Concedii si indemnizatii – modificari si completari norme de aplicare

In Monitorul Oficial cu numarul 199 din data de 9 martie 2023 s-a publicat Ordinul CNAS nr.131/2023 pentru modificarea si completarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobate prin O.MS si al presedintelui CNAS nr.15/2018/1.311/2017.

Normele de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 15/2018/1.311/2017, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 31 din 12 ianuarie 2018, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

La articolul 9 alineatul (4), dupa litera j) se introduce o noua litera, litera k), cu urmatorul cuprins:

Prin exceptie de la alin.(1), pentru urgentele medico-chirurgicale pentru care gradul de severitate al bolii nu impune internarea in spital, concediul medical se acorda intr-o singura etapa, potrivit art. 26.

Pentru persoana asigurata care se afla in doua sau mai multe situatii prevazute la art. 1 alin. (1) lit. A din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si care desfasoara activitatea la mai multi angajatori, la fiecare fiind asigurata, indemnizatiile se calculeaza si se platesc, dupa caz, de fiecare angajator la care este indeplinit stagiul minim de asigurare de 6 luni, precum si pentru situatiile prevazute la art. 9 si 31 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Baza de calcul pentru fiecare indemnizatie o constituie numai venitul obtinut pe fiecare loc de realizare. In aceste cazuri, primele doua exemplare originale ale certificatului de concediu medical se prezinta spre calcul angajatorului la care asiguratul are venitul cel mai mare, iar la celalalt/ceilalti angajator/angajatori se prezinta cele doua exemplare in copii certificate de catre medicul care a eliberat certificatul.

Prin exceptie de la alin. (1), pentru persoanele asigurate care sunt cadre didactice si isi desfasoara activitatea la mai multi angajatori pentru completarea normei didactice, perioadele de stagiu de asigurare realizate in ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul medical se utilizeaza de catre toti angajatorii, iar indemnizatiile se calculeaza si se platesc de fiecare angajator. Baza de calcul pentru fiecare indemnizatie o constituie numai venitul obtinut pe fiecare loc de realizare.

Pentru persoana care se afla in doua sau mai multe situatii dintre cele prevazute la art. 1 alin. (1) lit. B din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si care desfasoara activitatea la mai multi angajatori, indemnizatiile se calculeaza si se platesc, dupa caz, de casa de asigurari de sanatate la care se depun certificatele de concediu medical, daca la fiecare dintre angajatori indeplineste conditia privind stagiul minim de asigurare de 6 luni, precum si pentru situatiile prevazute la art. 9 si 31 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. In aceasta situatie, atat primele doua exemplare originale ale certificatului de concediu medical, cat si cele doua exemplare in copii certificate de catre medicul curant se prezinta spre calcul casei de asigurari de sanatate.

Pentru situatiile in care persoanele prevazute la alin. (1) incheie un contract individual de munca cu un nou angajator incepand cu ziua urmatoare incetarii altui contract, pe langa alte contracte individuale de munca aflate in derulare, in cazul in care intervine un certificat de concediu medical, beneficiaza de indemnizatie de asigurari sociale de sanatate de la noul angajator numai daca indeplinesc conditiile prevazute la art. 31 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Baza de calcul al indemnizatiei se constituie numai din veniturile realizate la noul angajator.