Ordinul ANAF nr.1721 privind organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili a fost publicat in Monitorul Oficial (Partea I) nr.1051 din 3 noiembrie 2021.
Initiatorii precizeaza ca, in vederea cresterii eficientei activitatii de administrare a contribuabililor, a imbunatatirii colectarii veniturilor bugetare, cat si pentru intarirea relatiei de parteneriat cu contribuabilii, a fost necesara reorganizarea activitatii de administrare a contribuabililor.
„Toate analizele realizate prezinta contribuabilii mari ca fiind esantionul agentilor economici cu cea mai mare importanta fiscala, acestia fiind selectati astfel incat ponderea lor in totalul veniturilor bugetare preconizate a se incasa la nivelul bugetelor administrate de ANAF sa se situeze la cca 50%. In urma analizarii criteriilor de selectie prevazute de OPANAF nr. 3609/2016, a rezultat necesitatea revizuirii acestora tinandu-se cont de obiectivul urmarit pentru o buna gestionare a acelor contribuabili care au o buna capacitate financiara si care pot aduce venituri semnificative la bugetul general consolidat”, precizeaza ANAF in Referatul de aprobare.
Precizam ca, potrivit prevederilor OPANAF nr.3609/2016, in prezent, contribuabilii mari sunt administrati de catre Directia generala de administrare a marilor contribuabili.
Prin urmare, in OpANAF nr.1721/2021, au fost mentinute criteriile de selectie a contribuabililor mari, respectiv criteriile specifice, criteriul de baza si criteriul de continuitate.
In plus, la selectia contribuabililor mari s-a avut in vedere realitatea economico-financiara existenta in prezent, precum si reducerea transferului de competenta a contribuabililor intre organele fiscale centrale, pentru a respecta restrictiile impuse de pandemia COVID-19.
Astfel, ca urmare a aportului redus al acestor contribuabili in totalul veniturilor bugetare incasate, prin noul act normativ se reglementeaza:
♦ excluderea din randul contribuabililor eligibili a contribuabililor:
- pentru care s-a deschis procedura insolventei prin sentinta definitiva;
- declarati insolvabili potrivit art.265 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare;
- declarati inactivi conform prevederilor art.92 din Codul de procedura fiscala sau care si-au suspendat activitatea la Registrul Comertului;
♦ eliminarea a doua criterii de selectie, respectiv criteriul de reprezentare fiscala si criteriul participarii directe;
♦ redefinirea regulilor specifice de selectie, in sensul mentinerii in categoria marilor contribuabili a celor pentru care s-a deschis procedura insolventei ori au fost declarati inactivi in anul in care s-a efectuat selectia.
Conditia generala de eligibilitate:
Conform OpANAF 1721/2021, se considera eligibili contribuabilii care se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii:
- contribuabilii prevazuti la art. 4 alin. (2) – BNR; institutiile de credit autorizate de BNR, cu exceptia cooperativelor de credit din cadrul organizatiilor cooperatiste de credit; societatile de asigurari autorizate de ASF; societatile de investitii financiare; Societatea Romana de Televiziune; Societatea Romana de Radiodifuziune.
- persoanele juridice romane infiintate potrivit prevederilor Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv entitatile rezultate in urma fuziunii cu alti contribuabili;
- sucursalele contribuabililor persoane juridice straine/sedii permanente desemnate/sedii permanente care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei;
- regiile autonome, companiile si societatile nationale si societatile cu capital majoritar sau integral de stat;
- institutele nationale de cercetare-dezvoltare organizate potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 324/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin exceptie, nu se considera eligibili:
- contribuabilii care sunt declarati insolvabili potrivit art.265 din Codul de procedura fiscala;
- contribuabilii pentru care s-a deschis procedura insolventei prin sentinta definitiva;
- contribuabilii care se afla in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului si nici contribuabilii care sunt declarati inactivi potrivit prevederilor art. 92 din Codul de procedura fiscala.
Criterii de selectie:
Selectia marilor contribuabili se realizeaza dintre contribuabilii eligibili, in functie de urmatoarele criterii:
- criterii specifice;
- criteriul de baza;
- criteriul de continuitate.
Contribuabilii care indeplinesc criteriile prevazute la art.4 alin. (2) si (3), precum si cei stabiliti in ordine descrescatoare in functie de criteriul de baza prevazut la art. 5 sunt selectati in limita unui numar maxim de 3.000 de contribuabili.
Criteriile de selectie se pot modifica anual prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Criterii specifice:
Din categoria marilor contribuabili fac parte contribuabilii care indeplinesc urmatoarele criterii specifice de selectie:
- criteriul specific de activitate desfasurata;
- criteriul investitional;
- criteriul grupului fiscal unic.
