O.U.G. nr.130/2020 aprobată și modificată prin Legea nr.220/2020

OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene a fost aprobată prin Legea nr.220/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1011 din 30 octombrie 2020, lege care a fost promulgată de Președintele României prin Decretul nr.814/2020. Cu această ocazie, au fost aduse o serie de modificări față de forma inițială a ordonanței, astfel:

  • Introducerea în categoria beneficiarilor pentru toate măsurile a ONG-urilor cu activitate economică și sportivă
  • Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile
  • Introducerea în categoria beneficiarilor de microgranturi a altor profesioniști, astfel cum sunt definiți în Codul civil aprobat prin din Legea nr. 287/2009 și care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege, în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1
  • Modificarea titlului Anexei nr.1, respectiv “Domenii de activitate eligibile pentru PFA/ONG- uri cu activitate economică și sportivă [art. 5 alin. (1) lit.b)] în cadrul măsurii 1 «Microgrant pentru capital de lucru»” și introducerea de noi coduri CAEN, astfel cum au fost prevăzute în Anexa 1 din lege.
  • Granturi pentru capital de lucru
  • Introducerea de noi domenii de activitate: viticultură și distribuția de bunuri;
  • Acordarea granturilor pentru capital de lucru și ONG-urilor cu activitate economică din domeniile cultură și sport, cât și celor de utilitate publică din domeniul social
  • Sunt acceptate eligibile pentru accesarea granturilor privind capitalul de lucru și companiile sau ONG-urile care desfășoară activități în domeniul târgurilor și evenimentelor de afaceri, IT, tehnologie, digital, educație financiară, strategie și management, care nu s-au calificat pentru obținerea certificatului de urgență din cauza specificului activității lor (și anume organizare anuală, cu concentrarea veniturilor doar într-o anumită perioadă din an, nu doar în prima jumătate a anului, perioadă luată în calcul pentru stabilirea procentului de scădere de minimum 25% prevăzut ca și condiție de eliberare a certificatului de situații de urgență). În acest caz, scăderea de 25% cerută pentru eliberarea certificatului de situații de urgență se va calcula luând în calcul anul fiscal 2020 prin comparație cu anul fiscal 2019 sau, după caz, semestrul 1, respectiv semestrul al 2-lea 2020 prin comparație cu 2019.”
  • Introducerea de noi coduri CAEN prin completarea anexei 2.
  • Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor
  • Includerea în categoria beneficiarilor de granturi pentru investiții din domenii de activitate precum:
  • viticultură;
  • servicii de organizare de târguri, evenimente și expoziții (cod CAEN 8230).
  • Acordarea granturilor pentru investiții și ONG-urilor cu activitate economică din domeniul cultural, cât și celor de utilitate publică din domeniul social;
  • Modificarea criteriilor de selecție la finanțare a proiectelor de investiții, prevăzute în anexa nr. 4, care includ:
  • domeniul de activitate (clasa CAEN) în care se realizează investiția/apartenența domeniului de activitate – cod CAEN – la soldul balanței comerciale. Vor fi sprijinite prioritar domeniile de activitate în care în anul 2019 importurile au fost mai mari decât exporturile și au avut o contribuție la soldul negativ al balanței comerciale;
  • resurse umane existente la momentul înscrierii online;
  • previzionarea economico-financiară ca urmare a implementării proiectului, la finalul celui de-al doilea exercițiu financiar complet, după implementarea investiției;
  • capacitatea economico-financiară a solicitantului în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare;
  • contribuția la îndeplinirea obiectivelor secundare.
  • Introducerea de noi coduri CAEN prin completarea anexa nr.3;
  • Modificarea criteriilor de selecție la finanțare ale proiectelor de investiții aferente măsurii 3 din Grila de evaluare, prevăzută în Anexa 4, astfel:
  1. Domeniul de activitate (clasa CAEN) în care se realizează investiția/apartenența domeniului de activitate – cod CAEN – la soldul balanței comerciale

a) Domeniul de activitate contribuie negativ la soldul balanței comerciale 15 puncte

b) Domeniul de activitate contribuie pozitiv la soldul balanței comerciale 5 puncte

2. Resurse umane existente la momentul înscrierii online

a) Societatea are cel puțin 2 angajați la momentul înscrierii online 10 puncte

b) Societatea are cel puțin un angajat la momentul înscrierii online 5 puncte

c) Societatea nu are angajați la momentul înscrierii online 0 puncte

3. Previzionarea economico-financiară ca urmare a implementării proiectului, la finalul celui de-al doilea exercițiu financiar complet, după implementarea investiției

3.1. Rata solvabilității generale (Active totale/Datorii totale)

  1. a) ≥ 3 10 puncte
  2. b) ≥ 2 și < 3 7 puncte
  3. c) ≥ 1 și < 2 3 puncte
  4. d) < 1 0 puncte

3.2. Rata rentabilității financiare – ROE (Rezultat net/Capitaluri proprii)

  1. a) ≥ 7% 10 puncte
  2. b) ≥ 6% și < 7% 7 puncte
  3. c) ≥ 5% și < 6% 3 puncte
  4. d) < 5% 0 puncte

4. Capacitatea economico-financiară a solicitantului, în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare

4.1. Rata solvabilității generale (Active totale/Datorii totale)

  1. a) ≥ 2 10 puncte
  2. b) ≥ 1,5 și < 2 7 puncte
  3. c) ≥ 1 și < 1,5 3 puncte
  4. d) < 1 0 puncte

4.2. Rata rentabilității financiare – ROE (Rezultat net/Capitaluri proprii)

  1. a) ≥ 5% 10 puncte
  2. b) ≥ 3% și < 5% 7 puncte
  3. c) ≥ 1% și < 3% 3 puncte
  4. d) < 1% 0 puncte

4.3. Rata de acoperire a finanțării nerambursabile (Rezultat net în anul N/Finanțare nerambursabilă solicitată)

  1. a) ≥ 30% 15 puncte
  2. b) ≥ 20% și < 30% 10 puncte
  3. c) ≥ 10% și < 20% 5 puncte
  4. d) < 10% 0 puncte

5. Contribuția la îndeplinirea obiectivelor secundare

5.1. Investiția include măsuri de îmbunătățire a calității mediului înconjurător și de creștere a eficienței energetice – Utilizarea surselor regenerabile de energie

  1. a) Da, proiectul include astfel de măsuri 5 puncte
  2. b) Nu, proiectul nu include astfel de măsuri 0 puncte

5.2. Achiziționarea echipamentelor mai eficiente energetic (inclusiv eficientizarea iluminatului în spațiile de producție). Optimizarea funcționării instalațiilor și a fluxurilor tehnologice

  1. a) Da, proiectul include astfel de măsuri 5 puncte
  2. b) Nu, proiectul nu include astfel de măsuri 0 puncte

5.3. Minimizarea la sursă a deșeurilor generate. Creșterea gradului de recuperare și reciclare a deșeurilor

  1. a) Da, proiectul include astfel de măsuri 5 puncte
  2. b) Nu, proiectul nu include astfel de măsuri 0 puncte

5.4. Adaptarea infrastructurii, inclusiv a echipamentelor și utilajelor pentru accesul și operarea de către persoane cu dizabilități

  1. a) Da, proiectul include astfel de măsuri 5 puncte
  2. b) Nu, proiectul nu include astfel de măsuri 0 puncte”