Info termen depunere Saf-T

Reamintim faptul ca baza legala pentru SAF-T este Ordinul 1783/2021 privind natura informatiilor pe care contribuabilul/platitorul trebuie sa le declare prin fisierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura si conditiile de transmitere, precum si termenele de transmitere si data/datele de la care categoriile de contribuabili/platitori sunt obligate sa transmita fisierul standard de control fiscal (publicat in MO nr.1073/09.11.2021).

Declaratia informativa D406 se transmite in format electronic, data-limita de transmitere fiind:

  • ultima zi calendaristica a lunii urmatoare perioadei de raportare, respectiv luna/trimestrul calendaristic, dupa caz, pentru alte informatii decat cele privind sectiunile „Stocuri“ si „Active“;
  • la termenul de depunere a situatiilor financiare aferente exercitiului financiar, in cazul sectiunii „Active“;
  • la termenul stabilit de organul fiscal central, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitarii, in cazul sectiunii „Stocuri“.

Contribuabilii/Platitorii transmit Declaratia informativa D406 lunar sau trimestrial, urmand perioada fiscala aplicabila pentru taxa pe valoarea adaugata (TVA).

Contribuabilii care au ca perioada fiscala aplicabila pentru taxa pe valoarea adaugata semestrul sau anul transmit Declaratia informativa D406 trimestrial.

Contribuabilii care nu sunt inregistrati in scopuri de TVA transmit Declaratia informativa D406 trimestrial.

Data-limita pentru transmiterea declaratiilor informative D406 privind fisierul standard de control fiscal este ultima zi calendaristica din luna depunerii, reprezentand luna calendaristica imediat urmatoare perioadei pentru care a fost pregatita declaratia informativa.

Este important de precizat faptul ca Platitorii/Contribuabilii beneficiaza de o perioada de gratie de:

  • 6 (sase) luni pentru prima raportare, respectiv cinci (cinci) luni pentru a doua raportare, 4 (patru) luni pentru a treia raportare, 3 (trei) luni pentru a patra raportare, 2 (doua) luni pentru a cincea raportare, pentru contribuabilii care au obligatia de transmitere lunara a fisierului SAF-T;
  • 3 (trei) luni pentru prima raportare, pentru contribuabilii care au obligatia de ransmitere trimestriala a fisierului SAF-T.

Perioada de gratie se calculeaza pornind de la ultima zi a perioadei de raportare pentru care aceasta se acorda, cand obligatia de transmitere devine efectiva pentru respectivul contribuabil.

Astfel, contribuabilii/platitorii nu sunt sanctionati contraventional, conform prevederilor art. 337^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, daca depun Declaratia informativa D406 valida in termenul maxim prevazut anterior.

In situatia in care contribuabilul constata anumite erori in declaratia depusa initial, acesta poate depune declaratii rectificative.

Informatiile privind „Activele“ din cadrul Declaratiei informative D406 sunt intocmite la nivelul anului financiar aplicat de catre contribuabili si transmise printr-o singura depunere, respectiv o singura raportare a Declaratiei informative D406, pana la data depunerii situatiilor financiare aferente exercitiului financiar la care se refera.

Sursa: ANAF