Declaratie si solicitare IMM pentru facilitati energie

ART. 1

  (1) Prin derogare de la prevederile art. 80 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022-31 august 2023, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:

c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal. Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1);

 

  (1) Pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă a Guvernului începând cu data de 1 septembrie 2022, beneficiarii prevăzuţi la art. 1 alin. (1), lit. c)-e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a depune către furnizorul de energie electrică o solicitare însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Modelele pentru solicitare şi pentru declaraţia pe propria răspundere sunt prevăzute în anexele nr. 4 şi 5, care fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

  (2) Beneficiarii care se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. c)-e), care nu au depus solicitarea însoţită de o declaraţie pe propria răspundere în termenul prevăzut la alin. (1), precum şi cei înfiinţaţi după data de 1 septembrie 2022 beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii acestora la furnizor.

  Anexa nr. 4

  DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

  Subsemnatul, ……………………, în calitate de administrator/reprezentant legal al …………………., cu sediul social în localitatea …………………….., str. ……………………… nr. ……….., judeţul/sectorul ………………………., identificat cu CI/BI seria ………. nr. …………….., CNP ………………….., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că instituţia/operatorul economic pe care îl administrez/reprezint se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. c)/d)/e) (a se indica în concret categoria de potenţial beneficiar) din OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare.

  Numele şi prenumele administratorului/reprezentantului legal (în clar) ………………

  Semnătura …………………………

  Data …………………….

  Anexa nr. 5

  SOLICITARE

  Către: ……………………..

  (Se va completa cu denumirea furnizorului de energie electrică)

  Subscrisa, ……………….., cu sediul social în localitatea ………………………….., str. …………………… nr. …….., judeţul ………………………./municipiul………………………….., sectorul …………………., J, CIF/CUI nr. (…), reprezentată de ……., în calitate de administrator/reprezentant legal al ………………., identificat cu CI/BI seria …… nr. …….., CNP ……………………………….., solicit aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) lit. c)/d)/e) (a se indica în concret categoria de potenţial beneficiar) din OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare

  Numele şi prenumele administratorului/reprezentantului legal (în clar) ………………

  Semnătura …………………………

  Data …………………….