In Monitorul Oficial (Partea I) nr.1272 din data de 29 decembrie 2022 s-a publicat OUG nr.188/2022 pentru modificarea si completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala si pentru modificarea OUG nr.74/2013 privind unele masuri pentru imbunatatirea si reorganizarea activitatii ANAF, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.
Principalele modificari/completari la Codul de procedura fiscala sunt:
- Obligatia organului fiscal de a pune la dispozitia contribuabilului dosarul administrativ al actiunii de control fiscal:
Organul fiscal are obligatia ca, la cererea scrisa a contribuabilului/platitorului supus unei actiuni de control fiscal, sa puna la dispozitia acestuia dosarul administrativ al actiunii de control fiscal. Acolo unde este cazul, documentele/informatiile sunt anonimizate pentru a se asigura confidentialitatea datelor cu caracter personal si secretul fiscal.
Dosarul administrativ al actiunii de control fiscal reprezinta totalitatea documentelor si informatiilor care stau la baza constatarilor organului de control fiscal din punct de vedere faptic si legal, precum si cele emise in legatura cu administrarea mijloacelor de proba;
Introducerea unor noi definitii:
- dosarul administrativ al actiunii de control fiscal – totalitatea documentelor si informatiilor care stau la baza constatarilor organului de control fiscal din punct de vedere faptic si legal, precum si cele emise in legatura cu administrarea mijloacelor de proba;
- dosarul fiscal – ansamblul documentelor si informatiilor primite sau elaborate, detinute de organul fiscal in legatura cu activitatea de administrare a creantelor fiscale ale unui contribuabil/platitor.
- Completari la procedura efectuarii analizei de risc:
Analiza de risc se efectueaza periodic, caz in care organul fiscal stabileste si clasa/subclasa de risc fiscal a contribuabilului. Clasa/Subclasa de risc fiscal se comunica contribuabilului, la cererea acestuia, prin orice mijloc de comunicare care asigura dovada primirii informatiei, cu exceptia cazului in care obiective de interes general justifica restrangerea accesului la aceasta informatie.
Prevederea de mai sus intra in vigoare la 1 ianuarie 2026.
Organul fiscal poate solicita prezenta contribuabilului/platitorului la sediul sau pentru a da informatii si lamuriri necesare stabilirii situatiei sale fiscale reale. Odata cu aceasta solicitare, cand sunt necesare documente/informatii pentru clarificarea situatiei fiscale, organul fiscal indica si documentele pe care contribuabilul/platitorul este obligat sa le prezinte, atunci cand acestea nu sunt detinute de organul fiscal.
- Protocol intre organele fiscale locale si organul fiscal central:
Organul fiscal central este obligat sa transmita organelor fiscale locale informatii privind sursele de venit ale persoanelor fizice. Organele fiscale locale si organul fiscal central incheie protocolul denumit „Protocol de aderare la serviciile sistemului informatic PatrimVen”, care se transmite prin sistemul informatic propriu al Ministerului Finantelor/ANAF.
- Transmiterea cererilor/documentelor/inscrisurilor in procedura de control fiscal ori de solutionare a contestatiei, intre contribuabili si organele ANAF:
In procedura de control fiscal ori de solutionare a contestatiei, cererile, inscrisurile sau orice alte documente pot fi transmise de contribuabili/platitori, prin mijloace electronice de transmitere la distanta, dupa caz, ori prin posta, cu confirmare de primire sau prin posta electronica la adresa de e-mail indicata de organul de control sau de solutionare a contestatiei ori depuse la registratura organului fiscal competent. In mod similar, organul de control sau de solutionare a contestatiei poate transmite solicitari, inscrisuri sau orice alte documente prin mijloace electronice de transmitere la distanta, ori prin posta, cu confirmare de primire, sau prin posta electronica la adresa de e-mail indicata de contribuabil/platitor.
- Desfasurarea activitatii de inspectie fiscala:
Activitatea de inspectie fiscala efectuata de organul fiscal central se organizeaza in baza programelor intocmite la nivel central.
Inspectia fiscala se exercita exclusiv, nemijlocit si neingradit de organul fiscal central competent sau organul fiscal local competent.
In situatia creantelor administrate de organul fiscal central, organele de inspectie fiscala au competenta de efectuare a inspectiei fiscale pe intregul teritoriu al tarii.
In cazul creantelor fiscale administrate de organul fiscal local, selectarea contribuabililor/ platitorilor ce urmeaza a fi supusi inspectiei fiscale este efectuata de catre organul de inspectie fiscala competent, in functie de nivelul riscului.
Nivelul riscului se stabileste pe baza analizei de risc. In cazul creantelor fiscale administrate de organul fiscal central, selectarea contribuabililor/platitorilor pentru efectuarea actiunii de inspectie fiscala se efectueaza la nivelul aparatului central al ANAF, in functie de nivelul riscului stabilit pe baza analizei de risc.
Prin exceptie, in cazul creantelor fiscale administrate de organul fiscal central, contribuabilii/platitorii pot fi selectati in mod aleatoriu pentru efectuarea unei actiuni de inspectie fiscala. Termenii si conditiile in care se realizeaza selectarea aleatorie se stabilesc prin ordin al presedintelui ANAF. Intr-un an calendaristic, procentul maximal de contribuabili/platitori selectati in mod aleatoriu nu poate depasi 10% din totalul contribuabililor/platitorilor selectati pentru efectuarea inspectiei fiscale in anul respectiv. Depasirea procentului de 10% reprezinta abatere disciplinara, iar conducatorul structurii de inspectie fiscala are obligatia sa ia masuri de sanctionare a persoanelor vinovate.
