Procedura de implementare a măsurii Granturi pentru capital de lucru

MEEMA a aprobat Ordinul nr. 3.083/2020 privind Procedura de implementare a măsurii Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 965 din 20 octombrie 2020.

Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-i9, pentru beneficiarii întreprinderi unice definite în procedură, a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Măsura este valabilă până la 31 decembrie 2020, plățile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023, cu posibilitatea prelungirii valabilității măsurii.

Bugetul alocat măsurii este în valoare totală de 350.000.000 euro, din care 265.000.000 euro fonduri externe nerambursabile, 42.500.000 euro fonduri de la bugetul de stat și coparticipare (cofinanțare) de 42.500.000 euro de la beneficiari. Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maxim 100.500 de beneficiari. Cursul valutar utilizat este InforEuro din luna septembrie 2020, respectiv 1 euro=4,8395 lei.