Mașinile companiilor pot avea trei utilizări – exclusiv în scopul desfășurării activității, exclusiv în scopul personal al angajaților sau mixtă.
Cheltuielile și TVA aferente vehiculelor care se clasifică având o masă mai mare de 3.500 kg și mai mult de 9 locuri, inclusiv scaunul șoferului, sunt tratate ca fiind integral deductibile. Sunt, de asemenea, deductibile cheltuielile și TVA pentru orice tip de vehicul utilizat într-una din următoarele situații:
- Exclusiv pentru servicii de urgență, servicii de pază și protecție și servicii de curierat;
• De agenții de vânzări și de achiziții;
• Pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
• Pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către școlile de șoferi;
• Ca mărfuri, în scop comercial.
Utilizare mixtă
În conformitate cu prevederile legale, cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate (cu excepția amortizării pentru care se aplică norme speciale) care nu sunt utilizate exclusiv pentru activitatea economică, având o masă totală maximă autorizata care nu depășește 3.500 kg și au maxim 9 locuri, inclusiv scaunul șoferului, sunt deductibile în limită de 50%.
Regula de deductibilitate de 50% se aplică, de asemenea, și în ceea ce privește dreptul de deducere a TVA pentru vehiculele descrise mai sus. Cheltuielile supuse acestei limitări includ cheltuielile direct atribuibile vehiculelor, inclusiv cele aferente contractelor de leasing, cum ar fi: combustibilul, piesele de schimb, taxe locale, asigurare auto obligatorie, inspecțiile tehnice periodice, chirie, cheltuiala nedeductibila aferentă TVA-ului rezultată din aplicarea limitării de 50%, dobânzi, comisioane, diferențele nefavorabile de curs valutar etc.
Deductibilitatea integrală
Se acordă deductibilitatea integrală pentru cheltuielile menționate mai sus numai în cazul în care vehiculele sunt utilizate exclusiv în scopuri economice și în condițiile în care acestea sunt justificate cu documente financiar contabile și cu foi de parcurs. Conform Codului Fiscal, foile de parcurs trebuie să cuprindă următoarele informații:
- Categoria de vehicul utilizat;
• Scopul și locul deplasării;
• Kilometrii parcurși;
• Normă proprie de consum carburant pe kilometru parcurs.
Prin excludere, se poate interpreta că, în cazul autovehiculelor pentru care se aplică tratamentul de 50%, nu este obligatorie întocmirea foilor de parcurs.
Beneficii în natură
În cazul în care vehiculul este folosit atât în scop economic, cât și în scop personal, însă este considerat integral deductibil (deoarece este utilizat în situațiile descrise mai sus), este recomandată folosirea foii de parcus ca document justificativ, pentru a delimita cât se folosește în scop economic de cât se folosește în scop personal.
Potrivit Codului Fiscal, nu sunt considerate venituri salariale avantajele sub forma acordării în scop personal a vehiculelor pentru care s-a aplicat limitarea deductibilității de 50%. În ceea ce privește mașinile pentru care s-a acordat deductibilitate integrală, dar sunt folosite și în scop personal, se consideră ca fiind beneficiu în natură partea care a fost folosită în scop personal. Astfel, pentru a calcula valoarea beneficiului în natură se va folosi următoarea formulă:
Beneficiu în natură = (1,7% din valoarea de intrare sau valoarea chiriei împărțit la numărul total de km parcurși într-o luna) și apoi multiplicat cu numărul de km folosiți în scop personal.