Situatia analizata este urmatoarea:
O societate comercială străină, stabilită şi înregistrată într-un alt stat membru UE, urmează să realizeze achiziţii intracomunitare de bunuri în România. În acest sens, compania respectivă este obligata sa se înregistrează din punct de vedere al TVA în România. Ulterior, compania respectivă decide să vândă bunurile respective local, către un client persoană juridică română, cu TVA 24%.
Intrebarea este : din punct de vedere al taxei pe ambalaje reglementata de OUG 196/2005, cine este persoana obligata sa declare si sa plateasca contravaloarea ambalajelor introduse pe piata din Romania pentru prima data ?
Din pacate, reglementarile legale in acest domeniu nu sunt foarte clare.
Astfel, potrivit prevederilor OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu şi prevederilor Ordinului MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, se precizează că taxa pe ambalaje este datorată de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje de desfacere şi bunuri ambalate.
Potrivit prevederilor HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje, termenul de „operatori economici”, în sensul reglementărilor privind taxa pe ambalaje, se referă la furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje şi produse ambalate, importatorii, comercianţii, distribuitorii, autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale. Astfel, constatăm că nu se face nici o distincţie în ceea ce priveşte naţionalitatea sau rezidenţa operatorilor economici.
Cu toate acestea, prevederile HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje precizează că operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piaţa naţională . Astfel, apare o primă limitare a obligaţiilor privind ambalajele la nivelul persoanelor juridice române. În condiţiile în care obligaţiile de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje intră doar în sarcina persoanelor juridice române, asa cum reiese din textul de lege de mai sus, putem considera că persoanele juridice străine nu fac obiectul acestor obligaţii.
Coroborand prevederile mentionate anterior, putem concluziona ca taxa pe ambalaje trebuie plătită de către persoanele juridice române care achiziţionează bunurile ambalate de la persoana juridică străină inregistrata numai in scopuri de TVA in Romania, chiar dacă bunurile au fost efectiv introduse pe piaţa din România de către persoana juridică străină.
Autor: Raluca Tudor