Prevederile de mai sus intra in vigoare la 1 ianuarie 2026.
Pentru contribuabilii/platitorii prezumtivi a fi selectati pentru efectuarea inspectiei fiscale, organul de inspectie fiscala transmite acestora, in scris, o notificare de conformare cu privire la riscurile fiscale identificate in scopul reanalizarii de catre acestia a situatiei fiscale si, dupa caz, de a depune sau de a corecta declaratiile fiscale.
Prin notificare se comunica contribuabilului/platitorului ca in termen de 30 de zile de la data comunicarii notificarii are posibilitatea sa depuna sau sa corecteze declaratiile fiscale. Pana la expirarea acestui termen, organul de inspectie fiscala nu intreprinde nicio actiune in vederea selectarii pentru efectuarea inspectiei fiscale.
Depunerea sau corectarea declaratiilor fiscale de catre contribuabil/platitor nu impiedica selectarea pentru efectuarea inspectiei fiscale, insa numai dupa implinirea termenului prevazut mai sus.
Dupa implinirea termenului prevazut mai sus contribuabilii/platitorii cu risc fiscal ridicat care nu au remediat riscurile fiscale pentru care au fost notificati sunt supusi obligatoriu unei inspectii fiscale sau unei verificari documentare.
- Avizul, data inceperii si desfasurarea inspectiei fiscale – completari:
Avizul de inspectie fiscala va contine si posibilitatea depunerii sau corectarii declaratiei de impunere aferente perioadelor si creantelor fiscale ce vor face obiectul inspectiei fiscale, pana la data inceperii inspectiei fiscale.
Data inceperii inspectiei fiscale este data mentionata in registrul unic de control daca exista obligatia tinerii acestuia si inspectia se desfasoara in spatiile de lucru ale contribuabilului/ platitorului.
In situatia contribuabilului/platitorului care nu tine sau nu prezinta organului de inspectie fiscala registrul unic de control, aceasta data se inscrie intr-un proces-verbal de constatare. Procesul-verbal de constatare se semneaza de catre organul de inspectie fiscala si de catre contribuabil/platitor si se inregistreaza la registratura contribuabilului/platitorului ori de cate ori exista o astfel de registratura.
In cazul in care inspectia fiscala se desfasoara in spatiile de lucru ale contribuabilului/ platitorului si nu poate incepe in termen de cel mult 5 zile lucratoare de la data prevazuta in aviz, contribuabilul/platitorul este instiintat, in scris, asupra noii date de incepere a inspectiei fiscale.
In situatia in care inspectia fiscala se desfasoara la sediul organului de inspectie fiscala, data inceperii inspectiei fiscale este data prevazuta in aviz. Daca inspectia fiscala nu poate incepe la data prevazuta in aviz, cel tarziu la data implinirii acesteia, contribuabilul/platitorul este instiintat, in scris, asupra noii date de incepere a inspectiei fiscale.
Conform Codului de Procedura Fiscala (CPF), inspectia fiscala se desfasoara, de regula, la sediul organului de inspectie fiscala.
Din initiativa organului de inspectie fiscala sau la solicitarea motivata a contribuabilului/ platitorului, inspectia fiscala se poate desfasura in spatiile de lucru ale contribuabilului/platitorului.
Cererea contribuabilului/platitorului se solutioneaza in termen de maximum 3 zile de la inregistrare.
In cazul in care cererea nu este solutionata in termenul de 3 zile, aceasta se considera acceptata tacit. Schimbarea locului de desfasurare a inspectiei fiscale se poate realiza si pe parcursul inspectiei fiscale. Contribuabilul/Platitorul trebuie sa puna la dispozitie un spatiu adecvat, precum si logistica necesara desfasurarii inspectiei fiscale. Daca nu exista sau nu poate fi pus la dispozitie un spatiu de lucru adecvat pentru derularea inspectiei fiscale, atunci activitatea de inspectie se desfasoara la sediul organului fiscal sau in orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul/platitorul.
In cazul in care inspectia fiscala se desfasoara in spatiile de lucru ale contribuabilului/ platitorului, aceasta se realizeaza, de regula, in timpul programului de lucru al contribuabilului/platitorului.
Inspectia fiscala se poate desfasura si in afara programului de lucru al contribuabilului/platitorului, cu acordul scris al acestuia si cu aprobarea conducatorului organului de inspectie fiscala.
In cazul in care inspectia fiscala se desfasoara la sediul organului fiscal, aceasta se realizeaza in timpul programului de lucru al organului fiscal. Inspectia fiscala se poate desfasura si in afara programului de lucru al organului fiscal, daca nu este necesara prezenta contribuabilului/platitorului, cu aprobarea conducatorului organului de inspectie fiscala.
Baza legala:
- Codul de Procedura Fiscala (aprobat prin Legea nr.207/2015, publicata in MO nr.547 din23.07.2015), cu modificarile si completarile ulterioare;
- OUG 188/2022 pentru modificarea si completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala si pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 74/2013 privind unele masuri pentru imbunatatirea si reorganizarea activitatii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.