Fuziunea transfrontaliera – Legea nr. 222

In Monitorul Oficial (Partea I), nr. 667 din data de 20 iulie 2023 a fost publicata Legea nr. 222/2023, prin care au fost aduse o serie de modificari si completari Legii societatilor nr. 31/1990, precum si Legii nr. 265/2022 privind registrul comertului si pentru modificarea si completarea altor acte normative cu incidenta asupra inregistrarii in registrul comertului.

 

Conform Expunerii de motive, obiectul de reglementare al noului act normativ il constituie transpunerea Directivei (UE) 2019/2121 a Parlamentului European si a Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 in ceea ce priveste transformarile, fuziunile si divizarile transfrontaliere prin integrarea sistematica a prevederilor ce vizeaza aceste operatiuni in cadrul de reglementare general in domeniul societatilor – Legea societatilor nr. 31/1990, dar si prin corelarea altor prevederi legale relevante, sens in care documentul propune si completarea corespunzatoare a prevederilor Legii nr. 265/2022 privind registrul comertului si pentru modificarea si completarea altor acte normative cu incidenta asupra inregistrarii in registrul comertului.

 

Prin urmare, in cadrul titlului VI din Legea nr. 31/1990 au fost introduse trei noi capitole: capitolul IV denumit “Fuziunea transfrontaliera”, capitolul V denumit “Transformarea transfrontaliera” si capitolul VI denumit “Divizarea transfrontaliera”.

 

Fuziunea transfrontaliera:

 

Societatile pe actiuni, societatile in comandita pe actiuni, societatile cu raspundere limitata – persoane juridice romane – si societatile europene cu sediul social in Romania pot fuziona, potrivit prezentei legi, cu societati care au sediul social sau, dupa caz, administratia centrala ori sediul principal in alte state membre ale Uniunii Europene sau state participante la Asociatia Europeana a Liberului Schimb, denumite in continuare state membre, care sunt guvernate de legislatia acestora si functioneaza in una dintre formele juridice prevazute in anexa II la Directiva (UE) 2017/1.132 a Parlamentului European si a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societatilor comerciale, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 169 din 30 iunie 2017.

Societatile pe actiuni, societatile in comandita pe actiuni, societatile cu raspundere limitata – persoane juridice romane – si societatile europene cu sediul social in Romania pot fuziona cu societati care au sediul social sau, dupa caz, administratia centrala ori sediul principal in alte state membre si care, fara a se incadra in tipurile de entitati prevazute la alineatul anterior, au personalitate juridica, detin un patrimoniu propriu ce reprezinta singura sursa care asigura garantarea obligatiilor sociale si sunt supuse unor formalitati de publicitate similare celor prevazute de Directiva (UE) 2017/1.132, daca legea acelui stat membru permite astfel de fuziuni.

In cazul in care societatea absorbanta este o societate in comandita pe actiuni, infiintata si functionand potrivit legii romane, actionarii societatii absorbite vor fi intotdeauna actionari comanditari ai societatii in comandita pe actiuni absorbante, daca nu se prevede altfel in hotararea de aprobare a proiectului de fuziune.

 

 

Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentului capitol (Fuziunea transfrontaliera):

  • societatile reglementate de Legea nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv in valori mobiliare si societatile de administrare a investitiilor, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 10/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, de Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investitii alternative, cu modificarile si completarile ulterioare, de Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de Legea nr. 126/2018 privind pietele de instrumente financiare, cu modificarile si completarile ulterioare, de Legea nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investitii alternative si pentru modificarea si completarea unor acte normative;

  • societatile care fac obiectul instrumentelor, competentelor si mecanismelor de rezolutie, al masurilor de redresare si rezolutie si al masurilor de prevenire a crizelor prevazute de Legea nr. 312/2015 privind redresarea si rezolutia institutiilor de credit si a firmelor de investitii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul financiar, cu modificarile si completarile ulterioare;

  • societatile care se afla in curs de lichidare si care au inceput sa distribuie activele catre asociati;

  • societatile aflate intr-o procedura de insolventa sau de prevenire a insolventei, prevazuta de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu modificarile si completarile ulterioare;

  • operatiunile de fuziune supuse Regulamentului (CE) nr. 2.157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societatii europene (SE), publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 294 din 10 noiembrie 2001.

