Formularul 224 – modificari

In Monitorul Oficial cu numarul 179 din data de 2 martie 2023 s-a publicat Ordinul presedintelui ANAF nr.231/2023 privind modificarea si completarea anexei nr.5 la Ordinul presedintelui ANAF nr.3780/2017 pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare utilizate in administrarea impozitului pe venit .

Documentul vizeaza modificarea formularului 224 Declaratie privind veniturile sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania.

 

Reamintim faptul ca Formularul 224 se depune de catre persoanele fizice care isi desfasoara activitatea in Romania, obtin venituri sub forma de salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanta in Romania si care datoreaza contributiile sociale obligatorii pentru salariatii lor, potrivit prevederilor legislatiei europene aplicabile in domeniul securitatii sociale, precum si ale acordurilor privind sistemele de securitate sociala la care Romania este parte, si care nu au incheiat cu angajatorul un acord referitor la obligatia declararii si platii contributiilor sociale obligatorii.

 

Precizam faptul ca acest ordin a aparut din rumatoarele motive:

  • Prin Legea nr.34/2023 au fost aduse modificari si completari Codului fiscal in ceea ce priveste modul de determinare a venitului baza de calcul al impozitului lunar pe veniturile din salarii si asimilate salariilor.
  • Prin urmare, se deduc din venitul net din salarii, realizat la locul unde se afla functia de baza, contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale caror activitati sunt incadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum si contravaloarea abonamentelor, oferite de acelasi furnizor care actioneaza in nume propriu sau in calitate de intermediar, ce includ atat servicii medicale, cat si dreptul de a utiliza facilitatile sportive, in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic, suportate de angajati, in limita echivalentului in lei a 400 euro anual. Abonamentul vizeaza servicii furnizate angajatului si/sau oricarei persoane aflate in intretinerea sa, in limita aceluiasi plafon, indiferent de numarul de persoane.

 

Conform Ordinului ANAF 231/2023, se modifica modelul si continutul formularului 224 Declaratie privind veniturile sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania” prin introducerea unui rand nou, la sectiunea III din formular, pentru evidentierea sumei reprezentand contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive, deductibila din venitul net din salarii, potrivit legii.

 

In acelasi timp, au fost actualizate, in mod corespunzator, instructiunile de completare a formularului 224 „Declaratie privind veniturile sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania”, cod 14.13.01.13/5:

La capitolul II „Completarea declaratiei” punctul 4 „Sectiunea III «Modul de calcul al impozitului pe veniturile sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate»”, instructiunile privind randurile 7-10 se modifica si vor aveaurmatorul cuprins:

 

  • 7. Primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament – se inscrie suma reprezentand primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de angajati, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei al sumei de 400 de euro.

Contractul de asigurare, respectiv abonamentul vizeaza servicii medicale furnizate angajatului si/sau oricarei persoane aflate in intretinerea sa, asa cum este definita la art. 77 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

  • 8. Contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive – se inscrie suma reprezentand contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic, oferite de furnizori ale caror activitati sunt incadrate la codurile CAEN prevazute la art. 78 alin. (2) lit. a) pct. (v) din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si contravaloarea abonamentelor, oferite de acelasi furnizor care actioneaza in nume propriu sau in calitate de intermediar, ce includ atat servicii medicale, cat si dreptul de a utiliza facilitatile sportive, in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic, suportate de angajati, in limita echivalentului in lei a 400 de euro anual.

Abonamentul vizeaza servicii furnizate angajatului si/sau oricarei persoane aflate in intretinerea sa, asa cum este definita la art. 77 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, in limita aceluiasi plafon, indiferent de numarul de persoane.

 

  • 9. Venit baza de calcul:

– pentru functia de baza: se inscrie suma calculata prin scaderea deducerilor personale (rd. 4), a cotizatiei sindicale platite (rd. 5), a contributiilor la fondurile de pensii facultative (rd. 6), a primelor de asigurare voluntara de sanatate si serviciilor medicale furnizate sub forma de abonament (rd. 7) si a contravalorii abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive (rd. 8) din venitul net (rd. 3);

– in celelalte cazuri: se preia suma inscrisa la rd. 3.

 

  • 10. Impozit lunar datorat – se inscrie suma impozitului calculat prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului baza de calcul (rd. 9).

 

Este important de retinut faptul ca noul formular se utilizeaza pentru declararea impozitului pe veniturile realizate incepand cu 1 februarie 2023.

 

 

Baza legalaOrdinul ANAF nr.231/2023 privind modificarea si completarea anexei nr.5 la Ordinul presedintelui ANAF nr.3780/2017 pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare utilizate in administrarea impozitului pe venit.