Ordinul MEAT nr.1364/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de catre MEAT si de catre agentiile pentru IMM, atragere de investitii si promovarea comertului a prevederilor art.25 alin.(4) din OUG nr.77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr.21/1996, pentru proiectele finantate in conformitate cu prevederile OUG nr.130/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014-2020, in contextul crizei provocate de COVID-19, precum si alte masuri in domeniul fondurilor europene a fost publicat in Monitorul Oficial nr.876 din 13 septembrie 2021.
Cateva definitii importante regasite in cuprinsul prezentelor norme metodologice mentionate:
- Beneficiar al ajutorului de stat – IMM/PFA/CMI/ONG, asa cum este descris in cadrul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 130/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014-2020, in contextul crizei provocate de COVID-19, precum si alte masuri in domeniul fondurilor europene, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 220/2020, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) – furnizor al Schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri in vederea depasirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobata prin Ordinul ministrului fondurilor europene si al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri nr. 1.060/2.857/2020, cu modificarile ulterioare;
- MEAT/agentiile pentru intreprinderi mici si mijlocii, atragere de investitii si promovare a exportului (AIMMAIPE) – administrator al Schemei de ajutor de stat aprobate prin Ordinul ministrului fondurilor europene si al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri nr. 1.060/2.857/2020, cu modificarile ulterioare.
Conform documentului, MEAT/AIMMAIPE au obligatia monitorizarii schemei de ajutor de stat pe care o administreaza. Procesul de monitorizare se realizeaza prin solicitari de informatii de la IMM-urile beneficiare, precum si prin controale la fata locului.
Reprezentantii MEAT/AIMMAIPE au dreptul sa verifice anuntat/inopinat, online sau la sediul operatorilor economici, veridicitatea si conformitatea declaratiilor, activitatilor si cheltuielilor facute in cadrul masurii. Beneficiarul trebuie sa accepte si sa faciliteze controlul reprezentantului MEAT/AIMMAIPE asupra utilizarii ajutorului de stat acordat prin proiect. In caz contrar, se dispune recuperarea ajutorului de stat.
In cazul in care in urma controalelor efectuate se constata ca beneficiarii au facut declaratii incomplete si/sau neconforme cu realitatea pentru a obtine ajutorul de stat sau se constata nerespectarea conditiilor de acordare a ajutoarelor de stat sau ca nu mai sunt indeplinite conditiile prevazute in contractul de finantare incheiat sau in legislatia masurii accesate, unitatea de implementare a proiectelor (U.I.P.) din cadrul AIMMAIPE va propune recuperarea partiala/integrala a ajutorului acordat si va anunta MEAT ca a fost declansata recuperarea ajutorului de stat, impreuna cu dobanzile aferente.
Referitor la mecanismul de recuperare a ajutoarelor de stat, actul normativ stipuleaza ca, in cazul in care MEAT/AIMMAIPE constata, in urma desfasurarii procesului de monitorizare, ca exista situatii/incalcari ale cadrului legal privind masurile de sprijin sau ale contractului de finantare incheiat, care, potrivit legii, determina recuperarea, MEAT/U.I.P. din cadrul AIMMAIPE intocmeste o nota care cuprinde constatarile legate de aceasta situatie, propunand recuperarea integrala/partiala a ajutorului de stat acordat.
Decizia de recuperare partiala sau totala a ajutorului de stat se emite de catre ordonatorul tertiar de credite care a semnat contractul de acordare a ajutorului de stat.
Conform Normelor publicate recent, ajutorul de stat care trebuie rambursat sau recuperat include si dobanda aferenta, datorata de la data platii acestuia pana la data emiterii deciziei de recuperare.
De la data emiterii deciziei de recuperare partiale/integrale pana la data recuperarii sau a rambursarii integrale, dobanda se va calcula dupa evidentierea in contabilitate a incasarii integrale a debitului datorat si se va consemna in nota de stabilire a dobanzii datorate. Rata dobanzii utilizata pentru determinarea cuantumului dobanzii de recuperat se aplica de-a lungul intregii perioade pana la data recuperarii. Cu toate acestea, in cazul in care trece mai mult de un an de la data la care ajutorul de stat a fost pus la dispozitia IMM-ului pentru prima data si pana la data recuperarii ajutorului, dobanda se recalculeaza la intervale de un an, avand ca baza rata de referinta in vigoare in momentul recalcularii comunicata de catre Comisia Europeana pentru Romania. Rata dobanzii si modalitatea de calcul al sumei totale pentru care se dispune recuperare partiala/integrala vor fi consemnate in nota de stabilire a creantei bugetare datorate, anexata deciziei de recuperare emise.
In cazul in care ajutorul de stat se recupereaza proportional cu gradul de nerealizare a obligatiilor asumate conform mentiunilor speciale prevazute in acordul pentru finantare, suma se recupereaza din transa unica, la aceasta adaugandu-se dobanda calculata de la data platii conform prevederilor nationale si comunitare in domeniu.
Decizia de recuperare a ajutorului de stat, semnata de directorul executiv al agentiei pentru intreprinderi mici si mijlocii, atragere de investitii si promovare a exportului, se transmite:
- operatorului economic beneficiar, pentru executarea voluntara;
- pentru informarea MEAT, Consiliului Concurentei si MIPE prin AMPOC.
Decizia de recuperare a ajutorului de stat se comunica debitorului prin intermediul sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor stat si prin e-mail, solicitandu-se o confirmare de primire, precum si prin afisare la sediul institutiei, intocmindu-se un proces-verbal de afisare in acest sens. Beneficiarul ajutorului de stat are obligatia de a efectua plata sumelor datorate in termen de 30 de zile de la data comunicarii si afisarii deciziei de recuperare a ajutorului stat, in contul indicat in cuprinsul acesteia.
Impotriva titlului executoriu se poate formula contestatie in conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Introducerea contestatiei pe cale administrativa nu suspenda executarea titlului executoriu.
In conditiile in care debitorul nu ramburseaza suma datorata, conform titlului executoriu, agentiile pentru intreprinderi mici si mijlocii, atragere de investitii si promovare a exportului vor transmite ANAF documentatia aferenta recuperarii ajutorului de stat acordat, respectiv decizia de recuperare a ajutorului de stat si nota de stabilire a creantei bugetare datorate, rezultata din neregulile constatate si dobanda aferenta ajutorului de stat, dovada comunicarii acestora debitorului si confirmarea de primire, in vederea inscrierii debitului in evidenta dupa expirarea termenului de contestare, pentru titlurile executorii necontestate, sau dupa ramanerea definitiva a acestora in sistemul cailor administrative de atac ori dupa pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Stingerea creantelor principale si a dobanzilor individualizate in titlurile executorii se efectueaza de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala sau de catre organele fiscale competente, potrivit art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.
In cazul debitorilor pentru care instanta dispune deschiderea procedurii insolventei, inscrierea la masa credala pentru creantele prevazute mai sus se efectueaza de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin organele sale subordonate.
Baza legala:
- http://economie.gov.ro/
- Ordinul MEAT 1364/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de catre Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului si de catre agentiile pentru intreprinderi mici si mijlocii, atragere de investitii si promovarea comertului a prevederilor art. 25 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, pentru proiectele finantate in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 130/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014-2020, in contextul crizei provocate de COVID-19, precum si alte masuri in domeniul fondurilor europene.