 

Legea romana este legea aplicabila procedurilor si formalitatilor fuziunii transfrontaliere in vederea obtinerii certificatului prealabil de catre societatile participante la fuziune persoane juridice romane, respectiv procedurilor si formalitatilor derulate in vederea inmatricularii in registrul comertului a societatii nou-constituite ca urmare a fuziunii transfrontaliere sau, dupa caz, in vederea inregistrarii mentiunilor privind modificarea actului constitutiv al societatii absorbante, persoane juridice romane, in privinta acestor doua ultime cazuri, stabilind si data de la care fuziunea transfrontaliera produce efecte.

Societatea nou-constituita ca urmare a fuziunii transfrontaliere poate avea una dintre formele de societate prevazute in primele 2 paragrafe.

 

In sensul prezentei legi, fuziunea transfrontaliera este operatiunea prin care:

  1. una sau mai multe societati, dintre cele enumerate in anexa II a Directivei (UE) 2017/1.132, dintre care cel putin doua sunt guvernate de legislatia a doua state membre diferite, sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera totalitatea activelor si pasivelor lor unei alte societati in schimbul repartizarii catre asociatii societatii sau societatilor absorbite de actiuni, parti sociale sau titluri de valoare reprezentand capitalul social la societatea absorbanta si, eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social astfel repartizate; sau

  2. mai multe societati, dintre cele enumerate in anexa II a Directivei (UE) 2017/1.132, dintre care cel putin doua sunt guvernate de legislatia a doua state membre diferite, sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera totalitatea activelor si pasivelor lor unei societati pe care o constituie, in schimbul repartizarii catre asociatii lor de actiuni, parti sociale sau alte titluri de valoare reprezentand capitalul social la societatea nou-constituita si, eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social astfel repartizate;

  3. o societate, dintre cele enumerate in anexa II a Directivei (UE) 2017/1.132, este dizolvata fara a intra in lichidare si transfera totalitatea activelor si pasivelor sale unei alte societati guvernate de legislatia altui stat membru, care detine totalitatea actiunilor sale, partilor sale sociale sau a altor titluri de valoare reprezentand capitalul social;

  4. una sau mai multe societati, dintre cele enumerate in anexa II a Directivei (UE) 2017/1.132, isi transfera, ca urmare a dizolvarii fara lichidare, toate activele si pasivele unei alte societati existente, societatea absorbanta, fara emiterea de noi actiuni, parti sociale sau alte titluri de valoare reprezentand capitalul social de catre societatea absorbanta, cu conditia ca o persoana sa detina direct sau indirect totalitatea actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social al societatilor care fuzioneaza sau cu conditia ca asociatii societatilor care fuzioneaza sa detina actiunile, partile sociale sau alte titluri de valoare reprezentand capitalul social in aceeasi proportie in toate societatile care fuzioneaza.

Plata in numerar poate fi superioara valorii prevazute la lit. a) si b), daca cel putin legislatia unuia dintre statele membre a caror nationalitate o detin societatile participante la fuziune sau societatea nou-constituita permite depasirea acestui procent.

 

Administratorii sau membrii directoratului societatilor care urmeaza a participa la fuziune intocmesc un proiect comun de fuziune transfrontaliera care trebuie sa cuprinda cel putin:

  1. forma juridica de societate, firma/denumirea si sediul social ale tuturor societatilor participante la fuziune;

  2. forma juridica de societate, firma/denumirea si sediul social ale societatii nou-constituite, daca este cazul;

  3. conditiile alocarii de actiuni, parti sociale sau alte titluri de valoare reprezentand capitalul social la societatea absorbanta sau la societatea nou-constituita;

  4. rata de schimb a actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social si cuantumul eventualelor plati in numerar;

  5. data de la care actiunile, partile sociale sau alte titluri de valoare reprezentand capitalul social prevazute la lit. c) dau detinatorilor dreptul de a participa la beneficii si orice conditii speciale care afecteaza acest drept;

