Masuri privind obligativitatea certificatului verde

In urma unor recente modificari legislative, prezentarea certificatului verde a devenit obligatorie, incepand cu 25 octombrie, la intrarea in majoritatea institutiilor publice. Mentionam ca exista o serie de exceptii de la aceasta regula.

Astfel, potrivit HG 1161/2021 (publicata in MO nr. 1017/25.10.2021), act normativ care modifica HG 1130/2021 (in care se regasesc restrictiile impuse din 25 octombrie):

„Accesul persoanelor, cu exceptia angajatilor, a participantilor in cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contraventionale, administrativ-jurisdictionale si a celor administrative din motive de ordine si siguranta publica, a persoanelor care necesita servicii medicale si prestatii sociale, precum si a persoanelor care se prezinta la centrele de vaccinare in vederea administrarii unei doze de vaccin, in incintele institutiilor publice centrale si locale, regiilor autonome si operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinarii impotriva virusului SARS-CoV-2 si pentru care au trecut 10 zile de la finalizare schemei complete de vaccinare, care prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se afla in perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 180-a zi ulterioara confirmarii infectarii cu virusul SARS-CoV-2.”

Astfel, tinand cont de noile dispozitii, accesul in majoritatea institutiilor de stat se face, de saptamana asta, doar pe baza certificatului verde. Pentru persoanele care nu detin acest document sau orice alt act care sa ateste unul dintre cele trei conditii prevazute in prevederea legala mentionata anterior, serviciile oferite de institutiile publice vor fi oferite in exteriorul cladirilor: “institutiile publice si operatorii economici vor intreprinde masurile necesare pentru asigurarea accesului cetatenilor la serviciile publice oferite, in situatii urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de nastere si altele asemenea) si persoanelor care nu fac dovada vaccinarii, testarii sau vindecarii de infectia cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activitatii in mediul on-line, in spatii deschise, la ghisee dispuse direct in exteriorul cladirilor sau in orice alte conditii care sa asigure respectarea masurilor de prevenire a raspandirii SARS-CoV-2.”, potrivit HG 1130/2021.

Reamintim faptul ca, potrivit unui act normativ publicat recent (Ordin comun MS si MAI nr.2282/156/25.10.2021), purtarea mastii este obligatorie in toate spatiile publice, fara sa se mai tina seama de rata de infectare cu COVID-19 dintr-o localitate.

Subliniem faptul ca, spre deosebire de HG 1130/2021, oficiliazata in MO nr.1013/22.10.2021, in HG 1161 din 25.10.2021 exista si o serie de exceptii de la obligatia prezentarii certificatului verde.

Obligatia de prezentare a dovezii de vaccinare sau vindecare la intrarea in mall-uri exista din 25.10..2021, conform prevederilor din HG 1161/2021.

Precizam ca masura nu se aplica persoanelor care se prezinta la centrele de vaccinare in vederea administrarii unei doze de vaccin, daca sunt stabilite culoare dedicate si controlate de intrare, deplasare si iesire, sau pentru serviciile publice comunicare din interiorul centrelor este permis accesul si persoanelor care prezinta un rezultat negativ al unui test PCR sau rapid printr-un document in format fizic sau electronic.

Este foarte important de mentionat faptul ca obligatia prezentarii certificatului verde nu face referire la angajatii din centrele comerciale, ei urmand sa prezinte legitimatia de serviciu sau adeverinta de salariat, potrivit unor informari ale secretarului de stat in Ministerul Afacerilor Interne.

Precizam faptul ca accesul pe baza certificatului verde este exceptat pentru cei care au nevoie de servicii medicale.

Ca si in cazul serviciilor medicale, accesul la instantele de jduecata nu este ingradit. Astfel, activitatea instantelor si parchetelor de pe langa aceste se vor desfasura in aceleasi conditii ca si pana acum, atat in ceea ce priveste actul de judecata si de urmarire penala, cat si ceea ce priveste accesul justitiabililor in sediile acestora, respectandu-se regulile de protectie si de limitare a efectelor pandemiei.

Conform unui comunicat recent, secretarul de stat in MAI a declarat ca pentru a ridica pensia sau alte prestatii sociale, cum ar fi ajutoarele pentru copii, nu va fi necesar certificatul verde la institutiile publice.

