Procedura simplificată de eșalonare la plată conform OUG nr.181/2020

Prevenirea acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanșarea procedurilor de insolvență, precum și necesitatea acordării unor șanse de redresare economică, în special contribuabililor cu afaceri viabile care au fost afectate de criza SARS-CoV-2, și evitarea deschiderii procedurilor de insolvență care din perspectiva recuperării creanțelor bugetare sunt ineficiente, constituie o prioritate a Programului de guvernare și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu mai putea fi amânată, astfel Guvernul a  adoptat măsuri imediate prin Ordonanța de urgență nr.181/22.10.2020, publicată în Monitorul Oficial din data de 26 octombrie 2020.

Având în vedere că un număr semnificativ de contribuabili care și-au manifestat intenția de a beneficia de măsura restructurării obligațiilor bugetare, dar care nu au reușit să depună cererea de restructurare, planul de restructurare, precum și testul creditorului privat prudent, Guvernul a adoptat procedura alternativă simplificată de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru toate obligațiile fiscale principale înscrise în certificatul fiscal eliberat de organele fiscale după depunerea cererii (în sumă totală mai mare de 500 lei în cazul persoanelor fizice și 5.000 lei în cazul persoanelor juridice) și accesorii, a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanța de urgență.

De această măsură beneficiază și asocierile fără personalitate juridică care, potrivit legii, au calitatea de debitor fiind asimilate persoanelor juridice, dar și debitorii care la data depunerii cererii de eșalonare la plată au în derulare eșalonări la plată acordate potrivit Codului de procedură fiscală.

În scopul acordării eșalonării la plată, sunt asimilate obligațiilor fiscale:

  • amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;
  • creanțele bugetare stabilite de alte organe și transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creanțele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătorești sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.

Eșalonarea la plată nu se acordă pentru:

  • obligațiile fiscale care au făcut obiectul unei eșalonări acordate care și-a pierdut valabilitatea;
  • obligațiile fiscale care au scadența și/sau termenul de plată după data eliberării certificatului de atestare fiscală;
  • obligațiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidența prevederilor privind compensarea, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
  • obligațiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate.

În cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eșalonare la plată, debitorul poate solicita includerea în eșalonare a obligațiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente. În acest scop, organul fiscal comunică debitorului o înștiințare de plată privind obligațiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum și deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii aferente.

Pentru a beneficia de eșalonarea la plată, debitorul trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:

  • să depună o cerere la organul fiscal, până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii, la care debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare;
  • să nu se afle în procedura falimentului;
  • să nu se afle în dizolvare;
  • să nu înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
  • să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară,

Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost stinsă, condiția se consideră îndeplinită.

  • să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, fiind luate în considerare inclusiv obligațiile fiscale care au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal.

Procedura de acordare a eșalonării la plată

După primirea cererii, organul fiscal eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului, certificat care cuprinde obligațiile fiscale existente în sold la data eliberării acestuia.

Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, inclusiv în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, iar organul fiscal verifică încadrarea cererii în condițiile impuse.

Cererea debitorului se soluționează de organul fiscal în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, prin decizie de eșalonare la plată ori decizie de respingere, după caz, pe care o comunică debitorului.

Cuantumul și termenele de plată a ratelor de eșalonare se stabilesc prin grafice de eșalonare care fac parte integrantă din decizia de eșalonare la plată.

Pentru sumele care fac obiectul eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eșalonare la plată., sau după comunicarea somației.

Odată cu comunicarea deciziei de eșalonare la plată către debitor, organele fiscale comunică, în scris, instituțiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare și/sau terților popriți care dețin/datorează sume de bani debitorului, măsura de suspendare a executării silite prin poprire, care are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută, începând cu data și ora comunicării către instituțiile de credit, a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.

Pe perioada pentru care au fost acordate eșalonări la plată, începând cu data de 26 decembrie 2020, pentru obligațiile fiscale eșalonate la plată, se datorează și se calculează dobânzi, la nivelul de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, cu excepția sumelor datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, și cheltuielilor judiciare. Dobânzile se datorează și se calculează pentru fiecare rată din graficul de eșalonare la plată începând cu data emiterii deciziei de eșalonare la plată și până la termenul de plată din grafic sau până la data achitării ratei aferente următorului termen de plată din graficul de eșalonare. Dobânzile datorate și calculate în cazul achitării cu întârziere se comunică prin decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii.

Penalitatea de întârziere se calculează până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată.

Pentru rata de eșalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare, precum și pentru diferențele de obligații fiscale marcate și rămase nestinse după soluționarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, se percepe o penalitate care i se comunică debitorului prin decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii, la nivelul de 5%.

Atunci când există diferențe între sumele solicitate de către debitor în cerere și cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, organul fiscal competent care emite decizia de eșalonare la plată poate îndrepta erorile din conținutul acesteia, din oficiu sau la cererea debitorului, printr-o decizie de îndreptare a erorii, care produce efecte față de debitor de la data comunicării acesteia.

În cazul în care în perioada dintre data depunerii cererii de eșalonare la plată și data eliberării certificatului de atestare fiscală, debitorul efectuează plăți în conturile bugetare aferente tipurilor de creanțe fiscale datorate, se sting mai întâi obligațiile fiscale restante la data declarării stării de urgență și apoi obligațiile ce pot face obiectul eșalonării la plată.