  6. drepturile acordate de catre societatea absorbanta sau nou-constituita detinatorilor de actiuni, parti sociale sau alte titluri de valoare reprezentand capitalul social care confera drepturi speciale sau masurile propuse in privinta acestora;

  7. orice avantaje speciale acordate administratorilor ori directorilor sau, dupa caz, membrilor consiliului de supraveghere ori directoratului;

  8. informatii privind evaluarea activelor si pasivelor transferate societatii absorbante sau societatii nou-constituite;

  9. data de la care tranzactiile societatii absorbite sunt considerate din punct de vedere contabil ca apartinand societatii absorbante sau nou-constituite;

  10. implicatiile fuziunii asupra fortei de munca;

  11. data situatiilor financiare ale societatilor participante care au fost folosite pentru a se stabili conditiile fuziunii;

  12. daca este cazul, informatii cu privire la procedurile de stabilire a participarii angajatilor si a altor modalitati de implicare a acestora in activitatea societatii absorbante sau nou-constituite;

  13. pretul actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social pentru situatia in care asociatii isi exercita dreptul de retragere din societate, precum si adresa de e-mail la care asociatii pot transmite declaratia de retragere;

  14. orice garantii acordate creditorilor, precum garantii reale sau personale.

 

La proiectul comun de fuziune transfrontaliera va fi anexat proiectul actului constitutiv al societatii ce urmeaza a fi infiintata, respectiv proiectul de act modificator al actului constitutiv al societatii absorbante, precum si situatiile financiare intocmite in vederea fuziunii, aprobate si auditate potrivit legii, ce nu pot fi mai vechi de 6 luni inainte de data proiectului de fuziune.

Cu cel putin sase saptamani inainte de data intrunirii adunarii generale convocate sa aprobe fuziunea transfrontaliera, proiectul comun de fuziune transfrontaliera si anexele acestuia se pun la dispozitia asociatilor si angajatilor, cel putin in format electronic, prin afisare pe pagina de internet a societatii, potrivit dispozitiilor art. 25128 alin. (3), sau prin transmitere pe cale electronica, asociatii si angajatii primind si o notificare in conformitate cu art. 25128 alin. (1).

 

Proiectul comun de fuziune transfrontaliera se examineaza de un expert independent, pentru fiecare dintre societatile participante la fuziune, sau de unul sau mai multi experti pentru toate societatile participante la fuziune persoane juridice romane sau societati europene cu sediul social in Romania, expert/experti care intocmeste/intocmesc un raport de evaluare, ce se pune la dispozitia asociatilor cu cel putin o luna inainte de data intrunirii adunarii generale convocate sa aprobe fuziunea transfrontaliera, cel putin in format electronic. Evaluarea, urmarind sprijinirea activitatii de verificare a legalitatii fuziunii, potrivit dispozitiilor art. 25133, este impartiala si obiectiva, fiind realizata potrivit dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 24/2011 privind unele masuri in domeniul evaluarii bunurilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 99/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

Raportul de evaluare precizeaza daca pretul actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social stabilit pentru asociatii care isi exercita dreptul de retragere si rata de schimb a actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social sunt adecvate. In realizarea evaluarii, expertul independent ia in calcul pretul de piata al actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social al societatilor participante inainte de publicarea proiectului de fuziune sau valoarea societatilor, excluzand efectul fuziunii propuse, pretul actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social, care se determina conform metodelor de evaluare recunoscute de standardele de evaluare in vigoare la data evaluarii. Raportul trebuie, cel putin:

  1. a) sa indice metoda sau metodele utilizate pentru determinarea pretului actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social;

  2. b) sa indice metoda sau metodele utilizate pentru determinarea ratei de schimb a actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social;

  3. c) sa precizeze daca metoda sau metodele utilizate sunt adecvate pentru evaluarea pretului actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social si a ratei de schimb, sa indice valorile la care s-a ajuns prin utilizarea metodelor de evaluare si sa emita o opinie privind importanta relativa atribuita metodelor in cauza pentru obtinerea valorii astfel determinate si in cazul in care au fost folosite metode diferite in societatile participante la fuziune;

  4. d) sa descrie orice dificultati intampinate in cursul evaluarii.