Chiar si Compania Nationala Posta Romana a anuntat, printr-un comunicat publicat pe website-ul propriu, ca va permite accesul tuturor clientilor sai in oficiile postale, fara a solicita certificatul verde:

„Toti clientii Postei Romane, care au probleme de rezolvat la oficiile postale, pot intra in incinta subunitatilor noastre fara a prezenta certificatul verde. Pensionarii si parintii pot sa ridice pensiile si alocatiile asa cum au facut-o si pana acum”, precizeaza reprezentantii institutiei, care reamintesc si cateva masuri de precautie ce trebuie respectate de persoanele care intra in oficiile postale:

  • sa poarte corect masca de protectie (acoperind gura si nasul);
  • sa isi dezinfecteze mainile, atat la intrare, cat si la iesire;
  • sa respecte regula de o persoana in incinta oficiului postal;
  • sa respecte distantarea sociala, de cel putin 2 m intre persoane, atunci cand asteapta la intrare.

Prin natura activitatii sale de furnizor de servicii postale universale, Posta Romana este exceptata, in conformitate cu art.12, alin. (8) din Anexa la HG 1130/2021 de la prevederile Hotararii pentru modificarea anexelor nr. 2 si 3 la Hotararea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea starii de alerta pe teritoriul Romaniei incepand cu data de 10 octombrie 2021, precum si stabilirea masurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.”

Precizam ca si Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a anuntat, printr-un comunicat, ca in interiorul oficiilor fiscale au acces doar persoanele care indeplinesc unul dintre conditiile prevazute de certificatul verde: vindecare, vaccinare sau testare.

Persoanele care nu vor avea acest certificiat verde vor putea accesa serviciile institutiilor publice online, dar si in spatii deschise prin intermediul unor ghisee dispuse direct in exteriorul cladirilor.

ANAF a reamintit ca obligatiile fiscale pot fi indeplinite si prin intermediul mijloacelor de comunicare online, prin Spatiul Privat Virtual (SPV) sau prin site-ul e-guvernare.ro. In plus, platile se pot face prin ghiseul.ro sau prin transfer bancar.

Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) a anuntat, printr-un comunicat din data de 26 octombrie, ca accesul in institutiile din subordine se face, de-astazi, doar pentru persoanele care indeplinesc conditiile pentru certificatul verde.

 “Incepand cu data de 25 octombrie 2021, pe durata starii de alerta, accesul in incinta institutiei (sediul ONRC, sediile ORCT si sediile birourilor teritoriale), cu exceptia angajatilor, este permis doar persoanelor fizice care fac dovada vaccinarii prin intermediul certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, pe suport hartie sau in format electronic, dupa caz, a documentului care atesta trecerea prin boala  intre a 15-a si a 180-a zi sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

Astfel, dovada vaccinarii, vindecarii sau testarii trebuie prezentata alaturi de cartea de identitate agentului de paza sau a persoane desemnate special in acest sens de la intrarea institutiilor.

Pentru persoanele care nu indeplinesc aceste conditii si nu pot folosi serviciile electronice ale ONRC, vor fi amplasate in exteriorul institutiilor in imediata apropiere a intrarii principale, puncte de preluare/eliberare tip ghiseul, cu respectarea normelor de prevenire a imbolnavirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Precizam ca exceptie de la aceste reguli fac avocatii care vor putea intra in sediile ONRC pe baza legitimatiei de avocat, vizata la zi, insotita de imputernicirea avocatiala.

 

Baza legala:

  • https://www.posta-romana.ro/a1496/stiri/posta-romana-permite-accesul-tuturor-clientilor-sai-in-oficiile-postale-fara-a-solicita-certificatul-verde.html
  • HG 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 si 3 la Hotararea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea starii de alerta pe teritoriul Romaniei incepand cu data de 10 octombrie 2021, precum si stabilirea masurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
  • HG 1161/2021 pentru modificarea si completarea anexelor nr. 2 si 3 la Hotararea Guvernului nr.1090/2021 privind prelungirea starii de alerta pe teritoriul Romaniei incepand cu data de 10 octombrie 2021, precum si stabilirea masurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
  • Hotararea CNSU 94/2021 privind stabilirea unor masuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata starii de alerta pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
  • https://www.onrc.ro/index.php/ro/
  • anaf.ro