Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat pentru HoReCa (1)

In Monitorul Oficial nr.594 din 14 iunie 2021 a fost publicat Ordinul nr.991/2021 al M.E.A.T. pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 224/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru intreprinderile din domeniul turismului, alimentatiei publice si organizarii de evenimente, a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19.

Procedura – prevazuta in Anexa la Ordinul 991/2021 al M.E.A.T, publicata in Monitorul Oficial nr. 594Bis din 14 iunie 2021 – detaliaza implementarea schemei, iar acordarea ajutoarelor de stat se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevazute de Cadrul temporar pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei in contextul pandemiei de COVID-19 cu modificarile si completarile ulterioare.

Schema se aplica pe intreg teritoriul Romaniei, in toate cele opt regiuni de dezvoltare.

Obiectivul schemei de ajutor de stat il reprezinta acordarea de sprijin financiar din fonduri publice nationale si/sau din fonduri externe pentru intreprinderile din domeniul turismului, alimentatiei publice si organizarii de evenimente, a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei COVID 19.

Potrivit actului normativ, bugetul schemei este estimat la 500 milioane euro, echivalent in lei. Bugetul alocat pentru anul bugetar 2021 este 2,5 miliarde lei credite de angajament. Schema se deruleaza pana la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzatoare urmand a fi realizata pana cel tarziu la 30 iunie 2022, in limita creditelor bugetare.

Daca valoarea insumata a cererilor de finantare aprobate depaseste valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu aceasta destinatie, angajarea, respectiv plata catre beneficiar se va face proportional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totala a cererilor de finantare aprobate.

Beneficiarii de ajutor de stat sunt: structuri de primire turistice cu functiuni de cazare clasificate, structuri de alimentatie, inregistrate in scopuri fiscale pe teritoriul Romaniei, agentii de turism licentiate, ghizii de turism atestati si organizatorii de evenimente, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei si care primesc ajutor de stat, conform acestei scheme, detinute de sau organizati ca intreprinderi infiintate in baza Legii societatilor nr.31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a Legii nr.1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, republicata, cu modificarile ulterioare, a OUG nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii debutanti in afaceri, aprobata cu modificari prin Legea nr. 301/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, a OUG nr.44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 182/2016.

Beneficiarul poate fi: intreprindere autonoma, intreprindere partenera sau intreprindere legata. O intreprindere autonoma este orice intreprindere care nu este clasificata ca intreprindere legata sau ca intreprindere partenera. O intreprindere este autonoma daca detine mai putin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) in una ori in mai multe intreprinderi sau daca una ori mai multe intreprinderi nu detin mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale intreprinderii in cauza.

Intreprinderile partenere sunt toate intreprinderile care nu sunt clasificate ca intreprinderi legate si intre care exista urmatoarea relatie: intreprinderea (din amonte) detine, individual sau in comun cu una ori mai multe intreprinderi legate, 25% sau mai mult din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei alte intreprinderi (din aval).

Intreprinderile legate sunt intreprinderile intre care exista oricare dintre urmatoarele raporturi:

(a) o intreprindere detine majoritatea drepturilor de vot ale actionarilor sau ale asociatilor unei alte intreprinderi;

(b) o intreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte intreprinderi;

(c) o intreprindere are dreptul de a exercita o influenta dominanta asupra altei intreprinderi in temeiul unui contract incheiat cu intreprinderea in cauza sau in temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

(d) o intreprindere care este actionar sau asociat al unei alte intreprinderi si care controleaza singura, in baza unui acord cu alti actionari sau asociati ai acelei intreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale actionarilor sau ale asociatilor intreprinderii respective.

Intreprinderile care intretin, cu una sau mai multe intreprinderi, relatiile la care se face referire la literele (a)-(d) sunt considerate intreprinderi legate.

Potrivit Ordinului 991/2021, granturile se acorda pe baza de contract de finantare incheiat cu urmatoarele categorii de beneficiari:

  • intreprinderi care desfasoara activitati autorizate de agentii de turism conform codurilor CAEN Rev 2 7911, 7912, 7990
  • intreprinderi care desfasoara activitati autorizate de structuri de primire turistice cu functiuni de cazare conform codurilor CAEN Rev 2 5510, 5520, 5530, 5590
  • intreprinderi care desfasoara activitati autorizate de structuri/unitati de alimentatie, conform codurilor CAEN Rev 2 5610, 5621, 5629, 5630
  • intreprinderi care desfasoara activitati autorizate de organizare de evenimente conform codului CAEN Rev 2 8230
  • intreprinderi care desfasoara activitati autorizate de ghid de turism conform codului CAEN Rev 2 7990, intreprinderi care sunt inregistrate/inregistrati in scopuri fiscale pe teritoriul Romaniei

Activitatile sunt eligibile daca sunt desfasurate in baza unor licente de turism emise de autoritatea publica centrala responsabila in domeniul turismului pentru agentiile de turism, certificate de clasificare emise de autoritatea publica centrala responsabila in domeniul turismului pentru structurile de cazare, autorizatii de functionare emise de autoritatile publice locale sau certificate de clasificare emise de autoritatea publica centrala responsabila in domeniul turismului pentru structurile/unitatile de alimentatie publica, autorizatiile emise de directiile sanitar – veterinare pentru unitatile de alimentatie publica mobile, certificate constatatoare eliberate de ONRC pentru organizatorii de evenimente sau atestate de ghid de turism emise de autoritatea publica centrala responsabila in domeniul turismului.

