Achizitie intracomunitara sau import (speta)

Situatie:

O societate din Romania, ABC SRL, neplatitoare de TVA, achizitioneaza bunuri din Marea Britanie in luna ianuarie 2021. Precizam ca bunurile sunt livrate din Germania in Romania. Codul fiscal este de Marea Britanie.

Care este tratamentul fiscal al operatiunii? Este considerata import sau achizitie intracomunitara? Care sunt obligatiile declarative?

 

Solutie: In analiza acestei spete, nu conteaza faptul ca furnizorul este din Marea Britanie, stat care este acum in afara UE, ci statutul bunurilor.

Astfel, in conditiile in care bunurile sunt deja in libera circulatie pe teritoriul UE, achizitia bunurilor transportate din Germania in Romania reprezinta o achizitie intracomunitara de bunuri, cu locul achizitiei in Romania, locul unde se gasesc bunurile la momentul incheierii transportului, potrivit art.273 alin.(1) si art.276 alin.(1) din Codul fiscal.

In conditiile in care societatea din Romania nu este inregistrata in scopuri de TVA si valoarea achizitiei intracomunitare de bunuri este sub plafonul de 10.000 euro, achizitia nu este considerata impozabila in Romania, potrivit art.268 alin.(4) lit. a-b din Codul fiscal.

In situatia in care achizitia bunurilor depaseste plafonul de 10.000 euro, societatea din Romania, in calitate de beneficiar/cumparator este obligata sa solicite inregistrarea speciala in scopuri de TVA inainte de efectuarea achizitiei intracomunitare conform art.317 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal, prin formularul 091 „Declaratie de inregistrare in scopuri de TVA/Declaratie de mentiuni a altor persoane care efectueaza achizitii intracomunitare sau pentru servicii”.

Subliniem faptul ca societatea din Romania nu va putea plati TVA aferenta achizitiei intracomunitare a bunurilor respective in regim de taxare inversa (art.326 alin.2) din Codul fiscal, prin evidentierea TVA datorata in decontul de taxa, atat ca taxa colectata, cat si ca taxa deductibila, deoarece nu este inregistrata normal in scop de TVA in Romania conform art. 316 din Codul fiscal si nu depune decontul obisnuit de TVA.

Prin urmare, ABC SRL va datora TVA in calitate de persoana obligata la plata taxei conform art.308 alin.(1) coroborat cu art.326 alin.(1) din Codul fiscal.

Precizam ca obligatia de plata a TVA va fi evidentiata in formularul 301 „Decont special de taxa pe valoarea adaugata” prevazut de art.324 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal.

Potrivit art.325 alin.(1) lit.d) din Codul fiscal, achizitia intracomunitara de bunuri va fi declarata in formularul 390 VIES „Declaratie recapitulativa privind livrarile/achizitiile/prestarile intracomunitare” (tip operatiune – simbol A).

In aceasta situatie se va tine cont de nota 1 la Instructiunile de completare a formularului D390 VIES conform careia pentru achizitiile intracomunitare de bunuri taxabile in Romania, in cazul in care furnizorul nu comunica un cod valabil de TVA (codul din Marea Britanie nu mai e valabil in UE), dar bunurile sunt transportate de pe teritoriul unui stat membru al UE (Germania in acest caz), achizitia se declara in declaratia recapitulativa astfel:

  • Coloana „Tara“ – codul tarii membre din care s-a efectuat livrarea intracomunitara.
  • Coloana „Cod operator intracomunitar“ – nu se va inscrie nimic.
  • Coloana „Denumire/Nume, prenume operator intracomunitar“ – se va inscrie denumirea/numele, prenumele furnizorului care a emis factura.

Daca bunurile nu sunt in libera circulatie pe teritoriul UE, ele trebuie importate din Marea Britanie in Uniunea Europeana.

Formalitatile de import le va face societatea cumparatoare din Romania, fie in Germania, fie in Romania, care va achita TVA pentru importul bunurilor conform declaratiei vamale de import.

In acest caz, societatea nefiind inregistrata in scopuri de TVA in Romania, nu are nicio obligatie declarativa.

Baza legala:

– Codul Fiscal (aprobat prin Legea nr.227/2015, publicata in MO nr.688 din 10.09.2015), cu modificarile si completarile ulterioare;

– Codul de Procedura Fiscala (aprobat prin Legea nr.207/2015, publicata in MO nr.547 din23.07.2015), cu modificarile si completarile ulterioare;

– Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal (aprobate prin HG nr.1/2016).