Procedura de mediere (ANAF)

Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) nr.1757/2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum si a documentelor pe care debitorii le prezinta in vederea sustinerii situatiei economice si financiare, a fost publicat in Monitorul Oficial (Partea I) nr.549 din data de 4 iulie 2019.

Actul normativ mentionat reglementeaza cu tot cu formularele necesare, o procedura de mediere intre autoritatea fiscala si contribuabilul platitor de impozite si taxe.

Conform reglementarilor legale, procedura se aplica debitorilor pentru care a fost demarata procedura de executare silita prin comunicarea somatiei si care, in termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, depun la organele fiscale competente o notificare privind intentia de mediere, al carui model este reglementat prin prezentul ordin.

Fac obiectul procedurii de mediere intre organul fiscal si debitor obligatiile fiscale, amenzile de orice fel, precum si alte creante bugetare, individualizate in somatia pentru care a fost depusa notificarea.

Este foarte important de mentionat faptul ca de la data la care debitorul notifica organului fiscal intentia de mediere, se suspenda procedura de executare silita.

ANEXA nr.2:NOTIFICARE privind intentia de mediere (extras din OpANAF nr.1757/2019):

In atentia ……………………………………………………………………….1)

Subsemnatul/Subscrisa …………………………………………………………………2), cu domiciliul/sediul in loc. ………………………………………., str. ………………………………………., nr. ……, bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ……, judetul ………………………………, sector …………., CIF ………………………, date personale de contact: e-mail ………………………………, numarul de telefon/fax ……………………………. prin reprezentantul legal …………………………………………………………………3), formulez prezenta

NOTIFICARE privind intentia de mediere

Avand in vedere Somatia nr. ………. din data de ………………………., in temeiul art. 2301 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.757/2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum si a documentelor pe care debitorii le prezinta in vederea sustinerii situatiei economice si financiare, prin prezenta, va notific intentia privind organizarea unei intalniri in vederea medierii prevazute de aceste dispozitii legale, care are ca obiect 4):

|_| – clarificarea situatiei obligatiilor inscrise in somatie

|_| – analiza de catre organul fiscal impreuna cu debitorul a situatiei economice si financiare a debitorului, in scopul identificarii unor solutii optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de inlesnirile la plata prevazute de lege.

Informatii relevante privind situatia economica si financiara, cum ar fi justificarea starii de dificultate generata de lipsa temporara de disponibilitati banesti si argumentarea posibilitatii platilor intr-o anumita perioada de timp:

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Debitorul/Reprezentantul legal al debitorului,

……………………………………………………………

(numele si prenumele)

Semnatura ……………………………………………

Data ……………………………………………………

Document care contine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679.

___________

1)Se vor mentiona denumirea si adresa organului fiscal emitent al somatiei.

2)Se vor mentiona numele si prenumele/denumirea debitorului.

3)Se vor mentiona numele si prenumele reprezentantului legal al debitorului.

4)Se va bifa in mod corespunzator, in functie de obiectul solicitarii.

Documente justificative anexate notificarii privind intentia de mediere:

In cazul in care debitorii notifica organului fiscal intentia de mediere in conditiile prevazute anterior, acestia se pot prezenta la intalnirea organizata de organul fiscal cu orice documente si informatii relevante pentru clarificarea obligatiilor fiscale inscrise in somatie.

In situatia in care debitorii notifica organului fiscal intentia de mediere in scopul identificarii unor solutii optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de inlesnirile la plata prevazute de lege, in notificare acestia mentioneaza orice informatii relevante privind situatia economica si financiara, cum ar fi justificarea starii de dificultate generata de lipsa temporara de disponibilitati banesti si argumentarea posibilitatii platilor intr-o anumita perioada de timp.