 

Nu sunt necesare examinarea proiectului de fuziune transfrontaliera de catre unul sau mai multi experti independenti si intocmirea unui raport in cazul societatilor cu raspundere limitata cu asociat unic si nici in cazul societatilor in care toti asociatii convin ca renunta la elaborarea acestuia.

In cazul in care nu este necesara aprobarea fuziunii de catre adunarea generala, raportul expertului va fi pus la dispozitia asociatilor cu cel putin o luna inainte de data intrunirii adunarii generale a oricareia dintre celelalte societati care fuzioneaza. In cazul in care legea aplicabila fiecareia dintre societatile participante la fuziune prevede exceptarea de la aprobarea fuziunii de catre adunarea generala a asociatilor, raportul expertului va fi pus la dispozitia asociatilor cu cel putin o luna inainte de data stabilita pentru aprobarea acesteia de catre consiliul de administratie sau, dupa caz, de directorat.

 

Cu cel putin o luna inainte de data intrunirii adunarii generale convocate pentru aprobarea fuziunii transfrontaliere, fiecare dintre societatile persoane juridice romane si/sau societatile europene cu sediul in Romania, participante la fuziunea transfrontaliera, depune la oficiul registrului comertului proiectul comun de fuziune transfrontaliera, insotit de o declaratie privind modalitatea de publicare a proiectului de fuziune si o notificare prin care se informeaza asociatii, creditorii si reprezentantii angajatilor societatilor care fuzioneaza sau, in cazul in care nu au fost desemnati reprezentanti, angajatii insisi ca pot prezenta observatii cu privire la proiectul de fuziune transfrontaliera, cu cel putin 5 zile inainte de data intrunirii adunarii generale, precum si declaratia pe propria raspundere a administratorilor prevazuta la art. 25133, alin. (3), lit. i).

 

In termen de 45 de zile de la data efectuarii publicitatii proiectului comun de fuziune transfrontaliera, potrivit dispozitiilor art. 25128, orice creditor a carui creanta este anterioara acestei date si nescadenta la aceasta data si care este nemultumit de garantiile acordate prin proiectul comun de fuziune transfrontaliera notifica societatea participanta la fuziune al carei creditor este in vederea acordarii de garantii adecvate.

In termen de 15 zile de la implinirea termenului prevazut anterior societatea transmite creditorului oferta privind acordarea de garantii.

Cererea creditorului se judeca de urgenta si cu precadere. Daca sunt formulate mai multe cereri, acestea se conexeaza.

 

Certificatul prealabil fuziunii transfrontaliere poate fi emis numai daca societatea prezinta dovezi privind constituirea garantiilor potrivit proiectului comun de fuziune sau ca urmare a notificarii societatii ori potrivit hotararii instantei judecatoresti.

 

Pe o perioada de 2 ani de la data la care produce efecte fuziunea transfrontaliera, potrivit dispozitiilor art. 25136 alin. (3), orice cerere a oricarui creditor care detine o creanta anterioara datei efectuarii publicitatii proiectului de fuziune si nescadenta la acea data, in legatura cu acea creanta, poate fi adresata instantei competente in a carei circumscriptie teritoriala a avut sediul social societatea participanta la fuziune al carei creditor este.

 

In conditiile in care societatea absorbanta sau nou-constituita este o societate europeana cu sediul social in Romania, administratorii societatilor participante la fuziune asigura respectarea dreptului de implicare a angajatilor in activitatea societatii, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr.187/2007.

 

In cazul in care societatea absorbanta sau societatea nou-constituita este o persoana juridica romana sau o societate europeana cu sediul social in Romania, organele de conducere din cadrul societatilor participante la fuziune in care functioneaza mecanisme de implicare a angajatilor pot, fara o negociere prealabila, sa se supuna dispozitiilor de referinta prevazute la art. 12-23 din Hotararea Guvernului nr. 187/2007 sau sa respecte aceste prevederi incepand cu data inregistrarii in registrul comertului a modificarii actului constitutiv al societatii absorbante sau cu data inmatricularii societatii nou-infiintate, despre optiune urmand a se face mentiune in proiectul de fuziune.

