Procedura de inregistrare pentru depunerea online a declaratiilor la Fondul de Mediu

Reglementarea condițiilor de depunere on-line a declarațiilor la Fondul pentru mediu Depunerea on-line a declarațiilor la Fondul pentru mediu se va face prin intermediul serviciului „Depunere declarații on-line”, care va fi pus la dispoziția contribuabililor/ plătitorilor, pe pagina de Internet a AFM. Ordinul 572/2019 stabilește regulile aplicabile în cazul depunerii on-line a declarațiilor la Fondul pentru mediu, între care:

  • pentru utilizarea serviciului “Depunere declarații on-line”, AFM va genera un cont de acces al contribuabilului/ plătitorului, în baza unei solicitări a acestuia, întocmită în forma prevăzută de Anexa 1 la Ordinul 572/2019;
  • depunerea on-line a declarațiilor se va putea face numai de către reprezentantul legal al contribuabilului/ plătitorului sau de împuternicitul reprezentantului legal, după înrolarea în aplicația informatică a AFM, în baza cererii de înrolare prevăzută în Anexa 2 la Ordinul 572/2019. Pentru depunerea declarațiilor de către un împuternicit al reprezentantului legal al contribuabilului/ plătitorului, la cererea de înrolare se va atașa și o declarație notarială, ce va trebui să conțină anumite informații prevăzute în mod expres de Ordinul 572/2019.
  •  în cererea de înrolare sau, după caz, în declarația notarială, reprezentantul legal al contribuabilului/ plătitorului poate să își exprime acordul în legătură cu opțiunea emiterii de către AFM, în formă electronică, a actelor administrativ-fiscale, a actelor de executare ori a oricăror altor acte, precum și în legătură cu opțiunea comunicării acestor acte prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (15) din Codul de procedură fiscală;
  • semnarea declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru mediu transmise on-line se poate face numai prin utilizarea unei semnături electronice calificate, care se bazează pe un certificat calificat pentru semnătura electronică, emis de un prestator de servicii de încredere calificat, acreditat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 910/2014;
  • dacă într-un an fiscal se utilizează atât modalitatea de depunerea on-line, cât și cea prin comunicare cu confirmare de primire/ depunere la sediul AFM (așa cum a fost cazul până în prezent), pentru a fi considerată depusă, declarația aferentă lunii decembrie trebuie depusă on-line;
  • pentru declararea obligațiilor aferente aceleiași perioade de raportare nu se utilizează simultan mai multe metode de depunere a declarațiilor (on-line, comunicare cu confirmare de primire sau depunere la sediul AFM). În caz contrar, va fi înregistrată numai prima declarație depusă;
  • declarațiile fiscale transmise prin intermediul serviciului “Depunere declarații on-line” se consideră comunicate la data furnizată prin aplicație odată cu numărul de înregistrare alocat;
  • orice modificare a declarațiilor fiscale se realizează numai prin depunerea unei declarații rectificative în formă editată pe suport de hârtie, conform Ordinului ministrului mediului nr. 591/2017. Declarațiile rectificative nu se pot depune on-line;
  • în cazul comunicării prin serviciul “Depunere declarații on-line” a actelor administrativ-fiscale ori a actelor de procedură, acestea se consideră comunicate sau, după caz, îndeplinite, în termen de 15 zile de la data transmiterii la adresa de e-mail indicată. Actele se consideră comunicate sau, după caz, îndeplinite, și în cazul în care contribuabilul renunță la serviciul “Depunere declarații on-line”, dacă renunțarea se efectuează anterior împlinirii termenului de comunicare de 15 zile. Ordinul 572/2019 nu stabilește un termen începând cu care serviciul “Depunere declarații on-line” trebuie pus la dispoziția contribuabililor/ plătitorilor de către AFM. La acest moment, serviciul nu este disponibil pe site-ul AFM.