Procedura de mediere consta in:

  • clarificarea situatiei obligatiilor inscrise in somatie, daca respectivul debitor are obiectii cu privire la acestea;
  • analiza de catre organul fiscal impreuna cu debitorul a situatiei economice si financiare a debitorului in scopul identificarii unor solutii optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de inlesnirile la plata prevazute de lege.

In termen de maximum doua zile de la primirea notificarii privind intentia de mediere, organul fiscal instiinteaza debitorul cu privire la organizarea intalnirii in vederea realizarii procedurii de mediere.

Data organizarii intalnirii nu trebuie sa depaseasca termenul de 10 zile de la primirea notificarii intentiei de mediere.

Mentiune importanta: In cazul in care debitorul este inrolat in spatiul privat virtual (SPV), instiintarea privind organizarea intalnirii in vederea realizarii procedurii de mediere se comunica prin aceasta modalitate.

ANEXA nr. 3: INSTIINTARE privind organizarea medierii (extras din OpANAF nr.1757/2019):

 

ANTET 1)

Dosar de executare nr. …………………………

Nr. …………………….. din ………………………

Catre 2) …………………………………………………………….

cod de identificare fiscala …………………………………..

str. ………………………………………………….. nr. ………..,

bloc …….., sc. …….., et. …….., ap. …….., sector ………

localitatea ……………………….., judetul ………………….,

cod postal ………………

In conformitate cu prevederile art. 2301 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.757/2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum si a documentelor pe care debitorii le prezinta in vederea sustinerii situatiei economice si financiare, va instiintam ca, urmare notificarii dumneavoastra privind intentia de mediere, inregistrata la organul fiscal sub nr. din data de sunteti invitat in data de la ora , la sediul nostru situat in localitatea ………………………………………., str. ………………………………………., nr. ……, etaj ……, camera ……, nr. ……, pentru a participa la intalnirea organizata in vederea realizarii procedurii de mediere.

In situatia in care, din motive temeinic justificate, nu va puteti prezenta la data si ora stabilite prin prezenta instiintare, va rugam sa ne contactati, pentru fixarea de comun acord, a unei alte date/ore de organizare a intalnirii, dar nu mai tarziu de data ……………………….., respectiv data la care expira termenul de 10 zile de la primirea notificarii intentiei de mediere. In cazul neprezentarii pana la implinirea acestui termen, masurile de executare silita continua de indata, dupa intocmirea procesului-verbal in care se consemneaza acest fapt.

Avand in vedere faptul ca, asa cum rezulta din notificare, obiectul medierii il constituie 3)

|_| – clarificarea situatiei obligatiilor inscrise in somatie, la intalnire urmeaza sa va prezentati cu orice documente si informatii pe care le considerati relevante in acest sens

|_| – analiza de catre organul fiscal impreuna cu dumneavoastra a situatiei economice si financiare in scopul identificarii unor solutii optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de inlesnirile la plata prevazute de lege.

Pe langa informatiile mentionate in notificare, la intalnire puteti prezenta si alte date si documente pe care le considerati relevante in vederea sustinerii situatiei economice si financiare.

Conducatorul unitatii fiscale

Numele si prenumele …………………………

Semnatura ………………………………………..

L.S.

In cadrul intalnirii se au in vedere cel putin urmatoarele:

  • punerea de acord intre debitor si organul fiscal in legatura cu obligatiile fiscale inscrise in somatie;
  • analiza situatiei economice si financiare pe baza justificarii puse la dispozitie de catre debitor, precum si a oricaror altor documente sau informatii existente la nivelul organului fiscal;
  • identificarea solutiilor optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a solicita inlesnirile la plata in conditiile prevazute de lege.

Rezultatul medierii, precum si solutiile optime de stingere a obligatiilor se consemneaza intr-un proces-verbal privind rezultatul medierii, al carui model este prevazut in ordin.

Procesul-verbal se intocmeste in doua exemplare, dintre care un exemplar se inmaneaza debitorului, iar un alt exemplar se arhiveaza la organul fiscal.