Notificare privind obligația de declarare și plată a impozitului suplimentar național

Prin Ordinul președintelui ANAF nr. 1729/2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 646/09.07.2025, a fost aprobat modelul și conținutul formularului „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național”.

Potrivit Referatului de aprobare, acest demers urmărește punerea în aplicare a prevederilor Directivei (UE) 2022/2523, care stabilește normele de raportare a impozitului suplimentar pentru grupurile de întreprinderi multinaționale și naționale de mari dimensiuni. Administrațiile fiscale au nevoie de aceste informații pentru a evalua riscurile, a verifica corectitudinea obligațiilor fiscale și a monitoriza aplicarea corectă a normelor europene, inclusiv a regulii de includere a veniturilor (IIR) și a regulii profiturilor subimpozitate (UTPR). Directiva permite și aplicarea unui impozit suplimentar național calificat (QDTT).

La nivel național, Legea nr. 431/2023 (Monitorul Oficial nr. 8/2024) transpune aceste norme europene, punând în aplicare prevederile Pilonului II OECD/G20 privind erodarea bazei impozabile și mutarea profiturilor (BEPS).

Pentru elaborarea normelor de aplicare, ANAF a constituit un grup de lucru care a întocmit Ordinul privind modelul și conținutul formularului „Declarația informativă privind impozitul suplimentar”, în conformitate cu art. 48 din Legea nr. 431/2023. Totodată, legea prevede posibilitatea ca, în cazul în care în România există mai multe entități ale aceluiași grup, plata impozitului suplimentar național să fie efectuată de o singură entitate desemnată, în termen de 6 luni de la închiderea exercițiului financiar.

Formularul aprobat prin Ordinul nr. 1729/2025 se depune electronic, prin portalul e-guvernare, sub formă de fișier PDF cu XML atașat, semnat electronic cu certificat digital calificat conform Legii nr. 214/2024. Modificările ulterioare ale formularului vor fi publicate pe portalul ANAF cu cel puțin 15 zile înainte de aplicare.

Corectarea informațiilor transmise se poate face fie la inițiativa entităților raportoare, fie la solicitarea altor jurisdicții, iar notificarea rectificativă va conține toate informațiile, inclusiv cele nemodificate.