 

Societatea participanta la fuziune depune, potrivit dispozitiilor art. 84 din Legea nr. 265/2022, la oficiul registrului comertului o cerere de eliberare a certificatului prealabil fuziunii transfrontaliere, insotita de urmatoarele:

  1. proiectul comun de fuziune transfrontaliera, in forma aprobata de adunarea generala a asociatilor societatii participante la fuziune/societatilor participante la fuziune;

  2. raportul administratorilor sau, dupa caz, al membrilor directoratului, la care se anexeaza, daca este cazul, observatiile angajatilor sau reprezentantilor acestora si cele ale asociatilor si/sau creditorilor cu privire la proiectul comun de fuziune transfrontaliera si, daca este cazul, opinia angajatilor sau reprezentantilor acestora fata de raportul prevazut la art. 25125 si, dupa caz, acordul asociatilor cu privire la renuntarea la intocmirea raportului si/sau dovezi care sa ateste indeplinirea conditiilor prevazute la art. 25125 alin. (3) si/sau alin. (5);

  3. raportul expertului independent prevazut la art. 25126;

  4. hotararea adunarii generale/adunarilor generale privind aprobarea fuziunii transfrontaliere;

  5. informatii privind indeplinirea cerintelor legale referitoare la participarea angajatilor si la alte modalitati de implicare a acestora, inclusiv, daca este cazul, privind inceperea procedurii de negociere, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 187/2007, precum si cu privire la numarul de angajati al fiecareia dintre societatile participante la fuziune la momentul intocmirii proiectului;

  6. inscrisuri ce atesta constituirea garantiilor potrivit proiectului comun de fuziune transfrontaliera sau ca urmare a notificarii societatii de catre creditori, potrivit dispozitiilor art. 25131 alin. (1), sau, daca este cazul, garantiile constituite potrivit hotararii judecatoresti asupra cererii creditorilor, precum si hotararea judecatoreasca, in copie;

  7. inscrisuri ce atesta existenta disponibilului pentru plata, in termenul legal, a pretului actiunilor, partilor sociale sau altor titluri de valoare reprezentand capitalul social si, daca este cazul, a compensatiei banesti stabilite prin hotarare judecatoreasca, precum si hotararea judecatoreasca, in copie;

  8. daca a fost introdusa o cerere in anulare sau de declarare a nulitatii hotararii adunarii generale a asociatilor de aprobare a fuziunii transfrontaliere, hotararea judecatoreasca prin care este respinsa cererea, in copie;

  9. declaratia pe propria raspundere a administratorilor sau, dupa caz, a membrilor directoratului prin care confirma ca, potrivit datelor detinute si verificarilor efectuate in baza principiului prudentei si diligentei bunului administrator, situatia financiara a societatii participante la fuziune, la data declaratiei, asigura executarea obligatiilor fata de asociati si creditori decurgand din fuziunea transfrontaliera, potrivit dispozitiilor art. 25130 si 25131.

 

Daca toate procedurile de derulare a fuziunii transfrontaliere si formalitatile privind aceasta operatiune sunt indeplinite potrivit legii si rapoartele prevazute la art. 25125 si 25126 sunt intocmite potrivit legii, registratorul emite certificatul prealabil fuziunii transfrontaliere, al carui format se aproba prin ordin al ministrului justitiei.

Fuziunea transfrontaliera care a fost supusa controlului de legalitate, potrivit prezentei legi, nu poate fi desfiintata dupa data la care aceasta produce efecte.

 

 

Baza legala:

  • Legea 222/2023 pentru modificarea si completarea Legii societatilor nr. 31/1990, precum si a Legii nr. 265/2022 privind registrul comertului si pentru modificarea si completarea altor acte normative cu incidenta asupra inregistrarii in registrul comertului;

  • Legea 31/1990 1) societatilor – Republicare, cu modificarile si completarile ulterioare.