In conditiile in care o intreprindere detine mai multe puncte de lucru (structuri de cazare/structuri de alimentatie/ agentii de turism), se vor verifica/incarca certificatele de clasificare/autorizatiile/licentele pentru fiecare punct de lucru. Codul/codurile CAEN Rev 2 pentru care aplicantul solicita finantare trebuie sa fi fost autorizat/autorizate pe perioada aferenta bazei de calcul in cadrul acestei scheme, iar in acest sens aplicantul va incarca certificat constatator cu istoric in aplicatia informatica.

 

Beneficiarii eligibili trebuie sa indeplineasca si urmatoarele conditii cumulative:

 

  1. nu sunt intreprinderi in dificultate, in sensul definitiei de la art.2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea art. 107 si 108 si/sau nu erau in dificultate la 31 decembrie 2019, dar care s-au confruntat cu dificultati sau au intrat in dificultate ulterior, din cauza epidemiei de COVID-19.

 

In sensul definitiei de la art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea art. 107 si 108, intreprinderile in dificultate sunt acele intreprinderi care se afla in cel putin una din situatiile urmatoare:

 

  1. in cazul unei societati cu raspundere limitata, reglementata de Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, alta decat un IMM care exista de mai putin de 3 ani sau, in sensul eligibilitatii pentru ajutor pentru finantare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vanzare comerciala care se califica pentru investitii pentru finantare de risc in urma unui proces de diligenta efectuat de un intermediar financiar selectat, atunci cand mai mult de jumatate din capitalul sau social subscris a disparut din cauza pierderilor acumulate. Aceasta situatie survine atunci cand deducerea pierderilor acumulate din rezerve si din toate celelalte elemente considerate in general ca facand parte din fondurile proprii ale societatii conduce la un rezultat negativ care depaseste jumatate din capitalul social subscris;
  2. in cazul unei societati reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in care cel putin unii dintre asociati au raspundere nelimitata pentru creantele societatii, alta decat un IMM care exista de mai putin de 3 ani sau, in sensul eligibilitatii pentru ajutor pentru finantare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vanzare comerciala care se califica pentru investitii pentru finantare de risc in urma unui proces de diligenta efectuat de un intermediar financiar selectat, atunci cand mai mult de jumatate din capitalul propriu, asa cum reiese din contabilitatea societatii, a disparut din cauza pierderilor acumulate. In sensul prezentei dispozitii, «o societate in care cel putin unii dintre asociati au raspundere nelimitata pentru creantele societatii» se refera in special la acele tipuri de societati mentionate in anexa II la Directiva nr. 2013/34/UE;
  3. atunci cand intreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolventa sau indeplineste criteriile prevazute in dreptul intern pentru ca o procedura colectiva de insolventa sa fie deschisa la cererea creditorilor sai;
  4. atunci cand intreprinderea a primit ajutor pentru salvare si nu a rambursat inca imprumutul sau nu a incetat garantia sau a primit ajutoare pentru restructurare si face inca obiectul unui plan de restructurare;
  5. in cazul unei intreprinderi care nu este un IMM, atunci cand, in ultimii doi ani: raportul datorii/capitaluri proprii al intreprinderii este mai mare de 7,5 si capacitatea de acoperire a dobanzilor calculata pe baza EBITDA se situeaza sub valoarea 1,0.

Prin exceptie, ajutorul se poate acorda microintreprinderilor sau intreprinderilor mici, in sensul anexei I la Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea art. 107 si 108 din tratat, care se aflau deja in dificultate la 31 decembrie 2019, cu conditia sa nu faca obiectul unei proceduri colective de insolventa in temeiul legislatiei nationale si sa nu fi primit ajutor pentru salvare sau ajutor pentru restructurare.

Pentru a putea beneficia de ajutor este necesar ca, la momentul acordarii ajutorului in temeiul OUG nr.224/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, operatorii economici prevazuti mai sus care au primit ajutor pentru salvare sa fi rambursat imprumutul sau sa fi incetat garantia, iar operatorii economici care au primit ajutor pentru restructurare sa nu mai faca obiectul unui plan de restructurare.

  1. nu depasesc plafonul de 1.800.000 Euro conform sectiunii 3.1. din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei in contextul actualei epidemii de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificarile si completarile ulterioare;
  2. nu fac obiectul unei decizii emise de catre Comisia Europeana/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurentei de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, in cazul in care au facut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executata si creanta integral recuperata, cu dobanzile aferente.
  3. nu se afla in insolventa la momentul inscrierii in cadrul schemei de ajutor de stat.
  4. isi mentin activitatea pentru care au obtinut finantare pentru cel putin 6 luni de la data primei plati a ajutorului de stat pentru valoarea grantului mai mica sau egala cu echivalentul in lei al sumei de 200.000 euro, sau 12 de luni de la data primei plati a ajutorului de stat, in cazul in care valoarea grantului este mai mare decat echivalentul in lei al sumei de 200.000 euro, daca prin acte normative nu se instituie restrictii de natura a impune suspendarea ori intreruperea activitatii comerciale. Perioada de suspendare ori intrerupere a activitatii comerciale nu se ia in calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 de luni.
  5. au depus situatiile financiare anuale aferente ultimelor doua exercitii financiare incheiate (2019 si 2020), pentru care s-a implinit termenul legal de depunere, prevazut la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au obligatia sa intocmeasca asemenea situatii.

 

Baza legala:

  • Ordinul MEAT nr.991/2021 pentru aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 224/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru intreprinderile din domeniul turismului, alimentatiei publice si organizarii de evenimente, a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19;
  • Codul de Procedura Fiscala (aprobat prin Legea nr.207/2015, publicata in MO nr.547 din23.07.2015), cu modificarile si completarile ulterioare;
  • http://www.economie.gov.ro/