Loteria bonurilor fiscale

În data de 31.01.2015 a fost publicata in Monitorul Oficial Ordonanța 10/2015 privind organizarea loteriei  bonurilor fiscale.

Aceasta ordonanță a fost gândita ca o măsură pentru combaterea evaziunii fiscale și încurajarea cumpărătorilor de a solicita bonurile fiscale în vederea fiscalizării veniturilor operatorilor economici.

Potrivit acestui act normativ, loteria se organizează lunar în prima duminica ulterioară datei de 15 a fiecărei luni sau ocazional (de Paște, Crăciun, Anul Nou etc). La fiecare extragere vor participa bonurile fiscale emise în luna calendaristica anterioara.

Extragerile se efectuează de către Loteria Romana, iar prima extragere va avea loc în data de 13 aprilie 2015, având un fond de câștiguri de 1 milion de lei.

Revendicarea premiilor se face in maxim 30 zile de la data extragerii, iar plata câștigurilor se face de către Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru desemnarea câștigătorilor, aceștia trebuie sa depună bonului fiscal câștigător, în original, la orice unitate teritorială a AgențieiNaționale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate.

Părerile sunt, ca de obicei, și pro și contra acestui demers legislativ.

În timp ce unii consideră că aceastăacțiune va diminua evaziunea fiscala, alții (precum cei de la Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România) consideră că prevederile ordonanței sunt neconstituționale. Asociația susține că în ordonanță se precizează că în cazul în care operatorul economic refuză emiterea și înmânarea bonului fiscal clientului, acesta din urmă are dreptul de a beneficia de bunul achiziționat sau de serviciul prestat fără a plăti contravaloarea acestuia, însă în Constituție se arată că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Lasă un răspuns