In criteriul specific de activitate desfasurata se incadreaza:
- Banca Nationala a Romaniei;
- institutiile de credit autorizate de Banca Nationala a Romaniei, cu exceptia cooperativelor de credit din cadrul organizatiilor cooperatiste de credit;
- societatile de asigurari autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiara;
- societatile de investitii financiare;
- Societatea Romana de Televiziune;
- Societatea Romana de Radiodifuziune.
In criteriul investitional se incadreaza in categoria contribuabililor mari contribuabilii nou-infiintati care, la data infiintarii, se angajeaza prin declaratie pe propria raspundere sa realizeze, intr-o perioada de maximum 3 ani consecutivi de la data infiintarii, investitii a caror valoare in lei sa fie echivalentul a minimum 10 milioane euro, la cursul de referinta al pietei valutare pentru euro, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, de la data infiintarii. Dupa expirarea acestei perioade, contribuabilii vor fi selectati in functie de criteriile de selectie prevazute la art. 3, cu exceptia criteriului de continuitate.
Contribuabilii depun declaratia pe propria raspundere prevazuta anterior la organul fiscal central in a carui raza teritoriala isi au domiciliul fiscal, potrivit legii, in termen de cel mult 15 zile de la data inregistrarii lor la registrul comertului.
Prin depunerea declaratiei se considera ca respectivul contribuabil solicita incadrarea in categoria marilor contribuabili.
In termen de 10 zile lucratoare de la data depunerii declaratiei pe propria raspundere, contribuabilii se preiau in administrare de catre Directia generala de administrare a marilor contribuabili, pe baza de protocol de predare-primire intocmit potrivit art. 9 alin. (2).
Criteriul grupului fiscal unic. Se incadreaza in categoria contribuabililor mari reprezentantul fiscal si membrii apartinand grupului fiscal unic definit potrivit prevederilor art. 269 alin. (9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, cu conditia ca cel putin unul dintre acestia sa indeplineasca criteriile de selectie prevazute la art. 3.
Criteriul de baza, reprezentand criteriul valoric agregat, este rezultatul agregarii a 3 indicatori selectati din punct de vedere economic si bugetar in urmatoarele proportii:
- cifra de afaceri – 50%.
- volumul obligatiilor fiscale declarate – 30%;
- volumul cheltuielilor cu personalul – 20%.
Indicatorii prevazuti la lit. a) si c) sunt cei raportati in situatiile financiare incheiate la data de 31 decembrie a anului anterior celui in care se efectueaza selectia/actualizarea. Pentru contribuabilii care nu au depus, pana la data actualizarii listelor, situatiile financiare incheiate la data de 31 decembrie a anului anterior celui in care se efectueaza actualizarea, indicatorii prevazuti la lit. a) si c) se calculeaza pe baza datelor inscrise in urmatoarele documente:
- deconturile de taxa pe valoarea adaugata (formular D300) depuse de contribuabil in anul fiscal anterior celui in care se face selectia/actualizarea, pentru stabilirea cifrei de afaceri;
- declaratiile privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, a impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate (formular D112), depuse de contribuabil in anul fiscal anterior celui in care se face selectia/actualizarea, pentru stabilirea volumului cheltuielilor cu personalul.
Indicatorul prevazut la lit. b) este stabilit conform declaratiilor depuse de catre contribuabili in cursul anului precedent celui in care se efectueaza selectia/actualizarea contribuabililor.
Criteriul de continuitate:
Contribuabilii mari selectati/actualizati potrivit prezentului ordin care nu mai indeplinesc criteriul specific prevazut la art. 4 alin. (2) lit. b) si c) sau criteriul de baza prevazut la art. 5 nu mai sunt administrati de Directia generala de administrare a marilor contribuabili, dupa 3 ani consecutivi in care nu indeplinesc aceste criterii, incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator expirarii acestei perioade.
Contribuabilii mari care intra in una dintre starile prevazute la art. 1 alin. (2) lit. b)-d), in anul fiscal in care se face selectia/actualizarea, nu mai sunt administrati de Directia generala de administrare a marilor contribuabili, dupa 3 ani consecutivi, incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator expirarii acestei perioade.
Lista marilor contribuabili, inclusiv a sediilor secundare:
Stabilirea numarului de contribuabili, precum si lista marilor contribuabili administrati de catre Directia generala de administrare a marilor contribuabili, inclusiv cei selectati/actualizati conform prevederilor prezentului ordin, se aproba prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Sediile secundare ale marilor contribuabili sunt administrate de Directia generala de administrare a marilor contribuabili.
Lista marilor contribuabili, inclusiv lista sediilor secundare ale acestora, se actualizeaza anual, pe baza criteriilor de selectie prevazute la art. 3 si a regulilor specifice prevazute la art. 7, pana la data de 10 decembrie a fiecarui an si se publica pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Baza legala:
- Ordinul ANAF nr.1721/2021 privind organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili;
- Codul de Procedura Fiscala (aprobat prin Legea nr.207/2015, publicata in MO nr.547 din23.07.2015), cu modificarile si completarile ulterioare.