Securitatea la incendiu este una dintre cerințele fundamentale de calitate impuse de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Această cerință impune ca orice construcție să fie proiectată, executată și exploatată astfel încât să protejeze viața oamenilor, să limiteze propagarea focului și să permită intervenția eficientă a echipelor de urgență. În acest scop, Legea 10/1995 instituie un sistem al calității în construcții care prevede verificări riguroase pe parcursul execuției lucrărilor, inclusiv așa-numitele “faze determinante” (stadii critice ale execuției la care se controlează calitatea).
În mod tradițional, proiectantul (arhitectul/inginerul care a elaborat documentația tehnică) are obligația legală să stabilească prin proiect fazele determinante de execuție pentru lucrările aferente cerințelor fundamentale și să participe pe șantier la verificările de calitate legate de aceste faze. Astfel, proiectantul coordonator și specialiștii pe discipline trebuie să fie prezenți la momentele-cheie ale execuției (de ex.: înainte de turnarea fundațiilor, înainte de acoperirea instalațiilor de detecție incendiu, la probele instalațiilor de stingere, etc.) pentru a asigura conformitatea lucrărilor cu proiectul. Această cerință de participare era deja prevăzută la art. 23 lit. e) și i) din Legea 10/1995, însă legislația a fost completată recent (martie 2026) pentru a detalia și întări responsabilitățile proiectantului în domeniul securității la incendiu.
Verificarea Lucrărilor în Faze Determinante
Conform noilor prevederi legale, la participarea în aceste faze determinante, proiectantul are obligația explicită de a verifica dacă lucrările executate respectă documentația de proiectare întocmită pentru îndeplinirea cerinței de securitate la incendiu. Cu alte cuvinte, în fiecare etapă critică stabilită prin proiect, proiectantul trebuie să controleze calitatea și conformitatea elementelor legate de siguranța la incendiu: materialele și produsele folosite (ignifugări, uși rezistente la foc, instalații de detectare și stingere), soluțiile tehnice aplicate (compartimentări anti-incendiu, căi de evacuare, etc.) și execuția propriu-zisă a acestor lucrări, comparându-le cu cerințele și specificațiile din proiectul avizat. Această verificare are scopul de a confirma că măsurile proiectate pentru protecția împotriva incendiilor sunt implementate corect în teren și că nivelul de siguranță prevăzut de proiect este atins în mod real.
Nota: Documentația de proiectare pentru securitatea la incendiu include scenariul de securitate la incendiu, planșe și memorii tehnice cu soluțiile de siguranță (de exemplu, compartimentarea incendiilor, instalații de sprinklere, hidranți interiori, sisteme de detecție/alarmare, iluminat de siguranță etc.), avizată de către verificatorul tehnic atestat și, după caz, de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Prin urmare, proiectantul – în calitate de autor al acestor soluții – are responsabilitatea să urmărească punerea lor în operă conform proiectului.
Notificarea Neconformităților către Autorități (ISU)
Un element esențial introdus de noua reglementare este obligația proiectantului de a notifica autoritățile competente în caz de neconformitate. Dacă în urma verificărilor pe șantier proiectantul constată vreo abatere a lucrărilor de la documentația de proiectare pentru securitate la incendiu sau dacă o astfel de neconformitate este sesizată de o altă parte implicată (ex.: dirigintele de șantier, executantul) atunci proiectantul trebuie să informeze în scris inspectoratul pentru situații de urgență (ISU) teritorial despre problemele identificate. Această notificare se va realiza în format electronic, fie prin trimiterea unui email, fie prin intermediul platformei electronice dedicate (menționată la art. 271 din legislație). Practic, legea instituie un canal oficial de comunicare directă între proiectant și autoritatea de pompieri, pentru raportarea oricăror nereguli grave legate de siguranța la incendiu pe parcursul execuției.
Caracteristicile notificării:
- Proiectantul va transmite notificarea prompt, în scris, utilizând mijloace electronice (e-mail sau platforma electronică specializată) către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului (sau municipiului București) unde se află șantierul.
- În notificare se vor preciza neconformitățile constatate față de proiect (de exemplu: folosirea unor materiale necertificate din punct de vedere ignifug, modificarea neautorizată a soluțiilor de compartimentare la foc, executarea necorespunzătoare a instalațiilor de stingere etc.).
- Legea cere notificarea doar pentru anumite categorii de construcții (vezi secțiunea următoare), adică acele situații în care siguranța la incendiu este reglementată mai strict și unde lipsa conformității ar putea împiedica obținerea autorizației de securitate la incendiu la finalul lucrărilor.