Pe perioada eșalonării la plată prin măsura simplificată, în scopul aplicării reducerii penalității de nedeclarare, la cererea contribuabilului/plătitorului, cu 75%, penalitățile de nedeclarare cuprinse în certificatul de atestare fiscală se amână la plată prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de eșalonare la plată.

Condiții de menținere a valabilității eșalonării la plată, cu excepția situației în care debitorul depune mai multe cereri de eșalonare:

  • să se declare și să se achite, potrivit legii, obligațiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eșalonare la plată. Eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă aceste obligații sunt declarate și/sau achitate până la data de 25 a lunii următoare scadenței prevăzute de lege inclusiv;
  • să se achite, potrivit legii, obligațiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eșalonare la plată. Eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă aceste obligații sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege;
  • să se achite diferențele de obligații fiscale rezultate din declarații rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declarației;
  • să se respecte cuantumul și termenele de plată din graficul de eșalonare. Eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă rata de eșalonare este achitată până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare;
  • să se achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei decizii;
  • să se achite creanțele stabilite de alte organe și transmise spre recuperare organelor fiscale, precum și amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somații după data comunicării deciziei de eșalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somației;
  • să achite obligațiile fiscale rămase nestinse după soluționarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare comunicate debitorului printr-o înștiințare de plată., în cel mult 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată;
  • să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată, obligațiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate și pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de eșalonare la plată;
  • să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată, obligațiile fiscale stabilite de alte autorități a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea unei decizii de eșalonare la plată;
  • să achite sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit prevederilor legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii;
  • să nu intre sub incidența uneia dintre situațiile de faliment sau dizolvare;
  • să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată, obligațiile fiscale datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, și care nu beneficiază de eșalonarea la plată.

În situația în care sumele eșalonate la plată au fost stinse în totalitate și au fost respectate condițiile prevăzute, organul fiscal comunică debitorului decizia de finalizare a eșalonării la plată.

Debitorul poate solicita organului fiscal menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condițiilor, de două ori pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, dacă depune o cerere în acest scop, înainte de stingerea în totalitate a obligațiilor fiscale care au făcut obiectul eșalonării la plată. Cererea se soluționează, în termen de 5 zile lucrătoare, prin emiterea unei decizii de menținere a valabilității eșalonării, cu păstrarea perioadei de eșalonare aprobate inițial. Pentru menținerea valabilității eșalonării, debitorul are obligația să achite obligațiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menținere a valabilității eșalonării, cu excepția celor care au făcut obiectul eșalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei.

Modificarea deciziei de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonării

Pe perioada de valabilitate a eșalonării, decizia de eșalonare la plată poate fi modificată la cererea debitorului prin includerea în eșalonare a următoarelor obligații fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal:

  • obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea valabilității eșalonării la plată
  • obligațiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menținere a valabilității eșalonării

Contribuabilul poate depune cel mult două cereri de modificare a deciziei de eșalonare la plată pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, la care poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare, până la îndeplinirea termenelor prevăzute pentru plată, și se soluționează de organul fiscal, în termen de 5 zile lucrătoare, prin decizie de modificare a deciziei de eșalonare la plată sau decizie de respingere, după caz, cu posibilitatea aprobării unei alte perioade de eșalonare, dar care nu poate depăși perioada de 12 luni.

Pentru obligațiile fiscale reprezentând penalități și dobânzi de întârziere, pentru obligațiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate, precum și pentru obligațiile fiscale stabilite de alte autorități a căror administrare a fost transferată organului fiscal, debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de eșalonare la plată ori de câte ori este necesar.

Cuantumul și termenele de plată ale noilor rate de eșalonare se stabilesc prin grafice de eșalonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată.

În situația în care cererea de modificare a deciziei de eșalonare la plată se respinge, debitorul are obligația să plătească sumele în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere.

În situația în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obține o suspendare a executării actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată, decizia de eșalonare la plată se modifică, la cererea debitorului.

În situația în care pe perioada de valabilitate a eșalonării se desființează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată, decizia de eșalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului.

Renunțarea la eșalonarea la plată

Debitorul poate renunța la eșalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunțare la eșalonare. În cazul renunțării la eșalonare, debitorul trebuie să achite obligațiile fiscale rămase din eșalonare până la data la care intervine pierderea valabilității eșalonării la plată, în caz contrar sunt aplicabile prevederile referitoare la pierderea valabilității eșalonării la plată. Organul fiscal comunică debitorului decizia de finalizare a eșalonării la plată.

Pierderea valabilității eșalonării la plată și consecințele pierderii acesteia

Eșalonarea la plată își pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate condțiile. Organul fiscal emite o decizie de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată care se comunică debitorului. Pierderea valabilității eșalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă. În cazul pierderii valabilității eșalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eșalonarea la plată acordată de organul fiscal, reprezentând obligații fiscale principale și/sau obligații fiscale accesorii eșalonate la plată, se datorează o penalitate de 5%, cu excepția obligațiilor fiscale principale eșalonate la plată și pentru care se datorează penalitate de nedeclarare, caz în care se datorează penalitatea de nedeclarare de 0,08% pentru fiecare zi, prevăzută de Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr.207/2015. De asemenea, în cazul pierderii valabilității eșalonării la plată acordate de organul fiscal, pentru obligațiile fiscale principale rămase de plată din eșalonarea la plată acordată, se datorează de la data emiterii deciziei de eșalonare la plată dobânzi de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Până la data de 10 noiembrie 2020, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală va aproba prin Ordin, procedura de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central.