr.165/2018, tichetele cadou sunt bilete de valoare acordate, ocazional, angajatilor, pentru cheltuieli sociale.
Potrivit art.11 alin.(2) din HG nr.1045/2018, angajatii pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor numai pentru destinatiile sau evenimentele care se incadreaza in cheltuielile sociale.
Cheltuielile care fac parte din categoria cheltuielilor sociale sunt mentionate la art. 25 alin. (3) lit. b) pct. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal si anume: (…)
- alte cheltuieli cu caracter social efectuate in baza contractului colectiv de munca sau a unui regulament intern.
Astfel, numai tichetele cadou acordate pentru destinatiile sau evenimentele care se incadreaza in cheltuielile sociale mentionate, prevazute in contractul de munca (individual sau colectiv) sau in regulamentul intern, nu intra in baza de calcul al contributiilor sociale indiferent de valoarea tichetelor cadou.
Avand in vedere cele mentionate mai sus, acordarea tichetelor cadou pentru alte destinatii trebuie sa fie prevazuta in contractul de munca (individual sau colectiv) sau in regulamentul intern si trebuie sa fie acordate pentru destinatiile sau evenimentele care se incadreaza in cheltuielile sociale, pentru a nu se datora contributiile sociale.
Toti salariatii pot primi tichete cadou cu diferite ocazii.
In ceea ce priveste valoarea tichetelor cadou peste 150 lei, potrivit art.76 alin. (4) lit. a) pct. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, urmatoarele venituri nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit:
(…) In cazul cadourilor in bani si/sau in natura, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, in masura in care valoarea acestora pentru fiecare persoana in parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depaseste 150 lei:
(i) cadouri oferite salariatilor, precum si cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Pastelui, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase.
Din punctul de vedere al CAS, potrivit art. 142 lit. b) pct. i) din legea sus-mentionata, nu se cuprind in baza lunara de calcul al contributiilor de asigurari sociale urmatoarele: ( ) Cadourile in bani si/sau in natura, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori angajatilor nu sunt cuprinse in baza de calcul al contributiei in masura in care valoarea acestora pentru fiecare persoana in parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depaseste 150 lei:
(i)cadouri oferite angajatilor, precum si cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Pastelui, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase;
(ii)cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie;
(iii)cadouri oferite angajatilor in beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.
Conform pct. 5 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, in aplicarea prevederilor art. 142 lit. b) din Codul fiscal, partea care depaseste limita de 150 lei reprezinta venit din salarii si se cuprinde in baza de calcul al contributiilor sociale obligatorii.
Din punctul de vedere al CASS, potrivit art.157 alin.(2), nu se cuprind in baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate sumele prevazute la art.76 alin. (4) lit. d), art. 141 lit. d) si art. 142.
De asemenea, potrivit art. 2204 alin. (2), nu se cuprind in baza lunara de calcul al contributiei asiguratorii pentru munca sumele prevazute la art. 142.
Prin urmare, valoarea maxima neimpozabila si nesupusa contributiilor obligatorii este de 150 lei/persoana/eveniment, iar pentru partea care depaseste 150 lei, pentru fiecare persoana, pentru fiecare sarbatoare (eveniment), se datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii.
Baza legala:
- Legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Codul Fiscal (aprobat prin Legea nr.227/2015, publicata in MO nr.688 din 10.09.2015), cu modificarile si completarile ulterioare;
- Codul de Procedura Fiscala (aprobat prin Legea nr.207/2015, publicata in MO nr.547 din23.07.2015), cu modificarile si completarile ulterioare;
- Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal (aprobate prin HG nr.1/2016).