Scopul acestei notificări către ISU este de a implica autoritatea de urgență cât mai devreme în procesul de execuție, dacă apar abateri de la proiect. În acest mod, inspectoratul de urgență poate dispune măsuri sau controale suplimentare pentru remedierea situației înainte de finalizarea construcției și înainte de emiterea autorizației de securitate la incendiu. Se creează astfel un mecanism de prevenție: potențialele probleme majore de siguranță sunt semnalate imediat către autoritatea competentă, reducând riscul ca acestea să rămână necorectate până la recepție.
Categorii de Construcții Vizate și Temeiul Legal
Obligația de notificare menționată mai sus nu se aplică tuturor șantierelor, ci doar construcțiilor care fac parte din categoriile ce necesită, prin lege, obținerea avizului sau autorizației de securitate la incendiu. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 571/2016 (adoptată în temeiul Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor), anumite tipuri de clădiri și amenajări – în special clădirile cu destinație publică, de producție sau clădirile de locuințe colective peste anumite limite – sunt obligate să obțină avizul ISU la faza de proiect și autorizația ISU de securitate la incendiu la finalul lucrărilor. Exemple uzuale de astfel de categorii includ: clădiri de birouri sau comerț de suprafață mare, mall-uri, săli aglomerate (teatre, restaurante cu capacitate mare), spitale și clinici, hoteluri, clădiri industriale, depozite mari, blocuri de locuințe cu regim de înălțime mare etc. În schimb, construcțiile exceptate de la avizare/autorizare – de exemplu locuințele unifamiliale (case individuale fără funcțiuni publice) – nu intră sub incidența acestei obligații de notificare, deoarece la acestea legislația de incendiu nu impune obținerea autorizației ISU.
Legislația actualizată face trimitere la “categoriile de construcții care se încadrează în prevederile hotărârii Guvernului prevăzute la art. 30^2 alin. (1)”. Acest articol (30^2 din Legea 307/2006) este tocmai temeiul legal prin care Guvernul stabilește, prin hotărâre, lista categoriilor de obiective care necesită autorizație de securitate la incendiu. Prin urmare, proiectantul va avea obligația de a face notificări către ISU doar dacă lucrează la un obiectiv ce se regăsește în acea listă (construcție supusă avizării/autorizării de incendiu). Pentru construcțiile obișnuite, care nu au nevoie de autorizație ISU, legea nu impune această notificare (deși, desigur, proiectantul trebuie oricum să asigure calitatea și conformitatea lucrărilor, dar fără obligația informării ISU).
Importanță și Implicații Practice
Introducerea acestei obligații urmărește să crească nivelul de siguranță la incendiu printr-o supraveghere suplimentară în timpul execuției. Proiectantul, având cea mai bună cunoaștere a soluțiilor tehnice de apărare împotriva incendiilor din proiect, devine un verigă activă în controlul calității pe șantier, alături de dirigintele de șantier și de autorități. Astfel, orice abatere majoră poate fi sancționată și corectată la momentul potrivit, evitându-se situațiile în care clădirea ajunge la final neconformă și nu poate primi autorizația de siguranță la incendiu sau, mai grav, prezintă riscuri pentru utilizatori.
Trebuie remarcat, însă, că această extindere a atribuțiilor proiectantului a generat și discuții în rândul specialiștilor. Conform legislației profesionale în vigoare, proiectantul are în mod obișnuit rol de elaborare a proiectului și de asistență tehnică, dar nu are atribuții de supraveghere continuă a execuției – aceasta fiind, în principal, sarcina diriginților de șantier autorizați și a inspectorilor ISU care verifică conformitatea la emiterea autorizațiilor. În plus, dirigintele de șantier (responsabilul cu supravegherea lucrărilor din partea beneficiarului) are deja, potrivit art. 22 din Legea 10/1995, obligația de a urmări realizarea corectă a construcției și de a sesiza neconformitățile în execuție. Din acest motiv, unii specialiști au semnalat o posibilă suprapunere de competențe între rolul proiectantului și cel al diriginților de șantier, precum și necesitatea clarificării procedurii (cine face constatarea, în cât timp, sub ce formă).
În concluzie, obligația proiectantului de a verifica lucrările executate în ceea ce privește cerința “securitate la incendiu” și de a notifica autoritățile despre abateri reprezintă o măsură legală nou introdusă pentru consolidarea calității construcțiilor din perspectiva siguranței la foc. Proiectantul devine astfel parte integrantă a lanțului de control al execuției, asigurând că soluțiile de protecție la incendiu gândite pe planșetă devin realitate pe șantier, iar dacă nu, că autoritățile sunt alertate. În aplicarea acestei prevederi, este esențială colaborarea strânsă între proiectant, dirigintele de șantier, executant și ISU, astfel încât siguranța utilizatorilor finali ai construcției să fie pe deplin garantată.
Surse: Monitorul Oficial nr. 199/2026 – modificările privind obligațiile proiectantului; Legea nr. 307/2006 și HG 571/2016 – categoriile de construcții supuse avizării/autorizării ISU; Opinie CES – observații asupra noilor prevederi