Legea nr. 239/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1160 din 15 decembrie 2025, aduce modificări importante Legii nr. 70/2015 privind disciplina financiară în operațiunile de încasări și plăți în numerar. Noile prevederi vizează extinderea utilizării mijloacelor moderne de plată și instituirea obligației ca persoanele juridice să dețină și să mențină un cont de plăți în România sau la Trezoreria Statului pe întreaga durată a activității. Măsurile se aplică începând cu 1 ianuarie 2026.
Potrivit noilor reguli, operațiunile de încasări și plăți efectuate între persoane juridice, PFA-uri, întreprinderi individuale sau familiale, liber-profesioniști și alte entități se vor realiza și prin mijloace moderne de plată. În același timp, beneficiarii de salarii, pensii, indemnizații și alocații sociale își păstrează dreptul de a primi sumele cuvenite fie în numerar, fie prin instrumente de plată moderne.
Pentru aplicarea acestor prevederi, toate persoanele juridice au obligația de a deține cel puțin un cont de plăți deschis în România sau la Trezoreria Statului. În cazul societăților nou-înființate, contul trebuie deschis în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la data înființării, iar obligația de menținere a contului se extinde pe întreaga perioadă de funcționare.
Legea introduce și obligații pentru prestatorii de servicii de plată (instituții de credit, instituții de plată și emitenți de monedă electronică), care nu pot refuza deschiderea unui cont, cu excepția situațiilor în care ar fi încălcate normele privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului.
Nerespectarea obligației de a deschide și menține un cont de plăți constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.000 și 10.000 lei.
