Constatari inspectie fiscala la contribuabil care are ca obiect de activitate „Alte activități recreative și distractive n.c.a.”

S.C. X S.R.L. are ca obiect de activitate „Alte activități recreative și distractive n.c.a.”, cod CAEN 9329.

Perioada verificată:

 

01.01.2023 – 31.12.2023: Impozit pe veniturile din dividende persoane fizice;

07.02.2019 – 30.06.2023: Impozit pe veniturile microîntreprinderilor;

01.01.2021 – 31.12.2023: Taxa pe valoarea adăugată;

01.04.2022 – 01.10.2023: Contribuții sociale;

01.04.2022 – 01.10.2023: Impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor;

01.01.2021 – 31.12.2023: Vărsăminte pentru persoane cu handicap neîncadrate.

Principalele constatări ale organelor de inspecție fiscală au fost:

 

S-a constatat că societatea verificată avea obligația să se înregistreze în scopuri de TVA ca urmare a depășirii plafonului legal de scutire, fiind stabilită o diferență de x lei reprezentând TVA colectată.

 

La verificarea deductibilității TVA, s-a constatat că societatea a dedus eronat TVA în sumă totală de x lei, din care:

  • X lei reprezentând TVA aferentă unor achiziții de bunuri pentru care contribuabilul nu a prezentat documente prin care să justifice utilizarea acestora în scopul activității economice;
  • X lei reprezentând TVA aferentă unor facturi de prestări servicii emise de S.C. A S.R.L., pentru care societatea nu a prezentat niciun fel de documente justificative care să cuprindă detalii legate de serviciile prestate;
  • X lei reprezentând 50% din TVA dedusă la achiziția de piese auto și plata ratelor de leasing pentru un vehicul rutier motorizat achiziționat de societate în luna decembrie 2022, pentru care aceasta nu a putut justifica utilizarea exclusivă în scopul activității economice.

Pentru perioadele în care a avut un număr mediu de salariați de peste 50 și nu a îndeplinit condițiile legale, societatea verificată avea obligația de a calcula și declara vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate, în cazul în care nu angajează persoane cu handicap, fiind stabilite suplimentar vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate în sumă de x lei.

De asemenea, organele de inspecție fiscală au procedat la recalcularea veniturilor salariale brute aferente fiecărei perioade fiscale în baza informațiilor referitoare la persoanele care au desfășurat activitate pentru S.C. X S.R.L. în perioada verificată, conform situațiilor societății G S.R.L. și informațiilor din REVISAL.

La data de 31.12.2023, societatea verificată prezenta sold debitor al contului 461 „Debitori diverși” în sumă totală de x lei, constituit prin înregistrarea de plăți efectuate către asociatul unic din contul de disponibil bancar, pentru care nu au fost prezentate documente care să justifice efectuarea acestora în scopul activității economice, fiind calculat impozit suplimentar pe veniturile din dividende în sumă de x lei.

În concluzie, în urma verificării efectuate la S.C. X S.R.L., s-a stabilit suplimentar suma totală de x lei reprezentând:

  • X lei TVA;
  • X lei Vărsăminte pentru persoanele cu handicap;
  • X lei Impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor;
  • X lei Contribuții sociale;
  • X lei Impozit pe dividende pentru persoane fizice.

Sursa: ANAF