Situațiile în care un angajat român este detașat să lucreze temporar într-o altă țară aduc provocări suplimentare în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă. În astfel de cazuri, legislația română și jurisprudența europeană stabilesc clar că responsabilitățile angajatorului nu dispar odată ce lucrătorul părăsește teritoriul țării.
Conform art. 30 lit. l) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și pct. 3 și 4 din art. 143 din HG 1425/2006, administratorul sau angajatorul român trebuie să se asigure că lucrătorul detașat beneficiază de aceleași măsuri de protecție ca și colegii săi din România. Aceasta include evaluarea riscurilor, instruirea în domeniul SSM și asigurarea echipamentului de protecție adecvat, indiferent de locul efectiv de muncă.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a confirmat în numeroase cazuri că lucrătorii detașați au o protecție extinsă. De exemplu, timpul de odihnă în perioada detașării nu este echivalent cu timpul liber petrecut acasă, deoarece angajatul rămâne sub autoritatea angajatorului, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să respecte regimul de muncă, pauzele și măsurile de siguranță prevăzute de lege.
În practică, aceasta înseamnă că, în cazul unui accident de muncă, angajatorul român are obligația de a raporta incidentul, de a asigura intervenția rapidă și de a aplica toate procedurile de protecție prevăzute în legislația națională și europeană. Neglijarea acestor obligații poate atrage răspunderea legală, inclusiv penală, și amenzi semnificative.
Acest cadru legal protejează atât angajatul, cât și angajatorul, prin claritatea responsabilităților și măsurilor de prevenție, subliniind importanța unui specialist SSM activ și implicat chiar și în cazul detașărilor internaționale.